Directorul Aeroportului Internațional Satu Mare, Mihai Pătrașcu, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că există șanse reale pentru introducerea unor noi zboruri de la Satu Mare spre destinații din vestul Europei.
Conducerea Aeroportului Satu Mare se află în fiecare săptămână în contact cu diferite companii aeriene, iar începând de anul viitor Sătmarul ar putea avea noi zboruri, spune directorul Mihai Pătrașcu. Acesta a mai precizat că Franța este o destinație pe care Aeroportul o are în vedere, dar și Germania și Italia, țări în care trăiesc mulți români.
Pătrașcu a mai spus că speră în realizarea acestor zboruri pentru că nevoia de trafic există, însă șansele țin și de companiile aeriene. Cu toate acestea, managerul Aeroportului Satu Mare a declarat că șansele pentru ca aceste curse să se realizeze în viitorul apropiat trec de 50 la sută.
“În fiecare săptămână suntem în relaţii cu câteva companii aeriene şi eu sper ca anul care vine să ne aducă şi alte veşti bune. Aş putea să spun ţările înspre care noi ne dorim, în primul rând Franţa este o destinaţie pe care o dorim de la Satu Mare, apoi este Germania o destinaţie mult dorită dar şi Italia pentru că sunt mulţi români din zonă plecate în aceste trei zone. Nu depinde doar de noi, eu sper să se materializeze, este o creştere a traficului în ultimul timp, nevoia de trafic există, şansele nu ţin numai de noi ci şi de posibilitatea fizică a companiei aeriene să ofere aeronave potrivite. Eu aş trece de 50% şanse”, a spus Pătraşcu.
50% ??!!!! Adica noi vrem, mai ramane sa vrea si ei !!
Ai cam prins ideea!
Germania-Memmingem
Supuru de mijloc, szatmármegye! (de unde-i govorilă)
Satu Mare-Carei ar fi super
Pe Marte vă rog. Și doar dus. Mulțumesc!
Stati linistit ca o sa va faca PN(D)L-US(S)R curse speciale din toate colturile lumii la domiciliul fiecarui diasporez……..ca doar meritati!!!!!
Eu vreau o cursa la Videle la Veorica mea!
Sunt fericit ca in sfarsit are si Orban srvici,dupa vreo 20 de ani de somaj.
Sunteți culmea! Iarăși comentează careva pe numele meu! Dar vreau să spun că mă doare exact undeva de Orban. Și de Ludovic și de Viktor. Asta ca să fie clar.
So credeți voi!!!! va dau BAAIMARENII clasa deja!!!
De când se tot laudă cu aceste curse, dar au rămas tot posibile!
Directorul Aeoportului SM, Mihai Patrascu de lauda cu cresterea traficului dar sunt doar minciuni.
Patrascu raporteaza ca si miscari pe aeroport inclusiv zborurile cu avioane de mici dimensiuni care s-au facut in cele 2 campanii de vaccinare antirabica a vulpilor. E un impostor care nu face absolut nimic pentru Aeroportul SM, doar îsi aroga meritele altora si cheltuie banii dupa bunul lui plac .
Cum naiba nu vede nemeni ca morosanu bate campii….wizz isi face bagajele, deja jumate zborurile aduse de dl Fechete au fost anulate, iar tarom la fel…minus 20% saptamanal. Asta vinde povesti vanatoresti, iar prostimea scrie pe Fb unde vrea sa zboare.
Nu stim ce se intampla dar de cand cu aterizarea “izbavitoare” a preacuviosului Mihai Patrascu pe aeroport, subalternele lui raman însarcinate pe capete.
CARE E SECRETUL LUI PATRASCU DE ARE ASA mare SUCCES LA FEMEI?
Man, alias Adrian Stef, traficul pe Aeroportul Satu Mare era cam slabut cand erai presedinte. Doar tu zburai pana la stele si inapoi, atunci cand ti-o tragea Brighi.
Nu stii ce vorbesti stimate penelist de carton Ionut Rus. Adrian Stef a dezvoltat Aeroportul Satu Mare si nu l-a adus in pragul colapsului total, asa cum o face prin mijloace mai putin “ortodoxe” Mihai Patrascu:
-RAMICO
-LARIO SALAJ
-TRANSILVANIA CERTEZE
Dar nu sa terminat idila Stef – Brighita ? Inca o finanteaza Stef?
Nuu, brighii il finanteaza pe stef
Daca ar sti Brighi ce dotat este Patrascu atunci n-ar mai finanta pe Stef.
Sa se intereseze de la fetele de la RAS, ele pot da detalii în privat.
Il rog de fata mea de la RAS sa nu se atinga ca ma supar.
Stai relax Bogdanel, nu se atinge el. El doar sta…febletea ta se unduie in jurul lui.