Sute de metri cubi de lemne, confiscate de polițiști în județul Satu Mare. Oamenii legii au confiscat, în total, material lemnos în valoare de peste 140 de mii de lei, în acest sfârșit de săptămână.
Ce spune Poliția:
Sâmbătă, 18 ianuarie, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Secția Poliție Rurală Gherța Mică, au desfășurat activități de verificare și control pe linia respectării prevederilor legale a exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos, pe raza județului Satu Mare. Ocazie cu care au depistat în pădurea localității Turț 79 de metri cubi de material lemnos, esență pin, în valoare de 12.956 lei, provenit din tăiere ilegală.
De asemenea, în urma verificărilor la fața locului au fost identificat și inventariat 784,5 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 128.658 de lei, deținut fără documente de proveniență sau cu respectarea legislației silvice, conform Legii 171/2010.
Astfel, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și neglijență în serviciu, fiind confiscat faptic 863,50 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 141.614 lei.
Sursa: IPJ Satu Mare
Si uite-asa n-o sa mai avem aer curat si ierni cum erau inainte. Dispar padurile, vin bolile si seceta. Bravo taranilor si hotilor de lemne. Un viitor fain ne asteapta
Cam târzâu deja. De mult trebuiau opriți hoții !!!
Din articol nu reiese ca hotii nu vor mai fura. Se zice ca li s-au intocmit dosare penale si ca li s-a confiscat marfa. Cred ca era mai eficace daca li se confiscau caii si distruse strafurile. Ce-au facut politistiu lasa loc de tocmeala ulterioara iar “pomii vietii” pot suferi in continuare.
Nu, aici legislatia ar trebui sa prevada “cati metrii cubi se tau ilegal atatia puieti sa planteze la loc ” echivalentul in metrii cub…munca in folosul comunitatii si din banii lor
astia is aceea care nu au cotizat ? despre austriecii care taie padurile ..nimic ?