Ultima actualizare: azi, 22:30
Naţionale

Starea de urgență a fost prelungită până pe 14 mai

Starea de urgență a fost prelungită cu încă o lună. Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți prelungirea stării de urgență pentru alte 30 de zile. Decretul semnat de președinte urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Starea de urgență este prelungită până pe 14 mai. În termen de 5 zile Parlamentul trebuie să voteze prelungirea stării de urgență.

Declarațiile președintelui:

„Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19.

Nu există semne certe ale unei încetiniri a pandemiei la nivel global. Numărul persoanelor infectate crește zilnic într-un ritm alert. Ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat chiar și în contextul adoptării unor măsuri speciale

Pericolul nu a trecut. Iar o relaxare a restricțiilor cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni ar duce la o creștere a cazurilor și la o presiune uriașă pe sistemul sanitar. Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital. Stați acasă pentru a ne recupera viața cât mai repede. Altfel ar însemna că toate eforturile ar fi fost în van. Nu putem permite niciun pas înapoi în contextul în care avem de-a face cu o răspândire intracomunitară.

În mod evident școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile. Se organizează activități didactice online. Am hotărât că guvernul va lua toate măsurile astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară. Pe durata stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente, la alimente sau servicii de utilitate publică. Am adăugat în decret o mențiune specială pentru situația în care se va constat o scădere a prețurilor la energie pe piețele regionale. Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât scăderile să se reflecte în prețul plătit de consumator.’’

11 comentarii

  1. Altu Răspunde

    Luate-ar dracu de bolșevic ordinar. Da tu ce pi..a mă.i nu stai în casă. Unde te duci la frizerie? Că noi nu putem. Poartă mască că ești în public,contaminezi telefonul. Și când mă gândesc că mă certam cu pesedeii pt tine. Blestemat să fii cu tot neamul și PNL tău. La bugetari nu tai nimic,privatul îl omori. Moartea cu coasa să vă voteze.

  2. x-ulescu Răspunde

    ha , ha , ha !

    • Altu Răspunde

      @x-ulescu,da,amu poți râde. Și eu aș face la fel în locul tău. Asta e, viața îți dă mereu palme să te trezești. Stai liniștit că nici cu PSD tău nu voi vota în veci

  3. Xxxcapxxx Răspunde

    Imi “place” ca suspenda drepturi ale omului. Frumos . Noroc ca a mai ramas art 35 din carta drepturilor omului care poate fi invocat in cazuri ca cel de fata.
    Sper ca ai nostri conducatori isi amintesc ca exista unele drepturi care nu se pot suspenda. In rest numai de bine si sa scapam cat mai repede de ” aste nacazuri”

  4. Dragnea Răspunde

    X-ulescu este si “Altu”!
    Mai sus amintitul este postac psd.
    Partidele și-au luat banii de la stat. Iar este plin de postaci psd pe toate site-urile.

  5. Alecu Russo Răspunde

    @altu. Cum sa fie bolsevic daca e neamt?

    • x-ulescu Răspunde

      nemtii au sponsorizat bolsevismu , in primul razboi mondial cand voiau sa faca un fel de uniune europeana,
      Au sponsorizat pe unu zis lenin ,sa vina in rusia sa faca revolutie si sa scoata rusia din razboi ca mai apoi sa scape de el. Au reusit prima parte rusia a iesit din razboi dar de bolsevism nu au scapat si sa intins in toata rusia. Cand au incercat nemtii a doua oara sa faca un fel de uniune europeana , al doilea razboi mondial au zis ,, frumoasa tara rusia ,pacat ca e locuita , au mancat nemtii bataie si bolsevismul sa raspandit in toata lumea.
      Deci nemtii au contribuit din plin la nasterea si raspandirea bolsevismului

      • History Răspunde

        Spune drept doare prostia?
        Atunci în logica ta amerlocii sunt cu ISIS pentru că au sponsorizat puternic iraqienii baas ai lui Saddam Hussein împotriva iranienilor dar și pe sirienii baas ai lui Assad ca să nu vorbesc de talibani din Afganistan împotriva sovieticilor!!! Sau francezii sunt de partea Viet Minh al lui Ho Chi Minh (și nu au luptat împotriva lor în primul război din Indochina !?!?). Pentru că Ho Chi Minh a fost exact tot așa agent dublu francez-sovietic/chinez cum a fost și Lenin agent dublu. Astea sunt fapte oficial recunoscute nu delirații bachice. Tu confunzi rău de tot doctrina sau ideologia cu interesele militare și economice. Interesele nu au nici o treabă cu ceea ce crezi tu sau conducătorii tăi! Unii se aliază temporar și cu dracul. Vezi exemplele mele de mai sus. Dar mai sunt din păcate: Noriega-Panama, Duvalier-Haiti, Somoza-Nicaragua și câte și câte încă!!!

  6. y Răspunde

    Vedeti bătaia de joc PNL- UDMR -Prefectul Radu Bud și președintele Consiliului Județean Satu Mare Pataki Csaba au anunțat azi că, în premieră pentru județul Satu Mare, se va trece în cel mai scurt timp la testarea COVID-19 în sistem ”Pool-testing” respectiv testarea unui fond comun (testare comunitară).
    Principiul se bazează pe un studiu efectuat de Institutul Goethe din Germania care se bazează pe analizarea simultană a unui număr considerabil de teste prin efectuarea unei singure analize (a amestecului probelor recoltate). De exemplu, dacă rezultatul testării unui amestec de 100 de probe este negativ, înseamnă că o sigură testare este similară a 100 de teste efectuate. Dacă rezultatul este pozitiv, se efectuează o regrupare – de exemplu 50 – 50 a probelor și efectuarea a 2 teste și așa mai departe pe grupe tot mai mici. Pe baza acestui principiu, se poate ajunge ca prin executarea de exemplu a 15 analize să se poată da 100 de rezultate certe COVID-19.
    Prin această metodă nouă, pe lângă creșterea volumului și a vitezei de depistare a cazurilor pozitive, crește și eficiența testării față de testarea individuală, păstrând totodată acuratețea metodelor folosite până acum.
    Acest lucru va fi posibil odată cu punerea în funcțiune în cadrul Spitalului suport COVID -19 a unei noi linii achiziționată de Primăria Municipiului Carei cu sprijinul companiilor Agrotex, Alconor Company și societății agricole ”Înfrățirea”, respectiv prin instalarea unui nou aparat de testare performant în laboratorul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare sponsorizat de compania sătmăreană Unicarm.
    Conducerea județului își exprimă convingerea că prin această procedură medicală nouă, numărul mare de persoane testate va oferi o imagine mai clară a răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul județului Satu Mare și va permite o alocare mai bună a resurselor pentru eradicarea bolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.