Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Palestinian reținut de polițiști în Satu Mare. Voia să ajungă în Germania

Palestinian reținut de polițiști în județul Satu Mare. Acesta a fost oprit de polițiștii de frontieră în cursul zilei de ieri, 27 februarie și le-a spus oamenilor legii că intenționa să ajungă în Germania.

Ce spun polițiștii de frontieră:

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat un cetățean palestinian, solicitant de azil în România, care intenționa să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Joi, 27 februarie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, polițiștii au depistat, la aproximativ 150 metri de linia de frontieră, pe direcția localității Oar, din judeţul Satu Mare, un cetățean străin care nu își justifica prezența în zonă. Drept urmare, acesta a fost condus la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoana în cauză este cetățean din Palestina, în vârstă de 53 de ani, solicitant de azil în ţara noastră. Acesta încerca să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.