Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Accident între Acâș și Supur. Impact frontal între două autoturisme

Sâmbătă, 15 august, în jurul orei 14.30, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 19A, între localitățile Acâș și Supuru de Jos.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 52 de ani, din județul Sălaj, aflându-se la volanul unui autoturism din direcția localității Acâș, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani din Satu Mare, care circula din sens opus.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei persoane minore aflată în cel de al doilea autoturism menționat în calitate de pasager.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.