Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

FOTO/VIDEO. Incendiu violent în zona pădurii din Certeze. Pompierii s-au luptat patru ore cu flăcările

Un alt incendiu de amploare a izbucnit ieri în zona pădurii din Certeze. Pompierii negreșteni au fost alertați în jurul orei 15:30 și au acționat aproximativ patru ore pentru lichidarea tuturor focarelor de incendiu propagat rapid din cauza vântului puternic.

Pentru a ajunge la locul intervenției, pompierii au fost ajutați de un localnic, care s-a oferit să îi transporte cu tractorul cu remorcă și care ulterior, a rămas să sprijine și intervenția. De asemenea, pentru stingerea incendiului au intervenit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Certeze.

În urma incendiului izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei țigări nestinse și aruncate la întâmplare, au fost afectate aproximativ 8 hectare de litieră (frunze și crengi uscate din pădure).

Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.