Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Prefectura intervine după creșterea numărului de cazuri COVID. Ce se întâmplă cu evenimentele publice

În contextul creșterii numărului de cazuri zilnice confirmate de COVID-19 și la nivelul județului Satu Mare, și având în vedere evenimentele culturale și religioase specifice acestei luni, prefectul Radu Bud alături de membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, în baza prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, solicită organizatorilor, participanților și tuturor cetățenilor să respecte cadrul general și măsurile specifice pentru evitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel:

1. Se permite organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, astfel încât să fie asigurată o suprafață de 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie;

2.  Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare. Astfel, slujbele religioase oficiate în spații publice, în aer liber, se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.

3. Se permite organizarea de evenimente private în spaţii închise cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică;

4. Se permite organizarea de evenimente private în spaţii deschise cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

La nivelul județului nostru, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea prin care începând cu data de 01.08.2020 se aprobă obligativitatea purtării măștii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele începând cu vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise aglomerate (pieţe, târguri, zone de aşteptare – staţii de autobuz, peroane, zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, spectacole în aer liber). De asemenea, se interzice pe raza judeţului Satu Mare comercializarea şi consumul produselor alimentare, băuturilor acoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate în exteriorul clădirilor operatorilor economici, precum terase, cluburi, baruri, în intervalul orar 24:00 – 6:00.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 se sancționează astfel:

a) nerespectarea interdicţiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

b) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a), cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

c) desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a), cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

20 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Domnule prefect Bud Radu, vă rugăm insistent și responsabil.să interziceți desfășurarea Partium , acum în plină răspândire de covid !!!

  2. Satmarean Răspunde

    Nu că n-am vrea să scăpăm de ei, dar …

  3. ungur Răspunde

    Satmarean, ai un punct in plus pentru sinceritate! Intradevar nu este un moment potrivit sa organizam asa ceva.

  4. unguru bulan Răspunde

    articol unic ..se excepteaza partium de la tot ce e specificat mai sus

  5. Vlad Tepes Răspunde

    Deci, in timpul slujbei sa stai la 1,5 m distanta unul de celalalt, iar la sfirsit, toti cei ce iau cuminecatura , o fac dintr-o singura lingurita.
    Unul are TBC, altul are hepatita, altul Covid 19, altul…etc. etc.
    Unde este preventia domnule Prefect, la ce bun sa stai la 1,5 m in timpul slujbei daca la sfirsit ai stricat tot ???!!!

  6. Tata Răspunde

    Vă legați de acei câtiva zeci de oameni din biserici nu vedeți sutele, miile de oameni de la ştranduri.Ex. :Mihăeni,Tăşnad,aquastar,etc.Incepeți acolo curățenia ! Vā este fricã de mulțime ?

  7. ... Răspunde

    Eu un singur lucru nu înțeleg. E așa de greu de înțeles că anul ăsta mai bine nu plecăm în concediu? Pică cerul pe noi dacă stăm locului sau maxim mergem la țară ca pe vremuri la rude? Chiar așa ne mănâncă undeva? Când citesc că zilnic sunt vreo 8000 de teste făcute la cerere pentru a merge în Grecia mă crucesc! Stați măi pe fundul vostru că se pare că exact mișcarea asta a populației ajută la propagare. Un an nu moare nimeni dacă nu pleacă în concediu. Mai mult decât atât s-ar putea ca prin plecare să încaseze undeva un virus frumușel. Apoi ce faci dacă te bagă în spital sau carantină și nici limba țării nu știi, nici ajutor de la vecini nu poți cere? Stați măi pe fundulețul vostru! Nici eu nu plec nicăieri în concediu.

    • DAC Răspunde

      40% din belgieni si din nemti ce au fost in concediu s-au intors infectati……conform celor mai noi testari .
      Nemtii se comfrunta cu infectii peste tot , nu mai sunt focare , tinerii transporta si infecteaza comunitar….

      • ... Răspunde

        Eu ce spun? Chiar e greu să stăm locului? Drq să ia Ibiza și Mallorca dacă vii acasă între 4 scânduri sau omori pe careva acasă care și așa are probleme!

  8. beserica cretin-ortodoxa Răspunde

    La biserica nu te imbolnavesti, te vindeci, atat sufleteste cat si trupeste. Nu mai defaimati biserica. Mergeti sa va rugati pentru sanatate, pentru ploaie. pentru conducatorii tarii. E nevoie de mai multe biserici, nu avem destule pentru toti enoriasii, ca sa stea la distanta. Va rugam sa alocati fonduri pentru constructia si altor lacase de cult!

  9. biserica cretin-ortodoxa Răspunde

    La biserica nu te imbolnavesti, te vindeci, atat sufleteste cat si trupeste. Nu mai defaimati biserica. Mergeti sa va rugati pentru sanatate, pentru ploaie. pentru conducatorii tarii. E nevoie de mai multe biserici, nu avem destule pentru toti enoriasii, ca sa stea la distanta. Va rugam sa alocati fonduri pentru constructia si altor lacase de cult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.