Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice la Satu Mare

Primăria Municipiului Satu Mare în colaborare cu Serviciul Local de Colectare Satu Mare din cadrul Asociației Române pentru Reciclare RoRec organizează o nouă campanie de colectare și reciclare a aparatelor electrice vechi și uzate. Cei care vor preda aparatele vechi au șansa de a câștiga diferite premii.

Astfel, în perioada 1- 15 iunie sătmărenii pot solicita ridicarea deșeurilor electrice și electronice voluminoase apelând linia verde 0800.444.800.

În data de 6 iunie, sătmărenii sunt așteptați cu aparatele electronice la cele patru puncte de colectare din municipiul Satu Mare:

• Zona 14 Mai – Șcl. Gimnazială ,,Vasile Lucaciu”

• Piața Titulescu – lângă Școala Generală nr. 10

• Cartier Micro 14 – lângă Școala Generală ,,Mircea Eliade”

• Cartier Micro 17 – lângă Școala Gimnazială ,,Ion Creangă”

Cei care doresc să renunțe le echipamentele electrice uzate și vechi pot consulta detalii și regulamentul campaniei pe site-ul www.colecteaza.ro. Campania este sprijinită de Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare prin Corpul Voluntarilor Ecologi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.