Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

VIDEO. Carantină totală în România. Armata iese pe străzi!

Carantină totală în România. Președintele Klaus Iohannis, a declarat după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din cabinet, că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni. De mâine, românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă, sau pentru a merge la serviciu. Președinele a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casă. Armata va sprijini poliția pentru a asigură respectarea măsurilor, iar în cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

„Tocmai am încheiat o ședință de lcuru. Au participat prim ministul, ministrul de interne, al sănătății și ministrul apărării.

Am evaluat situația care devine din ce în ce mai complexă. Am discutat măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încetini răspânidrea infecții.

Se vor introduce noi restricții în sensul în care ce a fost până acum o recomandare, devine o obligație. Stăm acasă. Oamenii pot să iasă din casă pentru a merge la serviciu sau pentru a face cumpărăurile de pe o zi pe alta. 

Am convenit să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau izolare măsuri de supraveghere electronică, pentru ca aceste măsuri să fie respectate integral.

Am convenit să folosim și armata pentru a gestiona mai bine situațiile din teren. Armata va dispune persoanal care va suplimenta forțele de poliție.

Persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale și de restricții speciale. Pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale. Vor trebui în interesul lor propriu să stea tot timpul acasă. 

Restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine”, a declarat Klaus Iohannis.

 

35 comentarii

  1. ... Răspunde

    Cum am anticipat. Urmeaza ca sa se interzica sa se aeriseasca casele in care stau cei suspecti sau izolati ca nu cumva sa scape vreun virus??? Nu trebuiau lasati sa vina inapoi diasporezi. Am facut-o cu mana noastra. Dar ai cui sa spui? Nu pot sa fiu de acord cu reducerea drepturilor si libertatilor pentru ca in Romanica orice solutie temporara devine definitiva. Este foarte periculos. Sa nu am dreptate.

  2. Omu Răspunde

    Asteptam légi si mai severe!!!!

    • Pentru ce? Răspunde

      Pentru ce? Daca se respectau masurile actuale nu era nevoie de astea si mai si. Sau tie iti place sa stai cu saptamanile in casa? Nu te vad bine peste doua-trei saptamani cand incep sa curga facturile noi si bani ciuciu. Crezi ca te vor ierta????

  3. Satmarean Răspunde

    Foarte bine că scot armata în stradă !!! Că de celelalte autorități nimeni nu ascultă !!! Să ia de urgență Armata Română urgent măsuri drastice !!!

  4. Adinutza Răspunde

    Niste INCONȘTIENTI care nu fac altceva decât să se “joace”cu sănătatea altora pe care îi întâlnesc în calea lor(Cu toate ca toti ar trebui să stăm în case)!La zdup e locul lor!Nu trebuie lasati sa mai intre in tara.Stati in mama naibii acolo unde ati fost nu mai veniti pentru ca din cauza unor tâmpiti de diasporeni s-au inmultit atat de mult cazurile de Coronavirus la noi in tara.Pentru niste voturi cretine ale lui Iohanti avem toti de suferit.Am ajuns pe lângă ca ne puneti”presedintii vostrii”sa ne mai și îmbolnăviti…familiile voastre,ale noastre,pe noi.Eu nu v-as fi lăsat pe niciunul sa va întoarceți,daca nu stiti sa respectati niste reguli elementare si pe NOI romanii adevarati!!!

  5. Militar UM 0653 Răspunde

    Aveți mare grijă și înțelepciune , am primit mari ordine drastice !!!. NU IEȘIȚI AFARĂ !!!

    • Altu Răspunde

      Militar UM 0653 “Am primit mari ordine drastice”- se vede că ești bugetar. Chiar primesc în armată pe oricine?!

  6. Altu Răspunde

    Încă odată dacă lumea nu era convinsă ,se vede Incompetenta BUGETARILOR. Ei au gestionat situația și vedem unde s-a ajuns. Sacrificăm milioane de locuri de muncă ale privatului pt ei și pt pensionari. Să le plătească pwla acum salarii și pensii. Ce doctori idioți avem se infectează singuri,vezi Suceava și Arad. Și așteptăm ca ăștia să ne ajute,mai bine le dăm lopată să facă gropi. Ce e sigur și nu se poate nega tot ce conduce aparatul BUGETAR e praf în țara asta,doar la salarii sunt fruntași.

    • lol Răspunde

      Ce vb prostii prietene,peste tot in lume s-au imbolnavit medici si infirmieri care au fost in prima linie. Ramura aia pe care faci idioti,vor incerca sa te scoata din kkt cand te vei infecta.

      • Altu Răspunde

        La Arad l-au testat după ce a murit,la Suceava de ce nu l-au izolat doctorii pe pacient. Plâng că nu au dotări,de ce nu au făcut grevă că pt salarii repede sunt în stradă. Și să apere spagarii că Beureanu și Pintea. Ăștia ne tratează pe noi,vai de pwla noastră.

        • lol Răspunde

          Nu vb despre cum e sistemul sanitar romanesc,nu ma intereseaza. Iti spun doar ca medicii romani,nu sunt mai idioti ca alti medici din sisteme de sanatate de varf din lume…pe oricare medic din lume il poate infecta virusul,asa cum s-a si intamplat. Cum iti ziceam, pana la proba contrarie,idiotii aia vor incerca sa te scoata din kkt.

          • Altu

            ,@lol,tu nu înțelegi că virusul ăsta nu-i mai periculos că o gripă. După ce se termină totul,o să te oblige să te vaccinezi pt așa zisul virus mortal. Stai în casă te îmbolnăvești de alte boli, trebuie să te expui la soare, altfel nu metabolizezi vitamina D. Acum cu armata vor controla tot. După ce rămânem șomeri vom fi la mila statului. Și statul va fi la mila altora. Cu tv prostești lumea.

          • nuconteaza

            @lol Sa stii ca @Altu are dreptate! Salariile is foarte mari la medici. Nu zic ca trebuia sa ramana la 3000 lei sau asa .. dar un 7000 e cel putin decent in Romania. Comparativ cu alte state din vest e mic, dar nu suntem in alte state din vest. In loc de salarii de 10000+ lei net , ar fi putut investi 30% din banuti in echipamente. Acuma asteapta si salarii si investitii masive. Din partea mea sa se faca si acele investitii, dar atunci orice interventie/consultatie sa fie gratuita si sa nu mai fie nevoie de spitale private.

          • lol

            @Altu.. sa zici ca nu e mai periculos decat gripa,citesti doar portalsm,ar trebuii sa te documentezi unde trebuie.
            @nuconteaza.. repet nu ma intereseaza salariul doctorilor,cum isi indeplinesc atributiile sau ce o sa faca armata… Spun doar ca e inevitabil sa se infecteze si medicii,asta nu inseama ca is idioti…poate o fi idioti din alte motive,dar nu pt ca se infecteaza..asta ar insemna ca toti medicii din lume is idioti. 🙂

        • Marin Răspunde

          Altu, sa-i dau mwie lui mata aia proasta ca te-a facut sa debitezi asemenea prostii.Sper sa ajungi pe mana medicilor. Niste cretini ca tine au infectat cadrele medicale!

    • mocanu Răspunde

      +🤣🤣👍

    • Marin Răspunde

      Altu, sa-i dau mwie lui mata aia proasta ca te-a facut sa debitezi asemenea prostii.Sper sa ajungi pe mana medicilor. Niste cretini ca tine au infectat cadrele medicale!

      • Altu Răspunde

        Să-i dai tu lu mata, nesimțitule.Asa te-a învățat să vorbești? Să te țină ăștia în casă până o sa putrezești idiotul. Aia nici nu știau că sunt infectați. Uite ,tu ești infectat cu prostie,dar semnalizezi și lumea știe să se ferească.

    • y Răspunde

      Altu ascunde-te urgent !!!. Èști un mare p…t

      • Altu Răspunde

        @y, ascunde-te tu, ca un șobolan vreo 2 ani până dispare virusul.

        • y Răspunde

          Nu-mi aparține comentariul. Dacă cineva s-a găsit așa dăștept ca în situația dată să facă astfel de postări aiurea spune totul despre intelectul lui. Adică nu e mult de povestit. Nu aveți altceva de făcut? De mâine nici la pâine nu vă veți putea merge ca până acum, asta din cauza faptului că nu ați priceput recomandările civilizate. Acum veți pricepe obligațiile “explicate” prin țeava pistolului.
          Vă mai arde de glumițe? Să vă văd peste 2 săptămâni când nici bani de pită nu o să mai aveți. Să nu am dreptate. Dar nu-i bai, nu o să mai aveți nici bani și veți rămâne fără net. Mukles va scrie pe voi.

          • Altu

            Y, și eu ce am zis.Vom ajunge ca pe vremea lui Ceaușescu,statul va da cu porția. E începutul unei noi dictaturi.

  7. Cosmin Răspunde

    Normal ca scot armata. Avem exemplu cadrul m.a.i. care a infectat mai multi cetateni deci in consecinta oamenii pot fi rezervati in legatura cu politia si corectitudinea celor ce reprezinta m.a.i. . Deci suntem intr-o puscarie imensa pe termen nelimitat. Sa vedem ce va fi dupa ce se termina isteria. Vorbim de restrictii dar nu si de sustinerea economica a cetatenilor. Sa vedem cum si mai ales cand se termina totul
    Chiar daca inteleg tragedia si amploarea care se da dezastrului am totusi o intrebare. De ce in momentul in care mureau 5 romani pe zi in accidente rutiere nu se facea asa caz ,nu se punea tara in imposibilitatea de a se deplasa ori imposibilitatea de a-si desfasura activitatile economice.? Vietile pierdute in accidente erau mai putin importante?

    • Altu Răspunde

      Respectivul îi premiat cu 15000 Ron pensie specială,eu la privat cu 75% din salariu, și poate peste o lună șomer.

    • Satmarean Răspunde

      Cei din MAI nu au echipamente prost de Cosmin și lucrează non stop și sunt expuși. Vorbești prostii nesi ce ești RUȘINE !!!

      • Cosmin Răspunde

        Esti cumva de la m.a.i. de nu “intelegi” la ce faceam referire sau inca nu ai citit despre angajatul m.a.i. care a infectat multa lume. Sau poate inca la nivelul tau de scolarizare nu ai invatat de satira si probabil oricum nu ai cum sa intelegi acel concept @satmarean. Poate daca reuseai sa citesti intreg mesajul intelegeai mai mult din ce vroiam sa exprim… poate

        • zzz Răspunde

          Te-aș vedea măi Cosmine într-o misine de 12 sau. 24 de ore să vezi cum e !!!

          • Cosmin

            Ai tu pareri !!! Ai fost in afganistan sau in alte misiuni de mentinerea pacii. Imi explici tu despre stresul celor de la m.a.i. fara sa ai macar palida idee despre ce inseamna o misiune cu adevarat. Nu ma refer la counter strike si prostiile voastre. Poate imi explicati voi cum e cu misiunile alea grele in timp de pace in orase unde poti primi o cafea si o masa decenta.
            SERVIM PATRIA

  8. ... Răspunde

    Cam atât valorează măsurile autorităților. Citiți cu mare atenție! Un singur lucru nu pricep. Cum gândesc otoritățile că va respecta individul măsurile de protecție de la Otopeni până la Satu Mare. Cu rugăciuni? Apoi ne mirăm.
    https://playtech.ro/stiri/ce-a-patit-un-roman-cand-a-ajuns-pe-aeroportul-otopeni-si-a-completat-formularul-rusine-98724

  9. Golf Răspunde

    Oameni buni, nu m-am putut abține fără să vă întreb câte ceva.

    Voi știți sau credeți că sistemul (guvernanți, corporații, politicieni, stat) le pasă de oameni? Le pasă de voi?

    Voi credeți că sistemul (statul) vă vrea binele?

    Voi chiar știți sau credeți că tot ceea ce vi se spune în mass media este adevărat?

    Voi credeți sau aveți impresia că industria medicală vrea ca oamenii să fie sănătoși?

    Dacă răspunsurile la aceste întrebări sunt afirmative atunci suferiți de boala numită spălare pe creier. Adică voi sunteți acele persoane care îi cere stăpânului să îi înrobească. Atât de puternic poate să afecteze propaganda unele persoane.

    Dormiți liniștiți că statul vă veghează.

    • zz Răspunde

      Și tu cum dormi, deșteptule?

      • Golf Răspunde

        Bravo, cere stăpinilor să te inchidă în casă și eventual să te doteze și cu dispozitive de urmărire, pentru siguranța ta bineînțeles, ești speriat și ai nevoile de ajutorul lor. Propaganda face minuni cu mințile voastre.

  10. aru Răspunde

    . …….Domnule cu puține puncte ,
    Cei ce se reintorc in țara cu avionul ,avand la dispoziție acest mijloc de a se reintoarce ,,,,,, Dupa tine are alt statut decat miile care s-au intors cu mașinile iar dupa ce au fost chestionați au fost dirijați majoritatea spre casa cu anumite condiții Mai gandește,,,,,Daca ai cu ce….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.