Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Județul Satu Mare va avea aparat pentru testarea COVID-19

Județul Satu Mare va avea aparat pentru testarea COVID-19. Anunțul a fost făcut astăzi de către reprezentanții Instituției Prefectului. De asemenea, s-a dispus, începând cu data de 14.03.2020, operaționalizarea Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI). Prefectul Radu Bud, în calitate de conducător al CJCCI Satu Mare, a convocat, în data de 16 martie, în ședință de lucru membrii Centrului, în cadrul căreia au fost stabilite următoarele măsuri cu aplicare imediată:

– În cadrul Centrului de la nivelul județului Satu Mare a fost operaționalizată o linie telefonică, care funcționează 24 de ore din 24, și care a început să fie adusă la cunoștința persoanelor aflate în izolare sau carantină pe raza județului Satu Mare, în vederea realizării unei comunicări directe și continue cu acestea. Cetățenii care nu se află în izolare sau carantină sunt rugați să folosească pentru urgențe numărul unic 112, iar pentru a afla informații despre COVID-19 să apeleze linia TELVERDE 0800800358.

– Direcția de Sănătate Publică Satu Mare face demersuri pentru completarea personalului implicat în gestionarea situațiilor actuale cu personal medical din cadrul unităților de învățământ.

– Direcția de Sănătate Publică Satu Mare va transmite situația persoanelor aflate în izolare la domiciliu, atât medicilor de familie, cât și primarilor din fiecare localitate, pentru a monitoriza și a sprijini persoanele aflate în autoizolare.

– Se fac demersuri pentru a operaționaliza un aparat pentru testare COVID-19 și în județul Satu Mare.

– Instituția Prefectului va transmite Colegiului Medicilor Satu Mare o recomandare privind limitarea în următoarea perioadă a  activității medicilor doar la o unitate medicală: spital, ambulatoriu sau cabinet privat, pentru a evita riscul introducerii virusului COVID-19 în incinta unităților  sanitare.

– Având în vedere că Marea Britanie a intrat pe lista galbenă de risc,  călătorii de pe cursele care aterizează pe Aeroportul Satu Mare de la Londra vor completa chestionarele  și vor fi preluați de cadrele medicale și îndrumați la autoizolare la domiciliu.

CJCCI Satu Mare are ca principală misiune eficientizarea acțiunilor întreprinse în scopul evidenței permanente a situației înregistrate, precum și a asigurării operative a necesarului de hrană, apă și produse de igienă personală pentru persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, dar și pentru monitorizarea respectării de către acestea a măsurilor de izolare.

6 comentarii

  1. mihail Răspunde

    CJCCI nu sunt conduse de prefect decat poate din calitatea acestuia de Presedinte al CJSU!In situatii ca aceasta se numeste de catre guvern prin hotarare COMANDANT AL ACTIUNII care coordoneaza toate fortele implicate.Logic ,nu poate face parte din grupul de experti ce fac propuneri si sa le si aprobe!Poate e o scapare!

  2. Popica Răspunde

    Șefa DSP mai este în funcție?
    Dacă da poate ar trebui schimbat și prefectul

  3. satmarean Răspunde

    si ce sa faca desteptilor cu el daca nu sunt teste? voi credeti cam asa:ia flegma la prost pe betigas, baga la aparat si da din maini coronavirusu – aci sunt. trebuiesc teste si e 150$ unu si nu sunt in romanica decat 50-60 de miute la multi prosti.

  4. satmarean Răspunde

    gunoaiele alea care se rup in figuri cand vin acasa (satmarenii stiu ce insemna), sa stea izolate 14 zile cu pistolul mitraliera in fata portii si sa moara numai dintre ei.

  5. Portal Răspunde

    Acesta este un fake news si trebuie tratat ca atare.
    Puțin peste 1500 de teste in Ro.
    5000 sunt pe drum zilele acestea.
    Urmează alte 5000 pe viitor.
    Tot prin fake news se face si divizarea populației.
    Vezi comentariul “Satmareanului”
    de mai sus.
    Si ca el mulți troli(postaci) ai unui partid trandafiriu.
    Încercați sa va stăpâniți si sa aveţi grijă unul de altul.
    Sănătate !

  6. Pacient Răspunde

    Nu înțeleg de ce pentru conducerea Spitalului județean sunt mai importanți POSIBILII mbolnăviți cu COVID decât cei care ACUM SUNT BOLNAVI CU ALTE AFECȚIUNI !!! Se internează, cică, doar urgențele majore, deci dacă un bolnav trebuia să facă o consultație după o operație sau era programat la o operație nu mai este primit. BOLNAVII DIN SATU MARE trebuie să sufere pentru ca să fie libere paturile în spital pentru POSIBILII infectați!!! De ce eu ca sătmărean bolnav nu contez, nu am dreptul să fiu internat, au acest drept doar cei cu COVID? Probabil mulți veniți din Italia! Muncesc de 35 de ani, de 35 de ani plătesc asigurări de sănătate, dar acum, deși am fost programat la operație, nu mai pot fi internat! Pentru că nu e urgență majoră și nu e COVID ! Deci să mai sufăr și să mai rabd durere până voi cădea pe stradă și poate atunci cei de la spitalul județean vor considera că pot fi internat! Ce hotărâri CRIMINALE !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.