Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Satu Mare, județ defavorizat? Firmele ar putea obține mai ușor bani de la stat

Guvernul vrea să dea mai ușor ajutoarele de stat pentru firme: elimină criteriul care cerea ”efect multiplicator cuantificabil în economie” și favorizează companiile din cele mai sărace județe, printre care și Satu Mare, titrează G4Media.

Potrivit sursei citate, Ministerul Finanțelor vrea să facă mai simplă acordarea de ajutoare de stat pentru companii. Un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică arată că din prevederea existentă încă din 2014 va dispărea unul dintre criteriile esențiale pentru acordarea acestor ajutoare de stat: necesitatea ca investițiile finanțate ”să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin antrenarea și a altor investiții conexe și dezvoltarea furnizorilor locali de produse și servicii”.

Cu alte cuvinte, firmele care cer ajutor de stat de la guvern nu trebuie să mai demonstreze că investiția pe care intenționează să o facă va determina dezvoltarea economică locală, deși unul dintre principiile fondatoare ale acestei scheme de investiții o reprezintă tocmai necesitatea dezvoltării locale. În aceste 29 de județe, valoarea minimă a investițiilor pentru care se poate primi ajutor de stat e de 2,35 milioane lei (circa 500.000 de euro), în timp ce în restul județelor limita minimă e de 4,5 milioane lei (fără TVA).

Județele privilegiate sunt: Vaslui, Botoșani, Teleorman, Mehedinți, Suceava, Olt, Neamț, Călărași, Vrancea, Buzău, Bacău, Galați, Giurgiu, Harghita, Dâmbovița, Ialomița, Maramureș, Covasna, Satu Mare, Brăila, Dolj, Vâlcea, Bistrița-Năsăud, Tulcea, Mureș, Sălaj, Iași, Hunedoara, Bihor.

Elemente – cheie ale acestei scheme de ajutor de stat:

– Bugetul maxim al schemei este de 4.070 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 925 milioane euro, astfel:

– Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 300.

– sunt exceptate de la schemă ajutoarele de stat în următoarele domenii:

  1. a) ajutoare acordate în sectorul pescuitului și acvaculturii
  2. b) ajutoare acordate în sectorul producției primare;
  3. c) ajutoare acordate în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:

– atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau comercializate de către întreprinderile în cauză, sau

– atunci când acordarea ajutoarelor este condiționată de transferarea lor parțială sau integrală către producători primari;

  1. d) ajutoare pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive;
  2. e) ajutoare care favorizează activitățile din sectorul siderurgic, sectorul cărbunelui, sectorul construcțiilor navale, sectorul fibrelor sintetice, sectorul transporturilor și al infrastructurii conexe, și sectorul energiei și al infrastructurii pentru aceasta.

Sursa: G4Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.