Ultima actualizare: azi, 19:07
Naţionale

OMS: „Lista roșie” a activităților care ne pot îmbolnăvi de Coronavirus

Lăcașurile de cult sunt, alături de restaurante, teatre, cinematografe și transportul în comun, cele mai periculoase locuri pentru transmiterea coronavirusului, spune la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

El a citat o listă făcută de Organizația Mondială a Sănătății.

„În roșu avem cinematografele, teatrele în spațiu închis, lăcașurile de cult, transportul în comun, transportul cu avionul, sporturile de contact, petrecerile în interior, barurile, cluburile de noapte. Acestea sunt considerate cele mai periculoase. După care, la nivel portocaliu, avem sălile de fitness, avem frizeria, stomatologia, avem lucrul în birou – este periculos dacă ești cu mai multe persoane în birou și din cauza asta trebuie să porți mască – restaurantele în spațiu închis”, a spus Raed Arafat.

El spune că președintele Klaus Iohannis „are dreptate” când spune că în situația actuală a cazurilor de coronavirus în România nu se pune problema unei noi relaxări.

„Nu ai cum să vezi 555 de cazuri și să vii să spui că relaxăm în plus. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu aceste cazuri”, a spus Arafat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.