Ultima actualizare: ieri, 21:47
Locale

FOTO. Astăzi trebuia să aibă loc Sâmbra Oilor! Cum era sărbătorită pe vremuri

Cel mai mare eveniment al județului Satu Mare, Sâmbra Oilor de la Huta Certeze, ar fi trebuit să aibă loc astăzi, însă evenimentul a fost anulat prima dată după 60 de ani, din cauza pandemiei COVID-19.

Evenimentul are loc de obicei la începutul lunii mai, pe dealul de la Huta Certeze şi reuneşte mii de oşeni dar şi invitaţi din vârful ţării. Se poate spune că aproape toţi politicienii importanţi ai României au fost la Sâmbra Oilor.

Pentru a descoperi cum se sărbătorea Sâmbra Oilor încă de la începuturi, redăm mărturia fotografului Ioniță G. Andron, apărută în ziarul Cronica sătmăreană.

Din cele mai îndepărtate vremi și până în prezent, se păstrează în Oaș o datină păstorească legată de ziua când oile ies la pășune, în deal. Este vorba de Sâmbra oilor. Aceasta este cea mai mare sărbătoare câmpenească din viața oamenilor de aici. La hotarul dintre Țara Maramureșului și Țara Oașului, în trecătoarea din hotarul satului Moișeni (la Huta Certeze ) urmare firească a prețuirii de care se bucură moștenirile tradiționale păstorești din acest colț de țară, s-a înălțat în anul 1967, Hanul Sâmbra Oilor. Împlinindu-se acum 5 ani de la primul festival al Sâmbrei – care are loc de atunci în fiecare lună mai – gândurile îmi fug cu 50 de ani în urmă, când am luat parte la prima sâmbră din viața mea. Într-o după-masă de duminică, a venit la noi mătușa Nuța și ne-a poftit să mergem la alesul oilor, adică la sâmbră, pe joi. De când am auzit invitarea, nu mai aveam astâmpăr și îmi închipuiam în fel și chip cum ar putea fi alesul oilor: se aleg oile negre de cele bălai?, oile cornuted dintre cele șute?, oile dintre capre?…O întrebam pe mama: Mămucă, mâine îi joi? Nu! Peste patru zile. Dar eu, cum eram numai de patru ani, și pentru a fi mai lămurit, am insistat: Mămucă, de câte ori dormim până joi? Dar iată că a sosit și mult-așteptata zi. M-am trezit din somn și am voit să plecăm, dar era prea devreme. Colo, pe la 10-11 ceasuri, după prânzul cel mare, cum zic oșenii, mama m-a îmbrăcat cu chemeșucă lungă, mi-a pus străițuca cea nouă, și iată-ne porniți pe Valea Satului în sus, către partea satului numită Durdileni. Curând am început să urcăm pieptiș și n-a mai fost încotro: m-a luat în brațe un fecior care ne conducea, pe nume Gheorghe. Din înățimea la care eram, mi s-a deschis o lume feerică, nebănuită. Îl tot întrebam pe Gheorghe: Acolo ce-i? …acolo ce-i?…. Vârvu Comjii…Pietroasa…Cămârzana… Cu deosebire numele de Cămârzana mă uluia prin rezonanța sa de basm. Acum, că-i intuiam așezarea, mi se părea că este la marginea pământului…

Eram fericit, cel mai fericit pământean… Din toată sâmbra mi-a rămas doar o singură scenă bine întipărită în minte: în timp ce mâncam, așezați pe iarba verde, alături de toți sâmbrașii, o oaie a început să fugă ca o bezmetică, intrând cu capul în niște tufe de alun, de parcă nu le-ar fi văzut. Sâmbrașii se întrebau curioși: Oare, ce-i cu oaia ceea?. La care bătrânul păcurar poreclit Perțu, dându-și pletele părului după urechi, a răspuns cu un cam desăvârșit: Ce să fie? O căpiet *** Ochiul ager și iscoditor al călătorului care ajunge la Hanul Sâmbra Oilor, cu inima larg deschisă și cu dorința de a descoperi noi și noi frumuseți ale acestui pământ, alunecă spre răsărit – pe timp senin – până la masivul zid al Carpaților Păduroși din Maramureș, iar spre miazăzi cuprinde – ca și brațele întinse ale unei mame iubitoare, o bună parte din căldarea oșenească și se izbește de creasta zimțată dintre piscurile Heghișei și Pietroasei; spre apus privirea deslușește dealuri care descresc treptat până când se pierd în șesul mănos al Sătmarului. Datina Sâmbrei este păstrată în toate așezările din Țara Oașului, având peste tot aceeași semnificație, doar că la Racșa și Cămârzana i se zice alesu oilor deoarece, de fapt, în această zi se aleg mulgările (oile cu lapte) de cele sterpe. Oieritul își are adânc – poate cel mai adânc – întipărită amprenta în viața spirituală a Țării Oașului. Testamentul verbal al păcurarului care va fi omorât de cei doi ortaci mai vârstnici ai lui, tocmai pentru că el – cel mai tânăr – era mai voinic, are atâtea puncte comune cu acela al ciobanului din Munții Vrancei, formând aici, în acest colț îndepărtat de țară, un mărgăritar al variantei Miorița. Iată un fragment din corinda păcurarului: Măi fârtați nu mă-mpușcați, Mai bine mă îngropați În strunguța oilor În locu-gălețâlor; Fluierașu meu cel drag Mi-l puneți la cap de steag. Trâmbița alăturea: Numai un vânt de-a sulfa, Trâmbița ș-a trâmbița Fluieru ș-a fluiera Oile tăte-or zbghiera. Oile cele bălai Mândru m-or cânta pe văi, Oile cele cornuted, M-or cânta pe sus, pe munte. *** Pregătirile pentru ziua sâmbrei încep cu vreo 2 săptămâni înainte – de obicei la data de 23 aprilie – când se asociază mai mulți săteni care au oi, formând în fiecare comună mai multe stâni. Cu acest prilej, învoiala lor verbal este pecetluită cu aldămașul sâmbrei acesta neputând lipsi nici din astfel de ocazii, cum de altfel nu lipsește la nici un eveniment din viața oșanului. În timpul ce a mai rămas până la ziua sâmbrei, bărbații stabilesc locul potrivit pentru aceasta și, observând mersul vremii, fixează și ziua mult așteptatului eveniment. Cu o zi înainte, oile ies la locul stabilit pentru sâmbră unde gazda stânii duce coliba și lesele cu care vor forma staulul oilor, transportând și inventarul stânii: căldarea, ceaunul pentru mămăligă, gălețile pentru muls oile, ceaunocul, cupa etc. Seara, sterpele sunt alese de mulgări și se face mulsul pe știmb adică nici un oier nu își mulge oile proprii, pentru ca să nu fie nicio urmă de îndoială că le-ar mulge bine și ar mai lăsa lapte în pulpa oilor. În ajunul sâmbrei și în dimineața acelei zile, femeile se întrec în a pregăti mâncăruri gustoase, precum și feluri și feluri de prăjituri din care se vor ospăta musafirii poftiți la sărbătoarea oilor. Dimineața, până-n ziuă, oile sunt scoase la pășune prin cele mai bune poieni, ca să dea lapte cât mai mult. Din sat, încă înainte de amiază, perechi de sâmbrași formează treptat pâlcuri-pâlcuri; frumoasele straie de sărbătoare îmbată ochiul și încântă inima. Cărările sâmbrașilor duc la început prin sat, apoi pe marginea văilor de munte cu ape învolburate, după care iau calea plaiurilor înalte, prin poieni întinse ca și aripile vulturilor.

La locul sâmbrei, mâncările – aduse în cei mai frumoși desagi – sunt așezate pe rude sau pe clincere. Pe la amiaz oile se întorc de la pășune și începe mulsul oilor, fiecare sâmbraș mulgându-și oile proprii. Urmează apoi cel mai important act din întregul ceremonial al sâmbrei: măsuratul laptelui, urmând ca, proporțional cu cantitatea de lapte rezultat de la acest muls, să primească fiecare sâmbraș lapte (din care va face caș și din acesta, brânză). Se constată că toate fazele legate de sâmbra propriu-zisă se păstrează și azi: număratul oilor, mulsul pe știmb, măsuratul laptelui, încrestatul laptelui pe carâmb. Semnele măsurătorilor care sunt încrestate pe carâmb, sunt următoarele: măsura (zece cupe) = o cruce culcată; cupa = o crestătură pe o față; lingura = un vârf de cuțit înfipt pe fața carâmbului; ceaunocul = o împunsătură de cuțit în mijlocul carâmbului; un picur = o crestătură pe dunga carâmbului. Se mai păstrează datina învârtitului staulului, doar pușcatul peste oi și împărțirea la nevoiași a laptelui drept închegat cu cheag din stomac de miel, au rămas ca o amintire. După ce se termină măsuratul, urmează veselia propriu-zisă; pe locul cel mai potrivit se aștern frumoase fețe de mese, iar pee le se așază desagii din care găzdoaiele scot la iveală bunătăți de mâncăruri și băuturi dintre care nu pot lipsi tradiționalele boace (sarmale), cu păsat și carne de oaie, aduse în vase de lut numite hârgauă prinse în peteici, un fel de plase din sfoară împletită. Cel care nu mănâncă și nu bea la sâmbră este considerat de către oșeni un om bolnav: Cui nu i de băut și de mâncat aici și la asta oră, ala nu-i de lume…! După ce se închină de nenumărate ori și se bea tot de atâtea ori, se desleagă limbile și buna dispoziție crește. Ceterașul începe să-și acorde vioara, se aude ici-colo câte o țâpuritură, apoi, perechi de tineri boresari (însurăței) se prind cu fete și borese la învârtită, ba, chiar și câte un bărbat se îndeamnă la dans, luându-și câte o jucăușe mai după el… Spre seară, sâmbrașii, în grupuri compacte, se întorc în sat, oprindu-se adesea și golind ce a mai rămas în damigene și oiegi. Ei închină în sănătatea lor și a oilor care, până când mantia albă a zăpezii se va așeza din nou pe crestele munților, vor rămâne numai cu păcurarii.

Pearl Beauty Center

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.