Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Fedorca: Albu să îsi dea demisia; El a fost cel care a încurajat-o pe Feher

Preşedintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, cere demisia viceprimarului Adrian Albu, în scandalul listei ANL pe care a fost trecut fiul viceprimarului Doina Feher.

Aurelia Fedorca este de părere că demisia Doinei Feher este prea puţin pentru tot acest scandal.

“Deja ne-am obişnuit cu dl. președintele PNL să facă tot felul de decalraţii şi în permanenţă să vadă ce-i dincolo de gard şi la dânsul în ogradă niciodată, nu-şi vede problemele, prin urmare probabil şi ceea ce se întâmplă astăzi. Este o problemă extraordinar de urâtă, un conflict extraordinar şi un flagrant foarte foarte urât. Domnul preşedinte PNL Satu Mare, care este viceprimar al municipiului Satu Mare, împreună cu colega dânsului, au făcut şi au gândit toată această chestiune care s-a întâmplat, cu lista de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor ANL, pentru că dânşii fac şi procedurile de lucru şi criteriile de evaluare. Faptul că doamna viceprimar astăzi şi-a dat demisia, salutăm demisia dânsei, poate că este un pic cam târziu şi era de dorit să nu se întâmple astfel de aspecte. Dar, probabil ca cel mai important lucru ar fi ca dl președinte PNL Satu Mare să îsi dea demisia din poziția de viceprimar, că eu cred că a încurajat-o, iar dânsa ar trebui să înţeleagă că nu poate să fie şi la ciolanul judeţean şi să strge Hoţii la celelalte formaţiuni politice”, a declarat astăzi Fedorca, într-o conferinţă de presă.

Vom reveni cu detalii.

9 comentarii

  1. y Răspunde

    Daaaa. Momentul clasic în care nu vezi grinda din ochii tăi în schimb descoperi la alții ……… Exact dumneaei este cea mai puțin avizată să facă astfel de afirmații. Da, madam “White” a făcut o tâmpenie mai mare decât ea, dar ce ar fi dacă și membri partidului-celor-trei-trandafiri ar scoate mătura pentru niscaiva curățenie de toamnă? Au ce. Sunt curios cine va fi șef pesede după prezidențiale. Am o presimțire așa.

  2. pesedistu Răspunde

    Io propun sa-si dea demisia si secretara lu Tauru’ , aia Cici Marinescu . De ea nu zice nimeni nimic ? Alo? D-na Fedorca ??? De ce sunteti rea? Cici Marinescu – fosta secretara a lui Ciocan are voie sa-si puna fata pe lista , ca n-are bani sa-i cumpere apartament , dar madam Albu nu . E fair-play ??

    • Io Răspunde

      Eu chiar am zis ca lista aia ar trebui ”puricata” de DNA !!Sa vezi cate ”prioritati” s-ar mai decoperi !!

  3. c-block Răspunde

    Adică vorbește tocmai ea care nu vrea să retragă titlul de cetățean de onoare lui Dragnea???

    • y...sau x? Răspunde

      E atat de important titlul ala incat nu mai poti tu dormi noaptea din cauza lui ? :))))Ori esti cumva si tu pe lista cu prioritati ANL si incerci o deviere de la subiect ?:)))))))

      • c-block Răspunde

        Nu e nici o deviere doar te ajută să caracterizezi personajul ca la școală, știi? Eu am casa mea proprie (nu apartament în bloc), făcută cu mânuțele mele și din bănuții mei numărați pe sprânceană. Nu am stat niciodată să întind mâna și mai ales la stat. Partid mai hoț ca PSD nu am văzut încă. După ce elucidează doamna treaba cu Dragnea ar putea continua cu Luna Șes și mai apoi cu centrul cultural șamd. Ar mai fi. Că nu degeaba a fost dat acel titlu, mă gândesc așa.

  4. M Răspunde

    Doamna Fedorca va cunosc din timpul cand ati lucrat la Asirom .Dar de cand ati intrat la PSD numai aud nimic bun depre dumneavoastra. Eu personal cred ca dumneavoastra sunteti mai mult decat cea se crede lumea. Cu stima.

  5. y...sau x? Răspunde

    Cozma,gata,ti-a pierit graiul ???Erai tare mare-n clanta cu anticoruptia,ori a fost doar asa pentru farierii care cred ca voi veti salva pamantul ??Vai de pl voastra !!

  6. Adrian Răspunde

    Du te Albu si da ti demisia,vezi ti de firma ta kakacioasa de distributie,esti ca Govor ahitat dupa putere …ai sa patesti ca el…vezi ti de batranetile tale si dute n p..a mea de fraier! Domnul Cosma este rugat sa intervina ca intotseauna daca il ține sulicica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.