Ultima actualizare: azi, 12:31

Locale

FOTO. Sătmăreanul împușcat în Indonezia a fost înmormântat. Sute de apropiați l-au condus pe ultimul drum

Sătmăreanul împușcat în Indonezia, în urmă cu două săptămâni, a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni, în comuna Târșolț din județul Satu Mare. Trupul neînsuflețit al lui Vasile Solomeș a fost adus în România săptămâna trecută, joi, la Otopeni, într-un sicriu sigilat, iar a doua zi a ajuns în județul Satu Mare, unde i s-a făcut autopsia.

Vasile Solomeș era îndrăgit în comună, toți oameni îl descriu ca pe un om cu suflet bun, și dovada stă în faptul că peste 400 de persoane, apropiați ai tânărului, au participat la înmormântare. Slujba de înmormântare a fost celebrată de patru preoți, unul dintre ei venind special din Paris, unde este preot la comunitatea română din capitala Franței.

Sătmăreanul Vasile Solomeș, ucis în Jakarta

Vasile Solomeș din Negreşti Oaş a fost ucis în Indonezia chiar de către Poliţie. Conform informațiilor transmise de polițiștii care au anchetat acest caz, în octombrie și noiembrie 2019 au existat mai multe plângeri conform cărora – prin metoda skimming – au fost golite conturile a 17 persoane.

„Pornind de la un raport bancar, au fost înregistrate 17 reclamații ale unor clienți care s-au plâns că au fost victime ale unor fraude”, a declarat șeful Direcției Relații Publice a Poliției Jakarta, comisarul Argo Yuwono.
În urma cercetărilor desfășurate, s-a stabilit că infractorii erau doi români.

Presa indoneziană îi prezintă drept Solomes și Kristea. Cancan.ro a obținut informații conform cărora este vorba despre Vasile S., din Negrești-Oaș, Satu-Mare, și C. – alias CRR – din Craiova. Acesta din urmă este cel care a supraviețuit intervenției polițiștilor și, din punctul său de vedere – transmis printr-un apropiat -, aceștia nu au acționat conform legii, împușcându-l pe Vasile S., deși situația nu reclama o astfel de intervenție letală. El spune că sătmăreanul a fost împușcat în cap „ca un câine”.

Reprezentanții poliției, preluați de presa indoneziană, susține că Vasile S. s-a opus arestării, încercând să sustragă arma unui polițist. Conform altor surse mass-media indoneziene, Vasile S. a reușit să sustragă arma polițistului, ceea ce a dus, inevitabil, la o tensiune extremă și la riposta polițiștilor prezenți. Dar semnele de întrebare rămân. Sursele oficiale transmit că oamenii legii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, Vasile S. fiind împușcat.

A fost transportat la spitalul Fatmawati, numai că medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea lui.

Pentru a fi la curent cu știrile PortalSM, vă invităm să ne urmăriți și pe pagina de Facebook.

 

22 comentarii

  1. Sorin Răspunde

    Cu tot respectul pentru familia îndoliată , dar oameni buni, băiatul asta a fost un nelegiuit…acum ce facem?Ii cinstim pe hoți?

    • bla Răspunde

      Cu tot respectu Sorine, a furat , nu a fost sa comita crime. Ti-ar conveni sa moara cineva din familia ta pentru ca a furat? Nelegiuit!Gata , la zid cu el… dute departe man

      • Norick Răspunde

        Tot asa cu respect @bla , ti-ar conveni sa-ti sustraga cineva banii din contul tau ? Bani , pentru care ai muncit poate ani grei…
        Condoleante…

        • c-block Răspunde

          Exact. 9000€ acolo este o avere! Ce mama măsii vă lamentați atâta! Sunt sigur că dacă cineva îl oprea acasă pe stradă și îl întreba ce face răspunsul era că lucrează în construcții. Și e foarte grea munca pe șantier! Pentru cei care îl deplâng și critică intervenția autorităților locale am o întrebare. Cum se poate ca toarășu întru arme a priceput ce a țipat organu în bahasa indonesia???? Avea translator universal la el???? Sau doar era puțin mai deștept decât eroul aista. RIP și bine că nu a murit vreun trecător nevinovat din cauza lui.

          • ion

            Mie-mi pare nespus de rău de proasta instruire a politistilor indonezieni!6 gloante trase si numai un singur OSAN mort!Numai unu!Aici se vede diferenta intre ei si politistii americani!Acolo la 6 gloante trase sunt minim 4 oseni morti!Eu as baga in judecata tot Ministerul de Interne Indonezian pentru slaba interventie!

        • Gaa Răspunde

          Se vede ca sunteti pe spate cu sistemul bancar. Vasile a furat banca,nu proprietarul.Furtul prin acele metode sunt despagubite de banci. Proprietarii sunt asigurati ,pt ce plastesc sa tin banii intr-o banca?

          • c-block

            Auzi “bancherule”! Ce zici ce ar fi dacă toată lumea s-ar ocupa de furat în loc să lucre? Că banii crezi în copaci, ba mai mult băncile aruncă euroii cu sacul după tine! Numai să te ferești să nu te lovească! Eu zic să faci chetă și să-i ridici și o statuie maaare. Că merită. Oricum a furat mai puțin decât politicienii.

          • Norick

            Mersi @c-block pentru raspuns. Tot am stat pe ganduri , ca merita sa-mi ridic manusa aruncata , dar nu am vrut .. Ai perfecta dreptate.

          • Gaa

            Ma intelegi gresit,nu il apar..fiecare face ce crede. Eu am spus doar ca pagubeste banca,nu omu ce are banii acolo. Iar sincer nu sunt asa trist ce face bancilor,vazand ca ele ard lumea legal.

  2. GB Răspunde

    “Doar a furat …bla-bla” este o mentalitate a unei părți din societatea noastră, total paguboasă, în urma căreia la momentul actual am ajuns să deplângem soarta infractorilor când li se înfundă și să ne doară-n cot de victime. Această atitudine e o adevărată apologie a crimei. Iar de la o infracțiune la alta nu e decât un pas, vezi polițistul din Timișoara sau pădurarul din Maramureș etc., ” Ce? Doar au furat… bla- bla”. O societate normală cu valori corecte apără aceste valori și pe cei care trăiesc în spiritul și litera lor, iar pe cei care le încalcă îi izolează, respinge sau chiar anihilează tocmai ca societatea să fie protejată de fenomenul infracțional și să descurajeze eventuale simpatii față de acesta. În rest.. condoleațe celor apropiați dar asumați-l în prisma celor de mai sus.

    • c-block Răspunde

      Da, sigur el e. Dar privind materialul ăsta destul de recent am văzut încă cel puțin doi “oameni de afaceri” pe lângă acest specimen care învârt banii deja de pe lumea cealaltă.

  3. Pixulescu Răspunde

    dă-o-n p-la me de treabă! Bine or făcut că l-or impușcat, un infractor ordinar!
    Dacă stătea locului, acum trăia! Era închis, își ispășea pedeapsa, era un om liber după ..
    Dar el s-o crezut în filme americane și s-o crezut zmeu! No, amu îi mort! P-la-n cur și la gară tătă lume!
    Să-i fie țărâna ușoară … ca piatra de la moară!
    Lepre de genul ăstuia ne fac de rușine prin toată lumea! Să-l pedepsească bunul dumnezeu așa cum merită!
    Să nu se odihnească în pace!

    • Labbus Răspunde

      Si specimente ca tine ne fac de rusine aici acasa.

      • Altu Răspunde

        Tu să le dai toți banii tăi hoților dacă îi apreciezi, să nu mai fure și să nu fie împușcați. Soția dă-o la violatori,de copii nu zic nimic că nu e vina lor că au un tată cretin și hoț. Totuși Sper să nu ai copii

  4. Y si tanga Răspunde

    Pixulescu are dreptate.
    Un gunoi de hot.

  5. c-block Răspunde

    Mulțam’@Norick pentru apreciere. Eu doar nu suport abordarea asta cu citez “… vai săracu, a furat și el puțin, a fost un moment de rătăcire de-al lui”. Nu fraților, nu a fost doar un moment pentru că în august a.c. a fost prins și în SUA tot așa cu aceeași “afacere” și cu pașaport fals belgian!!! Deci mukles.

  6. Q Răspunde

    Era un dobitoc. Parinti plecati din tara , ca asta ne afacut democratia. Politicieni fura ca mivel inalt , prostu e impuscat. I-mi para rau de bietul copil , Dar pina urma-urmei el si-a cautat soarta. In tara noastra ne-ar trebuii un Vlad Tepes , sa cunoastem ce este o lege , fara iesiri.

    • Marius Răspunde

      Si mie-mi pare rău ca a murit asa de tânăr Vlad!Putea să mai trăiască vreo 500 sau 600 de ani!Problema mare e că ar fi dispărut in 10 ani toate pădurile din România!Tzepele plus rotile de cărută alea toate necesită lemn,mult lemn!Dar sigur avea de lucru!

  7. P. S Răspunde

    Cred ca sa blestemat cu o faptă mai inainte
    Gen,, sa mor împușcat dacă… ”
    Și Dumnezeu i-a îndeplinit dorinta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.