Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

Alegeri la PSD Satu Mare: Egalitate între Leş şi Cristescu. Oneţ – preşedinte executiv

Alegeri la PSD Satu Mare. Egalitate între cei doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte, Gabriel Leş şi Radu Cristescu, potrivit surselor PortalSM. Ambii au obţinut câte 45 de voturi în urma numărării voturilor celor 90 de delegaţi prezenţi. Dezbaterile au durat mai multe ore, după care s-a trecut la vot.

În funcţia de preşedinte executiv a fost ales preşedintele PSD Carei, Ionuţ Oneţ. El este din echipa Radu Cristescu – Mircea Govor.

Deocamdată nu se ştie cum se va ieşi din această situaţie.

Probabil va fi organizat un nou vot.

Reprezentanţii PSD se consultă cu cei din Bucureşti.

Vom reveni cu detalii.

20 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Este jalnic că PSD vrea să se reinventeze pe plan local așa și cu astfel de indivizi. Cel mai penibil este că în situația dată sforarii-șefi păpușari s-au făcut de kk “reciporc”. Nu că mi-ar părea rău dar într-o societate normală este nevoie de un partid sănătos de dreapta. Vezi ce se întâmplă de ani buni la unguri dacă nu e așa. Cât timp vor continua să facă politică în halul ăsta nu au nici o șansă. Iar la un moment dat și Vaslui ori Teleorman s-ar sătura de ei.

    • c-block Răspunde

      Erată. “Partid sănătos de stânga” am vrut să scriu. Dar de fapt noi nici de dreapta din aia adevărată nu avem.??

    • Horvath Brigitta Răspunde

      Prin faptul ca vrei partid de dreapta, inseamna ca esti bolnav psihic ! Sper sa te afecteze masurile de dreapta care a luat hinelele lui johannis !!!

      • c-block Răspunde

        Prin faptul că-l susții pe Cristescu înseamnă că tu nu ești normală. Nu îți dai seama că e cal troian care trebuie să distrugă organizația locală. Exact atâta legătură are el cu social-democrația cât am eu să zicem cu monarhia. Adică zero. Ești o naivă proastă. Asta e.

  2. Muk cel mic Răspunde

    Felicitări și Succes CRISTESCU RADU.

    • a* Răspunde

      Nu e motiv de bucurie sau de felicitare. După părerea mea este situația tipică cu operația a reușit, pacientul a murit.

  3. Erik Răspunde

    Govor zboara cu cristescu la bucuresti luni dimineata si tovarasul stanescu seful baronului govor ii da telefon secretarei cici si o anunta ca lingaul de cristescu este interimar,pana la noile alegeri,iar v_a f…t mirciulica in gurita pe toti!???

  4. Horvath Brigitta Răspunde

    Nu au fost alegeri statutare ! Supermanipulatoarea Aureli Fedorca impreuna cu Titus Corlatean, Serban Nicolae, Ioan Mang si Gabriel Zetea au facuti presiuni pe delegati si au dat cuvantul numai la cei care cantau ode la Aurelia Fedorca si Gabriel Les ! Inainte de vot a inceput santajul prin sms si multi delegati au votat cu Gabriel Les si Micle Adrian si astfel a iesit rezultatul de egal inte Radu Cristescu cu Gabriel Les !

    • Ion Răspunde

      Draga brigitta de cat un manipulator,combinagiu,santajist,si cretin govor,prin interpusul cristescu mai bine les,isi roade govor unghiile ca nu poate ocupa 5ani nici o functie publica conform cazierului judiciar,ajunga astia doi sefi vai de **** lui partid :comunism ,santaj mizerii cum le stie TATA govoride!??????

      • Horvath Brigitta Răspunde

        Draga ion… Decat supermanevratoarea mincinoasa Aurelia Fedorca sustinuta de Gabriel Les care nu a facut nimic pentru P.S.D. ! Oricine e mai bun ! Santajul a fost practicat de Aurelia Fedorca, Gabriel Les, Ciprian Craciun, si echipei domnului Gabriel Les ! Daca aveti ceva cu domnul Govor, spuneti lui ! Delegatii stiu pe cine vor, toti primarii si viceprimarii P.S.D. urla dupa Mircea Govor !!!

        • c-block Răspunde

          Dragă @Horvath Brigitta. Încerc să înțeleg entuziasmul tău dar este peste capacitățile mele de a înțelege. Pică ceva pentru tine din astea? Ceva mărunțiș?
          În altă ordine de idee PSD trebuie să se reinventeze pentru că eu încă nu am văzut ca un partid să-și piardă jumătate din electorat în timp atât de scurt. Iar pentru ca partidul să se relanseze este nevoie și de un nou mod de abordare. Personal mă îndoiesc că acest Cristescu ar fi persoana providențială. Dar mă îndoiesc că Govor poate face altceva și altfel decât până acum.
          Ca să înțelegi. După mine este ca și cum l-am fi pus pe Ceaușescu să facă reforme și trecere la economia de piață, Érted? Frica și șmechereala este cea care ține împreună oamenii din apropierea lui.

          • Horvath Brigitta

            Nai cum sa intelegi ca nu ai decat 2 neuroni din care numai unul e activ ! Aurelia Fedorca cu domnul Gabriel Les au jefuit P.S.D. !!! O mana spala pe cealalta, ceilalti au fost spectatori sau nesemnificativi ! Atata fericire sa-ti ramane in viata asta cat a creeat Aurelia Fedorca si Gabriel Les P.S.D.-ului Satu-Mare !!!!!!

  5. Horvhat Brigitta Răspunde

    Îmi cer scuze pntru comentarii, de fapt eu sunt un labagiu pus de Govor sa scriu, dar va rog din suflet sa ma scuzați!

    • Horvath Brigitta Răspunde

      Eu sint Horvath Brigitta ! Tu esti un rahat marca Les-Fedorca ! Esti un zabalos descreierat care e dus cu pluta !

  6. Kovacs Katalin Răspunde

    Acum e momentul ca P.S.D sa scape de dictatura Aurelia Fedorca – Gabriel Les ! Multi dintre presedintii de filiale si primarii au fost amenintati si santajati pe langa Aurelia Fedorca si Gabriel Les , de catre Titus Corlatean si Nicolae Serban ! Gabriel Zetea cu Ioan Mang au vorbit cate 30 de minute si spuneau cat de important e pentru judetele lor sa ramane Gabriel Les presedinte P.S.D. ! Nu inteleg de ce nu iau ei pe Gabriel Les la Maramures si Bihor ? Era extrem de mare disperarea lor ca pleaca definitiv de la sefia pertidului ! Da foarte mare e disperarea ca atat Aurelia Fedorca cat si Gabriel Les au trait pe seama P.S.D. – ului pe munca primarilor si a viceprimarilor fara sa le bage in seama ! Postacii care scriu altceva mint cu nerusinare sau contra cost !!!

  7. Horvhat Brigitta Răspunde

    Recunosc, sunt un frustrat și miros a țăran, dar mie ospătarul traficantul și proxenetul Lake Govorache mi-a spus sa scriu coment uri!

    • Kovacs Katalin Răspunde

      Tu esti un jeg a lui Aurelia Fedorca & Gabriel Les ! Probabil esti un iehovist zabalos si idiot care in pielea goala pupi in scula pe restul idiotilor !!!

  8. Rozi néni Răspunde

    Aloo! Duamnele cu înjurăturile. Nu vreți să terminați odată? Ceva pic de rușine? Vastag a herbák???

  9. Alegator Răspunde

    Nu au calitati de lider nici unul dintr ei . Unul e sub influenta docmei celalalt este scandalagiu . Nici unul nu e creativ in ceea ce face . Dar cine stie ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.