Ultima actualizare: azi, 14:00

Locale

Prefectura Satu Mare: Testarea persoanelor suspecte, în maxim 6 ore de la prelevarea probelor

Prefectul Radu Bud a convocat azi în ședință de lucru, alături de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, reprezentanții serviciilor medicale din județ și ai Direcției de specialitate, pentru a reanaliza procedurile sanitare și fluxurile decizionale privind gestionarea cât mai bună a unei posibile aglomerări a sistemului sanitar din județul nostru provocată de coronavirusul SARS-Cov-2.

În cadrul ședinței s-au purtat discuții pe teme importante, respectiv privind organizarea capacităților de primire și tratare bolnavi, pe faze de intervenție, aprovizionarea cu medicamentele necesare în tratarea COVID-19, stabilirea măsurilor de protecție a personalului medical expus, inclusiv punerea la dispoziție de către autoritățile locale de spații de cazare pentru a proteja familia acestora.

În cel mai scurt timp, la Satu Mare va ajunge echipamentul care va completa linia de analize pentru depistarea coronavirusului SARS-Cov-2, astfel încât testarea persoanelor suspecte se va putea realiza în maxim 6 ore de la prelevarea probelor și va simplifica mult procedurile specifice de tratament a bolnavilor.

La nivelul județului, transportul medical la solicitarea bolnavilor sau de la unitățile medicale spre spitalul-suport din Carei se va realiza cu trei ambulanțe tip C cu aparate de ventilare mecanică aparținând Serviciului Județean de Ambulanță și cu o autospecială SMURD dotată corespunzător.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.