Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

NEWS ALERT. Copilul dat dispărut de câteva zile, în întreaga țară, a fost găsit mort

Copilul din localitatea Pecineaga, județul Constanța, căutat de autorități de câteva zile a fost găsit mort. Băiatul de 8 ani, care a dispărut sâmbăta trecută, în jurul orei 15:00, în timp ce se juca în faţa casei sale, ar fi fost găsit mort, potrivit unor surse, într-unul dintre bazinele cu dejecții de la un complex de porci din localitate, informează Digi24.ro

Andreea Iliescu, purtător de cuvânt a IPJ Constanța, a confirmat pentru Digi24 că a fost găsit trupul băiatului în primul bazin care a fost golit. Acest bazin fusese golit până când în el a rămas un strat gros de mâl. Pentru a dilua acest mâl, autoritățile au luat decizia de a introduce apă, iar după acest moment, trupul a fost scos la suprafață. Băiatul a fost găsit plutind de doi paznici joi, în jurul orei 8:30.

Bițică Iulian Alexandru locuia cu tatăl său după ce părinții s-au despărțit. Copilul a dispărut sâmbătă, în jurul orei 15:00, din fața casei, unde ieșise să se joace. De atunci, sute de polițiști și jandarmi, dar și scafandri, alături de voluntari, au fost implicați în căutarea băiatului.

Rolele băiatului de 8 ani care a dispărut sâmbătă din localitatea constănțeană Pecineaga au fost găsite duminică de polițiști pe o stradă din apropierea locuinței copilului. Ulterior, câinii poliţişti i-au dus pe polițiști la nişte bazine de dejecţii din apropiere unei ferme de porci şi se pare că acolo au fost găsite urme de alunecare. Echipele de intervenţie s-au concentrat pe golirea bazinului. Potrivit unor surse neoficiale, pe fundul bazinului, în mâl, sonarele ar fi depistat corpul copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.