Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Se suspendă examenele pentru permisul auto

Se suspendă examenele pentru permisul auto. Începând de marți, 17 martie 2020, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor suspendă activitatea de examinare în vederea obținerii permisului auto, proba teoretică și cea practică, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației actuale.

De asemenea, pentru soluționarea tuturor operațiunilor specifice de înmatriculări și permise se utilizează exclusiv platforma de programare online.

Serviciul public comunitar de pașapoarte va prelua cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare (pentru persoanele care solicită acest tip de document de călătorie) numai pentru persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor online.

Transmiterea pașaportului simplu electronic, de la sediul unui serviciu public comunitar de Pașapoarte la adresa de domiciliu/reședință din țară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea, prin Serviciul de curierat, se va face exclusiv în baza unei solicitări adresate prin email/poștă de către titular, respectiv persoana care a formulat cererea/părintele/reprezentantul legal în cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani.

Primirea cererilor privind exercitarea dreptului la libera circulație în străinătate/istoric pașapoarte/scutire taxe vamale precum și furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple și eliberarea adeverințelor/comunicărilor corespunzătoare se va efectua exclusiv prin corespondență poștală sau electronică și numai persoanelor care prezintă documente care justifică urgența solicitării.

Activitatea de primire și eliberare a documentelor care fac obiectul apostilei se va desfășura de luni până vineri, între orele 10,00-12,00, într-un spațiu amenajat la intrarea în instituție.

Rugăm cetățenii să respecte cu strictețe programul și regulile expuse mai sus și să înțeleagă că toate măsurile dispuse sunt eficiente atâta timp cât ele sunt respectate.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.