Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Prefectul de Maramureş cere interzicerea circulaţiei! Cumpărăturile, după program

Prefectul de Maramureş, Nicolae Silviu Ungur, a trimis spre aprobare către Ministerul Afacerilor Interne o hotărâre prin care interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu unele excepţii. Deocamdată hotărârea nu este în vigoare, fiind aşteptat un răspuns.

Potrivit acesteia, este interzisă circulația, cu excepţia deplasărilor în interes profesional, deplasării la locul de muncă, pentru achiziția de bunuri, pentru asistenţă medicală care nu poate amânată. De asemenea, sunt prevăzute şi alte excepţii pe care le găsiţi în documentul ataşat.

Totodată, prefectul de Maramureş propune efectuarea cumpărăturilor în funcţie de vârtă. Astfel, între orele 7-11 ar urma să poată face cumpărături persoanele dee peste 60 de ani, cele mai expuse la infestarea cu COVID 19, iar după ora să poată face cumpărături persoanele sub 60 de ani.

Documentul mai prevede că la intrarea în judeţ vor fi filtre de poliţie.

15 comentarii

  1. aru Răspunde

    Eu sant de parere ca dai dovada ,prin cele scrise draga prietene de o nesimtire Maxima .
    Ia spune-mi , DACA toate unitațile com.sant inchise, baruri,restaurante etc .etc /cine naiba mai circula noaptea pe strazi si pentru ce, Mai bine restricție ZIUA , pentru anumite categ de persoane .

  2. ... Răspunde

    Urmează interzicerea respirației.😤

  3. unu Răspunde

    pt chisluca- auzi penzionarule de lux , mai spune angajatilor tai cu 2 clase, sa nu se lege de masinile care stau 1 minut pe interzis – mai ales daca le am spus cauza de n ori, ieri 2 masini au venit una dupa alta s-a oprit sa ma pun in miscare am zis stau 1 minut pana il pun pe tata in masina are problema locomotrie trebuie sa il i au din poarta sa il duc la mine , platim taxe si impozite , dar pe sotia primarului nu l -ai gasit asa-i nici dupa poze , nesimtitilor , odata as vedea ca renuntam la politia locala, de exemplu sambata pe horea un politist si un gardian , normal gardianul cu chipiul pe parapet ca un ultim om , fuma si cu sucul in gura plus un salar mare , nu va e rusine , mai uitate putin pe strada chisluca ca numai esti la frontiera, nesimtitule , uitate ce angajati ai in subordine niste nemernici- rusine .

    • ... Răspunde

      Ai pretenții. Nici pe Albu nu-l vede parcat pe loc de handicapat sau direct pe trecere de pietoni exact în față la fast-foodul G. din piața Libertății. “Baba cu pătrunjelul” e de bază, aia nu comentează, cu ăștia sunt viteji.

      • unu Răspunde

        deci eu pana saptamana trecuta nu am avut treaba cu ei , dar de acum sa fie sigur ca imi pot sufla in cur ,cu primarul cu tot cu chisluca cu tot , rusine sa va fie.

  4. Satmarean Răspunde

    Măi , lăsați prostiile și ocupați-vă de lucruri serioase !!!

  5. Una Răspunde

    Apropo, Corodan e liber ???. Ieri schimba roți în față la OTP În Piața Libertății

  6. Una Răspunde

    Iera cu 2 șmecherași cu un mercedes clk gri. La verificat cineva ???

  7. unu Răspunde

    cine e corodan??????????//

  8. Eu Răspunde

    Astia care faceti comentarii aiurea cu x si y presupun k sunteti cetateni exemplari! M-as mira…daca ati avea ceva sub tunsoare v-ati scoate odata capul din fund pt k voi vedeti exact ca boii…numai in fata…mi se intoarce stomacu pe dos cand vad ce va debiteza singurul neurom din cap!! Poate ar fi mai bine sa va oferiti voluntari undeva unde ar fi nevoie sa dati si voi o mana de ajutor!!

  9. Marin Răspunde

    Prefectul e tâmpit

  10. Cosmin Răspunde

    Chiar daca inteleg tragedia si amploarea care se da dezastrului am totusi o intrebare. De ce in momentul in care mureau 5 romani pe zi in accidente rutiere nu se facea asa caz ,nu se punea tara in imposibilitatea de a se deplasa ori imposibilitatea de a-si desfasura activitatile economice.? Vietile pierdute in accidente erau mai putin importante?

  11. aru Răspunde

    Multe mai debitezi ,Cosmine ….

  12. Marin Răspunde

    Nu bătrânii trebuie protejați, ci copiii nenăscuți, în 50 de ani au fost 22 000 000 de avorturi, în România, la noi în Transilvania 7 000 000.

    • Ardelean Răspunde

      Draga Marine, da ce cifre perfect rotunde. Fix 7000000, nu 7010651 sau 6999965. Zici ca-i voia domnului la mijloc, ca rational sau stiintific minime sanse sa se aseze asa bine numerele, mai ales raportat la provincii istorice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.