Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Florisal câștigă în primă înstanță. Obligă Primăria să reia licitația pentru salubrizare

Florisal câștigă în primă instanță procesul intentat Primăriei Satu Mare după ce o altă firmă a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru efectuarea serviciului de salubrizare pe următorii 10 ani.

Practic, Tribunalul Satu Mare a anulat actele administrative prin care oferta Florisal este respinsă ca neconformă şi obligă administraţia să reia licitaţia din acel moment.

Amintim că asocierea AVE Bihor-RDE HARGHITA SRL a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei de salubrizare. Sentința poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

Soluția instanței:

Respinge exceptia inadmisibilitatii cererii de interventie accesorie, invocata de catre contestatoare. Admite în parte contestatia formulată de contestatoarea SC FLORISAL SA, cu sediul în Satu Mare, str. Lunca Sighet, nr. 38, jud. Satu Mare, cu sediul procedural ales la Cab. av. Stegăroiu şi asociaţii SCA, cu sediul în Cluj Napoca, str. Petofi Şandor, nr. 7, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata UAT MUNICIPIUL SATU MARE, cu sediul în Satu Mare, P-ţa 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu Mare si cu intervenienta accesorie ASOCIEREA AVE Bihor-RDE HARGHITA SRL, cu sediul in Salonta, str. Oradiei, nr. 32/C, jud. Bihor si pe cale de consecintă:

Anuleaza actul administrativ/adresa nr. 6255/03.02.2020 prin care autoritatea contractanta intimata a respins ca neconforma oferta contestatoarei, respectiv procesul verbal al sedintei comisiei de evaluare si rapoartele intermediare de evaluare privitoare la respingerea ca fiind neconforma a ofertei depuse de catre contestatoare.

Obliga intimata sa adopte masurile de remediere necesare restabilirii legalitatii, respectiv reevaluarea ofertei contestatoarei, cu luarea in considerare a propunerii financiare a acesteia. Anuleaza adresa nr. 7307/06.02.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire initiata in vederea incheierii contractului de concesiune pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare in municipiul Satu Mare.

Anuleaza Raportul final al procedurii de atribuire. Respinge ca neintemeiat capatul de cerere avand ca obiect anularea proceselor verbale si a rapoartelor intermediare, sub aspectul constatarii neconformitatii ofertei depuse de catre intervenienta accesorie. Obliga intimata la reevaluarea ofertei intervenientei, cu luarea in considerare a propunerii financiare a acesteia, in care sa fie incluse si costurile aferente chiriei.

Obliga intimata sa reia procedura de atribuire de la momentul procedurii anterior actelor anulate, cu respectarea reevaluarii ofertelor depuse de catre ambele ofertante in cadrul procedurii de atribuire si cu luarea in considerare a propunerii financiare din oferta contestatoarei.

Obliga intimata sa achite contestatoarei suma de 91.312,1 lei cu titlu de taxa de timbru (41.312,1 lei) achitata pentru prezenta contestatie, precum si o parte din cuantumul onorariilor avocatiale, raportat la admiterea in parte a contestatiei. Cu drept de recurs in termen de 10 zile lucratoare de la comunicare.

30 comentarii

  1. c-block Răspunde

    No, asta ne mai lipsea!!!

  2. unu Răspunde

    BUNA AFACERE ATI FACUT SERIOS.

  3. Adi Răspunde

    Foarte bine ,numai unguri peste tot ,işi reabilitează clădirile pe banii noştri ,pavează doar unde au ei intetes ,toate lucrările mari le iau ei şi acum salbrizarea a castigat-o o firmă din Ungaria.
    Parcă suntem blestemați numai catastrofe de primari , nu găsim unul gospodar numai hoți şi bețivi .

    • marihonalja Răspunde

      tu ce fumezi? nu vezi ca se reia licitatia? iti urez noroc cu florisalul tau cu carutele si uscatul sa-ti fie umed 😉

      • y Răspunde

        😄🤣😅
        Îmi place nickname-ul tău dar și restul! M-am dispus bine de dimineață. Mulțam.

        • Radical2 Răspunde

          Cum am putea noi, comunitatea, sa distrugem firma asta? Nu putem organiza o strângere de semnături consistenta. Am avea asa șanse? Ar putea răspunde un avocat sau un cunoscător.

    • Norick Răspunde

      Cu betivi hai ca mai merge, dar nu stiu care natie este caracterizata drept cu hotie… 😛 🙂

      • y Răspunde

        Ăia sunt “brazilieni naturalizați” care fac așa ceva, restul e cinstitit. Până la proba contrarie. Sau cum se mai spune “a făcut pentru familie” deci pentru unii e scuzabil.😱

      • matroz Răspunde

        @Norik:Parca spuneai ca sunteți frați cu noi…Ori aia era promo…(emojii îl alegi tu in numele prieteniei)

        • vor v zakone Răspunde

          Ce frati bre?..in ardeal sunt pui de daci si pui de huni..ce frati?

          • ...

            Cecetătorii britanici încă analizează problema.😜🤔

        • Norick Răspunde

          @matroz : ai gresit adresa amice. Asta trebuia sa scrii la Adi…. AAAA am si uitat , tu doar raspunsurile le citesti… 😛 🙂

        • y Răspunde

          @matroz. Uite am găsit undeva printre știri una pentru tine!
          De când e balamucul ăsta cu coroană “iubita ta” Cicciolina (Staller Ilona în buletin, poate așa o știi mai bine) nu prea mai iese din casa ei din Roma. Știe că i-a trecut vremea. Zice că la 67 de ani se cam încadrează în categoria babă. Îi este frică că va trece pe pășunile veșnic verzi ai lui Manitou și va trebui să presteze de acum încolo pentru arhangheli și cheruvimi dacă umblă mult pe afară. Nu ți-e milă de ea, marinare?😱😂😂 Hai că glumesc!

    • Badea Gyuri Răspunde

      Zi mersi că nu firma de casă Tarr a câștigat pentru că a vrut să se bage în biznis. Atunci să vezi tu tarife și servicii! Probabil tu vroiai să câștige o firmă din BT sau TR?

    • remy martin Răspunde

      Îmi imaginez pe fundalul comentariului dumneavoastră, versurile: ” Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici in veci stăpâni.”

  4. unu Răspunde

    firma tarr se ocupa si cu salubrizarea?????

    • y Răspunde

      Era în plan acum doi ani să preia. Surse de la radio șanț spuneau asta. A vândut și lanțul de farmacii pentru lichidități. Dar se pare că a picat.

      • Observator Răspunde

        Lantul de farmacii s-a vandut …putin din alte motive ; cica cineva a ….sapat tare la retetele compensate fictive si alte servicii cu CASS , servicii inexistente , care aduceau bani frumosi cuiva . Ar fi interesant de aflat ce s-a intamplat cu dosarele acestea , unde s-au impotmolit sau daca mai intereseaza pe cineva aceasta …micuta evaziune . Nu dai o afacere profitabila (gen farmaciile) doar pentru a trece pe alta afacere . Tarr & co stiu cu siguranta asta ……

        • y Răspunde

          Chestia cu farmaciile este profitabilă așa cum crezi tu numai dacă te bagi în kăkaturi cum fac unii. Dar este pe risc major. În rest dacă nu ești din lanț te chinui. Crede-mă știu prea bine. În rest nu comentez ce ai spus. Să rămâi cu impresia pe care o ai. Asta s-a și dorit de către unii. Eu am informații mai mult decât credibile. De fapt nu contează. Noi ne-am pricopsit în continuare cu serviciile mai mult decât “minunate” ale Florisalului. Probabil dacă va continua așa Primăria Satu Mare va fi amendată pentru nerespectarea legislației deșeurilor și noi, cetățenii vom plăti. Doar avem de unde, nu?

      • Matei Răspunde

        Nop Y-kule, au scapat de cartofu fietbinte, adica de farmacii, dupa ce se imputise treaba cu prescriptiile false date de un vestit psihiatru local precum si de un alt doctor, sot de directoare cjas. Dar, psna la urma s-au panicat degeaba, ca procuroru de caz so facut pres pentru mai putin de doua grisine.

        • y Răspunde

          Au ieșit din basma curată din situații și mai complicate. Cred că nu trebuie să dau exemple. Nu continuu că nu are sens. Cum am spus impresia contează. În rest chiar prefer să nu știu detalii și să dorm liniștit.

  5. Adrian Cozma Răspunde

    Era normal sa ramana Florisal

  6. unu Răspunde

    interesant e firma asta tarr se ocupa cu de toate:)

  7. trecătorprin satu mare Răspunde

    Se reia ce se reia și dacă se reia. Dar taxele vor scădea?

  8. matroz Răspunde

    @Norik: Asa e ,dar tu chiar nu pricepi decât ungureste!
    Sărbători fericite!
    @y:Bună ziua,parcă asa se zice când te bagi in seamă!Azi nu am simtul umorului să pricep glume nesărate!Bate mai sus la amicul tău !

    • y Răspunde

      @matroz. Știu că ești ocupat zilele astea. Mai ai de tras cel puțin o lună-două. Apoi vei primi statuia.

    • Norick Răspunde

      @matroz : nu-s ca și Tine, să cunosc doar o singura limba. (din fericire). 😀
      Mulțumesc și asemenea iti doresc tie și familiei!. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.