Ultima actualizare: azi, 17:03
Publicitate

ÎNSCRIERI. Burse și facilități la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Satu Mare

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad pune la dispoziția candidaților numeroase facilități la plata taxei de școlarizare pentru anul I de studii dar și posibilitatea obținerii de burse.

Printre acestea regăsim:

  • Candidații care provin din aceeași familie, beneficiază fiecare de o reducere de 10% a taxei de școlarizare, cu excepția programelor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie. Această facilitate se păstrează cu condiția ca beneficiarii să fie integraliști după finalizarea sesiunilor ordinare
  • Bursele de școlarizare „Vasile Goldiș”  (scutire de taxa de școlarizare în anul I de studii – semestrul I) se acordă candidaților admiși în cadrul universității, cu excepția programelor din domeniul Medical, absolvenți ai bacalaureatului din anul desfășurării admiterii, care au media peste 9 (nouă) la examenul de admitere. Pentru păstrarea bursei de școlarizare și pentru semestrul al II-lea al anului I de studii este necesar ca studentul să fie integralist, media obținută să fie peste 9,80 și să aibă activități extracurriculare.
  • Studenții care urmează a doua specializare la nivel licență, după finalizarea primei specializări, cu excepția programelor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, absolvenți ai UVVG cu diplomă de licență sau absolvenți ai colegiilor universitare din cadrul UVVG, sau absolvenți ai Colegiului particular „Vasile Goldiș” Arad, beneficiază de o reducere de 20% a taxei de școlarizare. Această facilitate se păstrează cu condiția ca beneficiarii să fie integraliști după finalizarea sesiunilor ordinare.
  • Candidații care se înscriu la o specializare de nivel masterat sau curs postuniversitar, absolvenți ai UVVG, beneficiază de o reducere de 20% a taxei de școlarizare pe toată perioada școlarizării.
  • De asemenea șefii de promoție, absolvenți ai specializărilor de la nivel licență din cadrul UVVG, beneficiază de o reducere de 25% a taxei de școlarizare dacă vor urma un program de studii la nivel masterat în cadrul UVVG.

Mai multe detalii despre facilitățile și bursele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad oferite candidaților pentru Admitere se găsesc pe site-ul www.uvvg.ro.

Pentru candidații care doresc să se înscrie la specializările oferite de Școala Postliceală „Vasile Goldiș” din Arad sunt acordate următoarele facilități:

  • Elevii care provin din aceeași familie, beneficiază de o reducere de 10 % a taxei de școlarizare
  • Elevii care nu depășesc vârsta de 25 de ani ai căror părinți ( ambii părinți) sunt pensionari beneficiază de o reducere de 15% a taxei școlarizare
  • Elevii care provin din casele de copii, orfani de ambii părinți care nu depășesc vârsta de 25 de ani beneficiază de scutire la plata taxei de școlarizare – pentru anul I, II, III.
  • Elevii care urmează a doua specializare în cadrul Școlii Postliceale, beneficiază de o reducere de 50% a taxei de școlarizare pentru cea de a doua specializare – pentru anul I
  • Elevii care urmează a doua specializare absolvenți ai UVVG cu diplomă de licență beneficiază de o reducere de 10% a taxei de școlarizare
  • Elevii care fac parte din categoria personalului clerical beneficiază de o reducere de 20 % la plata taxei de școlarizare
  • Elevii din anii II și III care sunt și studenți ai Filialei Satu Mare a UVVG, beneficiază de reducere de 10 % la plata taxei de școlarizare

Pentru orice informație legată de specializările din oferta educațională și admiterea la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, filiala Satu Mare pune la dispoziția candidaților numărul de telefon: 0261 716 230.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Publicitate
Comunicat de presă

Închide