Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Alegeri la PSD Satu Mare. Comitetul Executiv va decide cine este preşedinte interimar!

Alegeri la PSD Satu Mare. Comitetul Executiv al PSD va decide cine va fi preşedintele PSD Satu Mare, după ce au obţinut egalitate de voturi cei doi candidaţi, Gabriel Leş şi Radu Cristescu. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.

El a spus că situaţia este una inedită, iar conducerea centrală a partidului va decide cine va fi preşedinte interimar până la organizarea unei noi conferinţe.

Egalitate între cei doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte, Gabriel Leş şi Radu Cristescu, potrivit surselor PortalSM. Ambii au obţinut câte 45 de voturi în urma numărării voturilor celor 90 de delegaţi prezenţi. Dezbaterile au durat mai multe ore, după care s-a trecut la vot.

În funcţia de preşedinte executiv a fost ales preşedintele PSD Carei, Ionuţ Oneţ. El este din echipa Radu Cristescu – Mircea Govor.

“Văd că încă trebuie să duc mai departe misiunea în PSD. Astăzi, pentru aceste alegeri am decis să candidez pentru funcţia de vicepreşedinte. Urmare a votului care s-a exprimat, ne-am întâlnit cu o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit. Pentru funcţia de preşedinte a fost balotaj, dintre cei 95 de delegaţi care aveau drept de vot, 90 au fost prezenţi şi ca urmare a votului Leş Gabriel a întrunit 45 voturi, domnul Radu Cristescu 45 de voturi. La preşedinte executiv domnul Oneţ a câştigat, are 47 de voturi, Adrian Micle 42 de voturi şi un vot nul”, a spus Aurelia Fedorca.

Gabriel Zetea a anunţat că o decizie se va lua la Bucureşti.

“Luni, în cadrul şedinţei naţionale, în cadrul Comitetului Executiv Naţional, după o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, vom lua o decizie în ce priveşte această situaţie inedită care s-a întâmplat în cadrul acestei conferinţe, acest balotaj între cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte, domnul Leş şi domnul Cristescu. Comitetul Executiv Naţional va desemna un preşedinte interimar, luni, care să preia conducerea PSD pentru o perioadă de timp, nu lungă, până în momentul când o nouă conferinţă extraordinară va fi organizată pentru a se putea face din nou un vot”, a spus Gabriel Zetea.

Au mai fost aleşi 17 vicepreşedinţi.

 

27 comentarii

  1. Inocentiu Răspunde

    Vorba lui Govor: nu mor caii, cand vor cainii! Felicitari echipei!

  2. Piticot Răspunde

    Dar cum, haita de politruci Les-Bran-Micle-Fedorca n-au inteles nimic din toate alegerile astea? Copilasi voi stati cuminti, cand Govor isi iese din minti! Nu uitati cine va sustinut ani intregi!

  3. gigi Răspunde

    Nu se poate domnul ministru al apararii(vai de ea armata daca a ajuns sa fie condusa de un asemenea ministru) sa te bata unul venit de trei zile in satu Mare,iti dai seama cit de bine vazut este Les in Satu Mare ,dute cu Fedorca la Negresti ca nici acolo nu va mai voteaza nimeni.Domnule Cristescu bravo nene,i-ai batut la ei acasa,da pe ei frate,chiar vino la Satu Mare si pune un pic de ordine in capul astora,asa oameni hotariti,tata,te vad la TV sper ca si aici dai cu ei de pamint.Ai votul meu taticule.

  4. Kgb Răspunde

    Mock cel mic de Micle ce mic începi sa fii. Craciunel Ciprian de la Sălaj ai crezut sa vei prelui org. Mun PSD SM și vei gimicul dictator ca la ARR. Felicitări Rentea și Ardelean Tăvi ptr functie devicepresrdontw

  5. Kgb Răspunde

    Mick Mouse de Micle Adriam ești un zero politician ce mic și prost de nu știi nimic s a vorbești…. Cam figura veche în politica psd satu mare ar trebui sa ți dai demisia….. Din partid și din CL dar de fapt nici nu frecventezi tu Politica asta.. Felicitari Tăvi Ardelean ptr funcția de vicepreședinte județean. Ești mai bun ca el

  6. Kkt Răspunde

    Crăciun CipriPes de Sălaj sa și văzut Pres la mun SM sa conducă partidul și ARR ul cu 4890 de voturi împreună cu Cicica Marinescu Mirobolanda a tot stiytoare… Vai de PSD cu oamenii de astea pierdeți fraților… Demisia Cicica din 1996 ți a junge cât ai dus partidul

  7. Kkt Răspunde

    Felicitări Tăvi Ardelean si domn Rentea Ghiță ptr Rezultat și funcție….
    Ia ți încurcat…. Trebuia sa fie președinte Les, preș execuiv Marincaș de la Negrești, secretar Mărgineanu ginerele lui Betea din Racsa… Micle iarăși rămânea pe dinafara Saraca Ioana Bran…

  8. Muk cel mic Răspunde

    Govor e tare. Felicitări și Succes Mircea… Ai dat o lecție ptr conducerea PSD Satu Mare.. Și ai demonstrat ca poți face treaba și sa scoți partidul din izolare. Succes Radu Cristescu duceți lupta pana la capat

  9. Joker Răspunde

    Govorache lake, ți-ai pus napîrcile sa comenteze?

  10. Ion Răspunde

    Ati belit cariciul toti trepadusi cand isi instaleaza govor hartia igienica cristescu va rade pe toti,traseistul de cristescu este ca si instalat daca bucurestiul transeaza treaba!….asta da reformare cu toti comunistii si politruci cu cazier!

  11. cetatean Răspunde

    Tot Govor ospataru va comanda gastelor :))) Vai de mama voastra !

  12. joliku Răspunde

    ce penali, ce-i ma cu comentariile astea? puneti odata gloata asta pe linie moarta, economie de bani, smecherii, prostie, nervi! Mars la munca cu voi putorilor!

  13. Horvath Brigitta Răspunde

    Domnul Gabriel Les a fost sistinut de manevratoarea Aurelia Fedorca si in mod nestatutar de distinsii invitati care NU aveau voie sa sustina pe candidat ! Nu stiu cine si cum a validat sedinta, dar invitatii trebuia sa vorbeasca dupa vot ! Probabil atunci nu le mai asculta nici draqu ! Titus Corlatean, Serban Nocolae, Ioan Mang si gabriel Zetea l-au ridicat in slavi pe Gabriel Les intrun mod jalnis si sinistru ! Numai ca nu au zis ca de nu iese Gabriel Les, o sa impune Conducerea de la Bucuresti tot pe Gabriel Les ! Dearece üentru asta au venit sa bage pe gatul organizatiei pe Gabriel Les ! Dar planul lor a esuat !

  14. Nha Răspunde

    Ce nu-i clar ? Cat erau la butoane puneau interimari la institutii , acum isi pun lor , ca alta jucarie decat partidu nu le-a ramas !

  15. Viorel Răspunde

    Am ajuns iară la Govor domnilor? O întrebare traficantul ui de achool:De ce nu a lăsat presa în sala?

  16. Popica Răspunde

    Castiga bani in timpul liber
    Inscrie-te aici https://bit.ly/2vM3NL1

  17. D.C. Răspunde

    Deci egalitate. Pesedistii astia care au votat ieri nu au inteles nimic din ce vrea lumea de la ei. Lumea vrea reforma, oameni noi, si astia au votat ieri echipa condamnatului Govor, care am inteles ca s-a si dat in stamba pe acolo ieri. Sa vii tu cu pedelistul de Cristescu, cu Onet care pana ieri era contra Govor (si-o fi gasit valente comune acum), cu gasca aia de vicepresedinti trecuti de prima tinerete, asta inseamna ca nu au priceput nimic. Daca acolo ieri a votat spuma partidului, inseamna ca sunt un partid pierdut, care nu mai are nicio speranta de reformare. Baieti, cei care mai aveti putin creier in partidul ala al vostru, ati pierdut ieri. Gasiti-va alt drum in politica, in caz contrar veti fi aruncati de public la gunoi, exact cum o va pati si Govor. Vai de el partid, ce a ajuns!

    • Horvath Brigitta Răspunde

      D.C. tu 100% esti un postac pnl-ist care e in cautare de anus ! Stii doar sa dai limbi ! Ti-ai pierdut fundul la care ai lucrat pana-n prezent ? Lasa tu P.S.D. – ul si pe P.S.D. – istii ca stiu ei ce au de facut fara sa vina un neica nimeni si sa explice ce gust are fundul de pnl – ist ! Pastreaza-ti parerea pentru poponarii la care dai limbute !!!

      • Lynyrd Skynyrd Răspunde

        Erai mai simpatic când semnai … altfel. Știi tu la ce nume mă refer. Whatever. Eu uite strâng pumnii ca să ajungă idolul tău big boss de SM la PSD. Are potențialul de a duce la culmi nebănuite partidul pe plan local. Ceva cu culmi legate de Fosa Mariannelor.

      • D.C. Răspunde

        Stimabile/a, daca te numeri printre cei care ieri ati reusit performanta cu pricina, si ai si votat pentru aripa Govor, apoi poti sa nu mai scrii deloc, ca noi restul ne-am prins ce hram porti. Las-o jos, e ok, reveniti pe cai mari, insa doar pana in iunie, cand poporul va va trimite unde va e locul. Am zis!

      • Altu Răspunde

        Du-te și mai suge o acadea,poate îi cea care trebuie.

  18. Kovacs Katalin Răspunde

    In sfarsit a fost indepartata o parte din sforarii P.S.D. ! Aurelia Fedorca numai sfori a tras si a mintit si cand respira ! Cu sustinerea domnului Gabriel Les si cu minciunile spuse la Bucuresti a reusit sa ramane 3 ani jumate in fruntea P.S.D. Interesant e faptul ca nimeni din P.S.D. nu i-a dat foc nici Aureliei Fedorcai nici senatorului Gabriel Les ! Ei dou au dus partidul pe marginea prapastiei ! La cabinetul lui Gabriel Les sunt angajate neamurile lui Aurelia Fedorca si la prefectura din ordinul Aureliei Fedorca sunt angajati neamurile senatorului Gabriel Les ! De 3 ani jumate distrug P.S.D. si toata lumea a acceptat pana pe 07 februarie 2020 ! Fugariti pe ei de la P.S.D. si luati-va partidul inapoi !!! Cine spune altceva e mincinos si necredibil !

  19. Gigi Marincas Răspunde

    Multi vorbesc fara sa fost prezenti la sedinta. N-o sa castige sefia P.S.D. numai cei care au si bani ! De castiga Radu Cristescu ci Onet Ionut, le vom cumpara pe ei si gata. Asa se face politica !

  20. Mihai Răspunde

    VAi de capul vostru, cine credeti voi ca e potrivit sa va conduca… Cristescu din umbra lui Govor, Onet din umbra lui Govor, Balog din umbra lui Govor, adica Govor frate! Tara asta a votat altceva decat PSD tocmai pentru ca doreste ca penalii sa dispara din functiile publice, din zonele decizionale, si voi il alegeti tot pe ala care “va da”, ca si cum ar da de la el. Bai ce partid de gaste proaste sunteti! Pacat de aia cativa pe care ii stiu si care ar vrea sa faca altfel de politica.

    • Horvath Brigitta Răspunde

      Cat timp a fost Mircea Govor la sefia P.S.D. Satu-Mare lucrurile functionau bine! A ca nu-ti convine tie, nimeni nu e curios de aberatiile tale !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.