Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

FOTO. Descinderi ale polițiștilor sătmăreni la depozite de material lemnos. S-a lăsat cu amenzi

Peste 30 de metri cubi de material lemnos a fost ridicat în vederea confiscării de polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare la data de 20 august, ca urmare a unor controale efectuate pe raza județului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat la data de 20 august, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, depozitarea și comercializarea materialului lemnos și înregistrarea acestuia în documentele prevăzute de normele silvice, pe raza județului Satu Mare.

Ocazie cu care au fost efectuate 25 de controale, au fost verificate 221 de mijloace de transport verificate, 7 depozite de materiale lemnoase și o instalație de debitare lemn rotund.

De asemenea, s-au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30 550 de lei, din care 6 la Legea 171/2020, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 16.980 de lei.

Totodată s-a ridicat în vederea confiscării 36,81 material lemnos, în valoare de 18.590 de lei.

 Exemplu:

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Satu Mare, împreună cu polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județeană Satu Mare, au efectuat 3 controale la agenți economici care comercializează materiale lemnoase, aflate pe raza municipiului Satu Mare, comuna Viile Satu Mare și localitatea Supuru de Jos.

Ocazie cu care s-a urmărit respectarea prevederilor legale privind depozitarea și comercializarea materialului lemnos și înregistrarea acestuia în documentele prevăzute de normele silvice.

Astfel, au aplicat 3 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 171/2010, în valoare de 11.000 de lei, și au ridicat în vederea confiscării 33,92 mc material lemnos, din care 21,57 mc cherestea și 12,35 mc lemn de foc.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.