Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

FOTO. Tricolor uman în curtea unui liceu din Satu Mare! Elevii transmit un mesaj de unitate

Tricolor uman în curtea unui liceu din Satu Mare! Elevii Colegiului Național Mihai Eminescu au marcat 101 ani de la Marea Unire din 1918, printr-o fotografie care, spun ei, îndeamnă românii să fie uniți în apărarea intereselor României.

Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.

Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari.


___________________________________

Program 1 Decembrie 2019, Satu Mare

Cetăţenii judeţului Satu Mare sunt invitaţi să participe duminică, 1 decembrie 2019, la seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României.

Evenimentul este organizat de către Instituţia Prefectului Judeţul Satu Mare, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Satu Mare, respectiv de către Garnizoana Satu Mare.

La Satu Mare, manifestările dedicate Zilei Naționale a României din 1 decembrie 2019 vor debuta la ora 11,30 cu depuneri de coroane la bustul lui Avram Iancu, apoi de la ora 11,45 se vor depune coroane de flori la bustul lui  I.C. Brătianu. De la ora 12,00, tot în municipiul Satu Mare, la bustul lui Iuliu Maniu se vor depune coroane de flori.

Programul complet ——-> AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.