Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

Medicului criminal nu-i place în Penitenciarul Satu Mare. A dat în judecată închisoarea

Medicul orădean Dan Stamatiu, condamnat la închisoare după ce a fost prins având asupra sa pistolul cu care îşi ucisese în Ungaria fosta amantă, de faţă cu copiii acesteia, nu a reuşit să se adapteze vieţii din spatele gratiilor și a pornit un război cu sistemul penitenciar, scriu jurnaliștii de la eBihoreanul. Medicul criminal a dat în judecată închisorile din Satu Mare, Oradea și Gherla, fiind nemulțumit de condiții.

Bihoreanul a descoperit că bărbatul a intrat în mai multe rânduri în conflict cu colegii de celulă, cu gardienii, dar şi cu conducerile Penitenciarelor din Gherla, Oradea şi Satu Mare, unde a fost “cazat”. De mai multe ori a fost sancţionat pentru comportament violent, dar la rându-i a făcut zeci de plângeri către instanţele de judecată, reclamând “condiţiile neconforme” de care beneficiază. Unele procese le-a pierdut, altele sunt încă în derulare.

Mizerie, mâncare proastă, personal neprietenos şi abuziv – sunt doar câteva din numeroasele nemulţumiri pentru care medicul Dan Stamatiu a pornit 18 procese la Judecătoriile Oradea, Satu Mare şi Gherla, unde şi-a ispăşit cei 3 ani şi 4 luni de detenţie încasaţi pentru contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pedeapsa a primit-o în 2017, după ce, cu un an mai devreme, pe 1 septembrie 2016, fusese prins în Cluj având asupra sa un revolver marca Magnum S&W 357, cu butoiaş şi şase cartuşe, pentru care nu deţinea permis şi pe care îl adusese ilegal din Ungaria. Arma era chiar cea cu care îşi împuşcase mortal fosta amantă şi îl rănise grav pe soţul acesteia.

Stamatiu a fost profund nemulţumit şi de condiţiile de cazare, reclamând în mai multe rânduri că a primit o pătură foarte murdară, “pe care cu greu agenţii au acceptat-o la spălat”, că perna şi salteaua erau rupte, murdare şi “miroseau urât” sau că rufele erau spălate fără detergent şi aveau miros neplăcut, iar în celule erau ploşniţe. Nici mâncarea n-a fost bună, dimpotrivă, era neconformă din punct de vedere caloric, alimentar, igienic, gastronomic şi olfactiv, “prin rotaţie meniul fiind mâncare de cartofi, varză, fasole, orez, toate fără carne, iar cu o frecvenţă de două săptămâni piure de cartofi cu o chifteluţă”, după cum scria medicul.

Sursa: ebihoreanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.