Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

VIDEO. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, în altă ipostază decât cea oficială

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a fost invitatul Anei Iorga la emisiunea ”Subiect și Predicat” de la Antena 3. Acesta și-a detaliat biografia, povestind că a început să lucreze la tipografia familiei sale, de la vârsta de 14 ani.
Gabriel Leș a mai precizat că acest debut profesional l-a ajutat să înțeleagă seriozitatea, disciplina și rigoarea de care astăzi are nevoie, în exercitarea funcției sale publice.
„Lucram efectiv la toate utilajele. Făceam culegere, făceam ștampile. Am învățat când am lucrat în tipografie ce înseamnă seriozitatea și atenția sporită a detaliului”, a împărtășit Gabriel Leș.

Ministrul a mai mărturisit că a intrat în politică în anul 1997, la vârsta de 23 de ani, însă a luat toate etapele pas cu pas.

„În 2000 am fost cel mai tânăr consilier local la municipiu reședință de județ din țară. Am fost viceprimar în 2003, iar în 2009 subprefect. Niciodată nu mi-am dorit să ajung la București. Cel mai mare sacrificiu pe care îl faci este distanța de familie”, a mai spus Gabriel Leș.

Ministrul a mai mărturisit că se ghidează după valorile morale creștine, lucru pe care încearcă să-l dea mai departe copiilor săi.

Înregistrarea VIDEO o puteţi urmări aici.

Sursa: Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.