Ultima actualizare: azi, 20:42

Locale

FOTO/VIDEO. Explozie puternică în municipiul Satu Mare. Victime cu arsuri, bloc evacuat

Explozie puternică în această după-amiază, miercuri, 27 noiembrie, la un bloc de garsoniere de pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de pompieri și mai multe ambulanțe. Mai multe persoane au fost rănite, iar blocul afectat a fost evacuat.

UPDATE 21.40. Niciunul dintre locatari nu a solicitat cazare. O parte s-au cazat la rude, iar restul au decis să rămână în locuințele lor.

UPDATE 20.20. Specialiștii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții au finalizat evaluarea blocului de pe bulevardul Cloșca. În urma verificărilor, s-a ajuns la concluzia că structura de rezistență a blocului nu a fost afectată în urma exploziei. O autospecială cu echipamente specifice de iluminat va rămâne pe timpul nopții pentru a asigura iluminarea întregului imobil. Alimentarea cu gaz și energie electrică va rămâne sistată în cursul nopții.

UPDATE 19.20. După ce una dintre victimele exploziei din municipiul Satu Mare, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost preluată de elicopterul SMURD, și cea de-a doua urmează să fie preluată și transportată la un spital de specialitate din țară. Aceasta din urmă, o femeie, va fi preluată de o aeronavă ce va ateriza pe Aeroportul Satu Mare și va fi transportată la București, a declarat, pentru Portal SM, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Constantin Demian.

UPDATE 19.00. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare, din primele cercetări reiese faptul că explozia de astăzi ar fi fost cauzată de o acumulare de gaze.

,,Cauza probabilă de producere a deflagrației a fost o acumulare de gaze în interiorul locuinței, iar sursa de aprindere: flacără deschisă”, transmite ISU Satu Mare.

UPDATE 18.00. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat că în următoarele minute expertul din cadrul Inspecției de Stat în Construcții va da verdictul în ceea ce privește starea blocului. Dacă verdictul va fi unul favorabil, iar locatarii vor dori să se întoarcă în bloc, vor putea face acest lucru.

,,În momentul de față așteptăm verdictul expertului, așa se pare că din punct de vedere al structurii, clădirea este în stare de exploatare. În această noapte nu se va da drumul la utilități, nici la gaz, nici la curent, însă cu toate acestea acei locatari care vor să stea în această noapte în locuințele lor vor putea face acest lucru. Noi am pregătit 60 de locuri de cazare la Liceul Forestier, am vorbit și cu colegii de la asistență socială și încercăm să punem la dispoziție ceva mâncare rece, iar mâine dacă este cazul vom fi pregătiți și de masă caldă”, a declarat Kereskenyi Gabor.

Explozia s-a produs la etajul trei al blocului și a afectat 19 locuințe. Două persoane au suferit arsuri grave, iar alte atacuri de panică. Nu mai puțin de 25 de persoane au fost evacuate din clădirea afectată. Echipajele medicale au preluat victimele cu arsuri si le-au transport la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. De asemenea, pentru una dintre victime, un bărbat de 30 de ani, s-a solicitat elicopterul SMURD.

Autoritățile din Satu Mare sunt în alertă, iar în aceste momente se caută cazare pentru victime, iar printre primele opțiuni vehiculate se numără internatul Liceului Forestier. Mai mulți bătrâni și copii au rămas în stradă după explozia puternică. De asemenea, potrivit city managerului Maskulik Csaba, la Satu Mare este așteptat un specialist ce va evalua blocul.

,,Au fost evacuați toți locuitorii din bloc. E afectat complet etajul trei, etajul doi și unu nu sunt afectate, am luat măsuri și putem asigura 60 de locuri de cazare. Suntem pregătiți inclusiv cu mâncare, cu tot, dar îi așteptăm acum pe cei de la Inspecția de Stat în Construcții, un expert care poate să dea verdictul final, dacă a fost afectat sau nu strucura blocului. Etajul trei este oricum nelocuibil și va trebui să asigurăm cazare pentru cei care nu vor putea merge la rude, sau nu au alte posibilități”, a declarat city managerul municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.