Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Gabriel Leș: ,,România între creștinism sau sexo-marxism!”

Senatorul sătmărean Gabriel Leș a declarat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că ,,Parlamentul României a devenit dușman de clasă datorită faptului că a promovat câteva inițiative legislative care protejează familia și școala în fața atacului neo-marxist”. Fostul ministru al Apărării mai precizează că în accepțiunea unor activiști, ,,viitorul ideologiei sexo-marxiste este vital pentru viitorul țării”.

Redăm, integral, declarațiile făcute de Gabriel Leș:

,,Asistăm în ultimii ani la un adevărat asalt al neo-marxismului supra instituțiilor și valorilor fundamentale ale societății. A început cu biserica, a continuat cu familia, iar acum a venit rândul școlii și Parlamentului. Scenariul este copy paste din Manifestul comunist al lui Karl Marx – au schimbat doar actorii luptei de clasă și uniforma. În ideologia neo-marxistă, sau mai precis, sexo-marxistă, cei oprimați sunt obsedații și frustrații sexual, iar oprimatorii sunt cei care promovează familia naturală și educația morală pentru o viață responsabilă. Conștienți că numai dacă au de partea lor mase mari de obsedați și frustrați sexual, ideologii și activiștii sexo-marxiștii vor să introducă obligatoriu în școli prozelitismul sexual, sub forma mascată a educație sexuale și a ideologiei de gen. Manifestul acestei ideologii este exprimat în sloganul: Sexo-marxiști din toate școlile și ong-urile, uniți-vă!

În dorința lor de a demola din temelii societatea întemeiată pe valori creștine, familie naturală, școli cu standarde morale și academice înalte, instituții publice democratice, identitate și suveranitate națională, sexo-marxiștii aruncă în luptă toate resursele mediatice, finaciare, și politice de care dispun. Între activiștii și agitatorii acestei revoluții sexo-marxiste se numără și doamna profesor Liliana Popescu, care a identificat un nou dușman de clasă tocmai în grupul ecumenic de rugăciune din Parlamentul Romaniei.

Parlamentul Romaniei a devenit dușman de clasă datorită faptului că a promovat câteva inițiative legislative care protejează familia și școala în fața atacului neo-marxist. Și dacă este dușman de clasă, în numele idealului sexo-marxist, grupul ecumenic de rugăciune trebuie distrus cu orice preț. Așa că, ignorând libertatea religioasă și de conștiință garantate de Consitutia României pentru toți cetățenii acestei țări, doamna Popescu aruncă în spațiul public idea că acest grup ecumenic de rugăciune, în colaborare cu grupuri ecumenice de rugăciune din parlamentele altor țări, reprezintă o pericol major pentru viitorul ideologic al Romaniei. În accepțiunea domniei sale, viitorul ideologiei sexo-marxiste este vital pentru viitorul țării. În virtutea acestui raționament, orice altă concepție despre lume și viață, orice relații internaționale bazate pe alte forme de cooperare, orice demers academic, social, spiritual sau moral care nu se conformează ideologiei sexo-marxiste trebuiesc demonizate și distruse. Relațiile internaționale și proiectele importante pentru Romania realizate prin intermediul grupului ecumenic de rugăciune nu au nicio valoare pentru doamna profesor.

Așa au rescris toți discipolii lui Marx, Lenin, Stalin și Ceaușescu istoria.
Au uitat românii ce a însemnat ideologia marxistă? Nu mai știu românii care este deosebirea între Isus Hristos și Karl Marx?
„Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete.” George Santayana.

11 comentarii

  1. unu Răspunde

    ce protejezi penticostalule , smecheria????

    • Alfa Răspunde

      Nu!Astia protejeaza numai minciuna si hotia!Dar cu Fratii,nu te speria,sunt OK,se ajuta!Ce-mi place inca la ei,ca toti sunt veseli intotdeauna,toti au gura pana la ureche!Mai putin acest domn!Zici ca-i un Robot Android care a primit un Update gresit si nu zambeste deloc!

    • Bogu Răspunde

      Umblatul asta…e doar umflat si atat 🙂

  2. c-block Răspunde

    Demolarea creștinismului a început cu voi acei fățarnici și mincinoși în adâncul sufletului pseudocreștini revopsiți și rebotezați socialdemocrați cu trei trandafiri! Dacă matale ai fi într-adevăr așa creștin ortodox cum pretinzi în primul și în primul rând nu ai avea ce căuat la PZD!!! Asta să vă fie clar!!!! Dacă nu mă crezi ia întreabă tu pe tătuca voastră neomarxistul revopsit, acel așa-zis liber cugetător Ilici! Că nu crapă Pământul sub voi!!! Aveți cu toții un herbak gros cât talpa elefantului!!!

    • c-block Răspunde

      Pardon. De nervi am uitat că individul ăsta încă senator e pocăit nu e ortodox. Restul e valabil.

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Ca veni vorba de ortodoxism..e adevarat ca vor sa-l execute pe nASTAI? Ma rog, sa-l pensioneze? Ca e rumoare in turma… . Umbla clopotaru madarasan sa faca lista cu oile care sa fie mobilizate sub geamu lui sOCOLAN la behait, daca se adevereste susta asta. Cica maximum de compromos e sa se lase dus in martie 2021, sa mai prinda o tura cu crucea, cat sa-l scoata din foame pe urmatoru cincinal

      • c-block Răspunde

        Nu mă’ntere’ chiar absolut deloc. Toți sunt la fel. Va veni altul poate și mai fomist sau cine știe de ce amator. Vezi cazul fostului episcop de Huși.

        • Vulpea bi-polara Răspunde

          Deocamdata, despre primul smerit de pe lista nu se stie sa fie popo. Dar na, meciurile is abia la inceput, se mai pot schimba lucrurile.

  3. cazma Răspunde

    Am votat usr ca schimbare dar nu pricep de ce sunt asa partizani lgbt . Fiecare face ce vrea cu dosul lui cata vreme o face acasa iar in privinta educatiei sexuale a copiilor creda ca o putem face noi parintii . Apropo o femeie ce nu poate avea copii ofera fata de 12 ani iubitului sa-i faca un copil la 14 ani inca unul , cine nu a avut educatie de gen ?

  4. realist2 Răspunde

    Dusmani mai mare ca voi nu are poporul roman. Aproape a-ti falimentat tara in loc sa o duceti spre prosperitate. In 30 de ani v-ati ocupat de hotii. Deci cine e dusmanul ? La asta cine da cu subsemnatul? Toata clasa politica din care faceti parte. Nu sunteti persoana care sa vb de crestinism si de valori cand traiti pe langa hoti si non valori. Rusine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.