Ultima actualizare: azi, 12:26

Locale

Sprijin pentru vârstnicii din Satu Mare. A fost lansat numărul unic de ajutor

Sprijin pentru vârstnicii din Satu Mare. Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială continuă demersurile pentru a veni în sprijinul persoanelor vârstnice, în contextul instituirii stării de urgență și a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

În acest scop, a pus la dispoziția cetățenilor numărul unic de ajutor: 0748-109853 Puteți apela cu încredere la specialiștii D.A.S, pe acest număr în următoarele cazuri:

  1. Dacă aveți nevoie de ajutor (alimente, medicamente, cazuri sociale)
  2. Dacă cunoașteți pe cineva cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparținători, care are nevoie de ajutor

Pe lângă dispeceratul telefonic, aveți la dispoziție formularul de ajutor pe adresa: bit.ly/ajutorsm

Apel către societățile comerciale: grupul de lucru comun al DAS și al ONG-urilor din domeniul social primește solicitări pentru pachete de alimente de la vârstnici și nevoiași, dar cadrul legal nu le permite să le ajută în mod direct.

Din acest motiv, lansează apel către societăți comerciale ca în limita posibilităților, să ofere pachete de alimente persoanelor vârstnice de peste 65 de ani, fără aparținători, care sunt izolați la domiciliu.

Donațiile de alimente vor fi distribuite de către asistenții sociali din cadrul instituției, acelora care nu au posibilitatea să se aprovizioneze.  Rugăm societățile comerciale care doresc să ne ajute să completeze formularul de ajutor, secțiunea 3: bit.ly/ajutorsm

Totodată, Primăria face, din nou, apel la sătmăreni să respecte toate deciziile luate la nivel național și să își ia toate măsurile necesare pentru protejarea lor și a celorlați.  Fiți responsabili! Protejați-vă familia și stați acasă! Împreună vom trece peste această perioadă, totul va fi bine!

10 comentarii

  1. ... Răspunde

    Cei în vârstă au fost învățați de viață să treacă prin greutăți pentru că știau că nu au la cine apela. Au trecut prin războaie mondiale, prin comunism. Cei care nu se izolează acasă o fac din cauza faptului că nu au încotro, nu au pe nimeni la care să apeleze sau zic că nu-i interesează, au trăit destul și așa. Decât să tragă de pe o zi pe alta și să se chinuie să achite facturile curente când nu au bani de mâncare și medicamente ….. Nu o să sune nimeni. Primăria știe foarte bine unde stau vârstnicii, doar au în subordine evidența populației. Acțiuni trebuie nu invitații din astea aiurea. Sau ideea era că hai să facem ceva să nu zică că nu facem și sperăm că nu va telefona nimeni? Ca în cazul doamnei decedate la Roma și repatriată în coșciug de familie? Câteodată mă întreb de ce mai plătim taxe și impozite. Serios.

  2. Lili Răspunde

    Primaria are in subordine pe langa evidenta populatiei, Autoritatea tutelara si SPAS-ul.
    Consiliul judetean are DGASPC si in total cine mai stie cate institutii mai exista si sunt platite din bani publici si nu putini sa aiba grija de cetateni mai ales de cei singuri/vulnerabili.
    Alo,alo, institutii ale statului auziti??

  3. profesor Răspunde

    Vor suna țiganii repatriați!!! Ei au mari nevoi!!! Normal ar fi ca să existe o ordonanță prin care să se poată amâna plata facturilor. Cum să meargă oamenii, mai ales bătrânii să plătească facturile, dacă trebuie să stea în casă???

  4. c-block Răspunde

    Dacă chiar vroiau să ajute atunci stabileau o zi și pe zonă, treceau pe la bătrâni și le aduceau ce au nevoie sau îi ajutau pe lângă casă ca să nu fie nevoiți să iasă. Așa e apă de ploaie. Au făcut și ei ceva de ochii lumii. Dacă era să-i ducă la vot pentru anumite partide sigur se mobilizau altfel și mult mai bine.😤 Știu, vor veni unii și vor spune că sunt puțini în sistem care pot să facă asta. Serios? Sunt puțini?

  5. Satmarean Răspunde

    Opriți de urgență plata tuturor dacturilor și a utilităților în scop de prevenire și salvare a vieților omenești !!!

  6. Satmarean Răspunde

    Noi , pensionarii din cauza asta avem cel mai mare stres !!!

  7. Garuboz Răspunde

    Voi nu vedeti ca Gaborel este in plina campanie electorala?

  8. politician Răspunde

    Este startul campaniei electorale, primarii din comune au si inceput deja, brusc, pe banii publici cumpara si daruiesc cu darnicie maxima produse alimentare, de igienat si mai stiu eu ce, deoarece primarii s-au obisnuit cu salariile uriase conferite functiei, acea functie care nu necesita studii, pregatire, abilitati, doar singura conditie este sa fi ales de prostimea pe care o indatorezi de a lungul unui mandat prin mici atentii cum ar fi si situatia aceasta. O situatie tragica este transfomata de ei (probabil nu toti, dar de cei de la pnl in mod sigur da) in prilej de a-si trage jarul sub oala lor. Astfel de specimene de primari, incepand cu cea din comuna Tarna Mare si terminand cu primarii din toate comunele limitrofe judetului-Bogdand, Supur, Paulesti etc, se zbat *cautand pe cine sa inghita* sa prinda in plasele minutios tesute si sa il faca dator la alegerile locale cand cu obraznicie le vor spune-ti-am dat…acum vreau votul tau. Este cinic, dar pentru pensia speciala pe care o vor primi cadou, ei vor trece peste cadavre

  9. Andrea Răspunde

    Hm…vedeti numai cine e angajat(a) la DSP,
    sunt cativa care isi fac treaba, restul a ajuns acolo
    prin pile si relatii, habar nu au nici sa interpreteze legea….ei si profesionalismul sunt paraleli !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.