Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Criminalii celor două femei, duși la locul crimei pentru reconstituire. Au refăcut tot traseul

Cei doi criminali ce au ucis femeile din comuna Bârsău, județul Satu Mare, au fost duși în această seară la locul crimei pentru reconstituire. Însoțiți de mascați, cei doi bărbați din Ungaria au refăcut traseul din jurul și din interiorul casei.

Polițiștii i-au interogat și încearcă acum să stabilească exact cum s-a petrecut crima.

Potrivit surselor PortalSM criminalii, cei doi ţigani în vârstă de 39 și 59 de ani din Debrecen, Ungaria, vindeau plapume în comună. Ei le-au vândut şi celor două femei, astfel că au văzut că au bani şi au revenit. Cei doi le-au bătut pe femei până le-au lăsat fără suflare. Criminalii au fost prinşi datorită unui vecin care a văzut că maşina ţiganilor staţionează cam mult timp în faţa casei uneia dintre femei şi a reţinut numărul de înmatriculare.

După o vreme, ţiganii au plecat cu maşina, dar au încuiat uşa casei înainte şi au luat cheia cu ei. După un timp un alt bărbat, cumnatul uneia dintre cele ucise, le-a căutat şi a văzut uşa încuiată. El s-ar fi uitat pe geam şi le-a văzut moarte. To el a fost cel ce a sunat la 112.

Ulterior, la fața locului au ajuns poliţiştii care au intrat în casă, iar vecinul care a reţinut numărul de înmatriculare le-a dat polițiștilor informația, astfel că autorii au fost prinşi.

Aceştia au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cazul a fost semnalat poliţiştilor printr-un apel efectuat la serviciul 112, în jurul orei 16,50, care anunţa faptul că în localitatea Bârsău din județul Satu Mare, două femei au fost găsite decedate şi că ar fi vorba despre un omor.

La faţa locului s-au deplasat echipe de poliţişti şi procurori care au ridicat probe și au audiat martori, astfel aceștia au prins criminalii în mai puțin de trei ore de la momentul începerii anchetei.

Foto: captură video observator.tv

Un comentariu

  1. D&G Răspunde

    De ce nu se interzice comerțul ambulant.
    Evaziunea fiscală este mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.