Ultima actualizare: azi, 20:54

Locale

Reacția Spitalului Județean, după ce o mămică a spus că fetița sa e internată fără diagnostic

Conducerea Spitalului Județean Satu Mare a transmis un comunicat de presă prin care face precizări în cazul sătmărencei care a declarat că fetița sa e internată de o săptămână fără diagnostic. Mai mult, femeia a adus acuzații la adresa unor asistente.

Redăm integral poziția Spitalului Județean Satu Mare:

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare s-a autosesizat după apariția articolelor și va verifica aspectele semnalate. După verificarea celor semnalate, SJU SM va transmite un punct de vedere.

Menționăm că pe perioada internării, persoana în cauză nu s-a adresat conducerii secției de Pediatrie, medicului șef, respectiv asistentei șefe, pentru a aduce la cunoștință aspectele mai sus menționate.

Mai menționăm că mama și copilul nu sunt internați pe secția de Chirurgie Pediatrică ci pe paturile de care aparțin secției de Boli Infecțioase copii, paturi aflate în acest moment, din cauza pandemiei, în locația I Spitalului Județean.

Pe această cale, pentru a îmbunătăți calitatea actului medical,  rugăm pacienții, pe aparținătorii lor, să sesizeze conducerea Spitalului Județean,  în scris sau verbal, despre orice situații neplăcute, incidente etc, cu care s-au confruntat pe perioada spitalizării sau a prezenței lor într-unul din cabinetele din Ambulatoriul de Specialitate.

CITEȘTE ȘI:

10 comentarii

  1. cârcotaş Răspunde

    Aaaa! deci asta era, pacient neatent, nu s-a internat unde trebuie iar secţia respectivă nu şi-a declinat competenţa. Bravo, ştiam că nu spitalul e de vină.

  2. Mircea Răspunde

    Penibil ,dar ce te astepți de la Paula & Marck , doi de un leu .Doar posturile si examenele îi interesează .

  3. ... Răspunde

    Mai nou așa e la spital. Nici unul din cei internați nu are bunul simț să se autovindece! Ba mai mult au pretenția ca să fie consultați de doctori! Câtă nerușinare! Acești eroi în halate albe!😫🤮
    Așa cum eram convins de fapt nimic nu s-a schimbat. Numai că mai sunt unii care pun botul.

  4. xman Răspunde

    Mai nemernicilor de cadre medicale, care sunteti plati regeste din bugetul de stat, nu mai fiti aroganti si nesimtiti si incercati sa va faceti datoria si nu va mai bateti joc de pacienti!!!! Acuma 3 sau 4 ani va plangeati ca erati prost platiti, dar acuma ce mai aveti de comentat, puneti mana pe munca daca nu plecati in sistemul privat toti si lasatii pe altii care vor sa castige o paine in mod cinstit!!!!!

  5. xman Răspunde

    Nemernic erou in halat alb🤣, mai bine ti-ai da demisia si i-ai lasa pe altii care vor sa castige un ban cinstit si sa lucreze intr-un spital de stat!! Ar trebui sa va aduca cu picioarele pe pamant si sa fiti platiti in functie de volumul de munca si performanta, nu sa va dea salarii de lux, ca din cauza asta ati devenit fitosi, aroganti si ati ridicat tarifele la spaga!!!

    • trei puncte Răspunde

      xman, tu esti frustratul de ,, … ” sub acoperire, ii e rusine de bolile lui, s-a saturat sa rada lumea de el

      • ... Răspunde

        Mie mi-e rușine de tine și în locul tău! Chiar nu ai nimerit. Ți-am mai spus nu numai eu am părerea asta proastă despre sistemul de sănătate local. Nu mă crezi? Du-te și află pe pielea proprie atunci!
        Repet. Nu em am scris comentariul care te-a supărat pe tine, Your Royal Highness.
        Oricum ar trebui să te examineze cineva. Ai dezvoltat o fobie, o manie față de mine. Chiar nu ai ce face?

  6. Anca Răspunde

    Sa le fie rușine!!!! Eu i am reclamat pentru ca nu mai internează mamele care au copii peste 3 ani. Îmi pare rău că nu am sunat și eu la acest portal de știri. Se pare ca cei de aici scriu fără frica despre mizeriile din sanatate. Alții, nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.