Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

FOTO&VIDEO. Copiii din 9 școli sătmărene vor avea apă caldă mulțumită Crucii Roșii

Nouă școli din județul Satu Mare au fost dotate cu boilere performante, datorită proiectului demarat de Crucea Roșie Română și Ariston Thermo România. În ultimii doi ani, peste o mie de echipamente de încălzire a apei au fost donate către 620 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre medicale din țară, oferind acces la apă caldă pentru 112.000 de persoane. În acest an, de apă caldă se vor putea bucura și copiii din nouă unități de învățământ din Satu Mare.

Predarea echipamentelor către cele nouă unități de învățământ din județul Satu Mare a avut loc astăzi, la sediul Crucii Roșii Satu Mare, în prezența directorilor școlilor selectate. Directorul Școlii Gimnaziale Andrid, Diana Duțescu, care are în subordine și Școala Gimnazială Irina, respectiv Școala Primară Dindești, a declarat că aceste donații vor fi apreciate de întreaga comunitate.

,,Avem în jur de 23 de săli de clasă, dar în orice caz aceste boilere sunt foarte bine venite și mulțumim pe această cale societății și bineînțeles și Crucii Roșii pentru că au reușit să intermedieze această sponsorizare. Am avut până acum apă caldă doar la o singură grădiniță, iar de acum toți copilașii vor avea apă caldă și sunt convinsă că atât părinții cât și comunitatea locală vor fi foarte mulțumiți și bucuroși”, a declarat Diana Duțescu, directorul Școlii Gimnaziale Andrid.

Lista cu instituțiile de învățământ din Satu Mare care au primit boilere:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.