Ultima actualizare: azi, 11:56

Naţionale

Prognoză: Condițiile pentru starea de urgență, îndeplinite între 1-3 august

România se află într-o creștere supra-exponențială a cazurilor de coronavirus, în condițiile în care distanțarea socială a scăzut până la nivelul lunii aprilie. Astfel, dacă aceste condiții se păstrează, România ar îndeplini condițiile să intre din nou în stare de urgență la începutul lunii august.

Numărul de cazuri de coronavirus a crescut în România cu 54,3% faţă de săptămâna trecută, iar prognoză realizată de compania Avantera pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență arată că nu încape îndoială: avem o creştere supra-exponenţială a cazurilor de coronavirus în România. Potrivit documentului, la mijlocul lunii august vom avea probabil între 42.447 şi 58.400 cazuri active, dintre care 2.122 – 4.088 în terapie intensivă.

„Creșterea supra-exponențială va continua până când distanța socială va începe să crească. La actuala distanță socială și actualul prag (estimat) de siguranță, la 1 august am avea între 20.727 și 24.246 cazuri active, peste dublul numărului de cazuri actuale. La terapie intensivă ne așteptăm să avem la 1 august, în aceste condiții, între 1.036 și 1.697 internări”, se arată în document.

În aceste condiții, autorii prognozei spun: „Criteriul enunțat exemplificativ pentru reintrarea în Stare de Urgență (10.000 de cazuri în 5 zile) ar fi îndeplinit între 1 și 3 august”. Analiza stabilește o corelație între distanța socială și evoluția numărului de cazuri și urmărește legătura dintre acestea în ultimele luni.

Totodată, în cel mai pesimist scenariu, dacă se menține actualul indice de distanțare socială, la finalul lunii septembrie, România va depăși un milion de cazuri. (Evoluția numărului de cazuri active în cazul asigurării unei Distanțe Sociale de 9.16 de zile pentru Durata Contagiozității (pragul de siguranță) = 34 de zile).

Prognoza poate fi citită AICI.

Sursa: Digi24

3 comentarii

  1. Antivirus Răspunde

    lumea este slab informata , multi habar nu au ce este distantarea sociala , mai bine s-ar zice la Radio TV etc : mai daca 2 oameni se intalnesc se poate transmite virusu , nu vorbiti nici macar afara de la mai putin de 2 m fara masca ,sau daca vantul ,curentul sufla de la unul la altul.
    Chestiile astea cu : au voie sa se intalneasca numai 10 oameni e prostie curata ,sa nu mai zic de terase , mersul la mare .Ieri a fost inmormantat un asistent medical 47 ani care a scapat la spital de infectie , dar a luat la mare…..
    Oameni buni , e pandemie , renunti la cat mai mult ,daca lumea avea grija scapam de infectari , dupa un timp nu se mai poate opri…..

  2. covid 19 Răspunde

    …crestere supraexponentiala…Asta este un termen pt. cei care au fost degeaba la scoala. Am vazut si eu emisiunea cu individul care a facut un studiu individual care a bagat niste notiuni de la el printre care si distantarea sociala in…zile. Bine zice @Antivirus, trebuie detaliat. O adunare de 500 de persoane, toate cu masca in aer liber este mai OK decat una de 20 de persoane fara masca bulucita in spatiu mic.

    • ... Răspunde

      @covid19. Eu zic că normele sunt destul de clare. Sunt mulți oameni care nu pricep PENTRU CĂ NU VOR SĂ PRICEAPĂ. Și oamenii ăia cred că pe fruntea lor scrie semn interzis și boala, oricare ar fi ea, îi ocolește. Mulți oameni mai ales tinerii s-au plictisit să respecte. Și exact ei ar fi vectorii pentru că au mobilitate mai mare. Ei vor și la mare, nu? Ei vor la cluburi? Dar și Arafat cu declarații de genul uite bau-bau după colț are efecte contrare.
      Sau bătrâna care stă la casă să plătească și admonestează pe ceilalți din magazin pentru orice că nu respectă igiena în pandemie, dar ea intră și iese în magazin FĂRĂ MASCĂ !!!! Că s-a plictisit!!! Și de fapt cine suntem noi să-i spunem excelenței sale să poarte mască?
      No, @covid19 dă soluție la situația dată! Pentru că amenda nu e soluție. O doare în pluă pe baba de amenda lui Arafat! Îți spun eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.