Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Anexă în flăcări, de la jarul din cuptorul de pâine

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Turț au intervenit în această după amiază, în jurul orei 16:20, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Gherța Mare.

La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără violentă și cu degajare mare de fum din cauza mai multor anvelope depozitate în anexă. Pompierii au localizat și lichidat rapid  incendiul, reușind să protejeze casa de locuit aflată în imediata vecinătate.

La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă de producere a incendiului: jarul  purtat de vânt, căzut pe materiale combustibile. Proprietara tocmai curățase cuptorul de copt pâine, aflat în anexa incendiată, însă nu a stins jarul și nu l-a depozitat în condiții și la distanță de siguranță față de anexă. De asemenea, vântul puternic a contribuit la propagarea rapidă a flăcărilor. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită sau intoxicată cu fum.

,,Vă reamintim faptul că jarul rezultat în urma oricărei arderi se poate reaprinde cu ușurință, mai ales în condiții de vânt. Pentru prevenirea producerii unui incendiu, depozitarea jarului se va face la o distanță de siguranță față de orice construcție sau față de materiale combustibile, într-un recipient metalic sau prin acoperirea jarului cu pământ/nisip”, transmit pompierii sătmăreni.

Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.