Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Romeo Nicoară: Nu există vreun scenariu în care este posibilă o colaborare cu PSD

Deputatul PNL de Satu Mare, Romeo Nicoară, a declarat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că partidul pe care îl reprezintă are drept principal adversar politic PSD, astfel încât, spune Nicoară, nu există vreun scenariu în care este posibilă o colaborare cu social-democrații.

,,Partidul Național Liberal a primit la ultimele alegeri un mandat clar de la cetățeni, mandat pe care îl va respecta și în continuare: dezvoltarea României, apărarea justiției și păstrarea drumului european. Dincolo de proiecte, guvernare și gestionarea crizei sanitare, acest drum are o condiție de bază: fără PSD sau sateliții săi!

PNL are drept principal adversar politic tocmai PSD și nu există vreun scenariu în care este posibilă o colaborare oriunde în România ori la nivelul județului Satu Mare cu acest partid falimentar.

PSD a fost respins și este respins în continuare de o majoritate a românilor. Știu asta și cei câțiva lideri de la Satu Mare, care acum lansează scenarii mărunte. Rămași fără orice mesaj, acești pseudo-politicieni reînvie teme expirate care nu mai au nici o legătură cu agenda publică.

Românii vor administrație performantă, vor buni manageri și politicieni cinstiți. Oferta PNL, România în care se poate, România orașelor și comunelor moderne, este despre ei și li se adresează”, a declarat deputatul PNL.

CITEȘTE ȘI:

6 comentarii

  1. Ardeleanul Răspunde

    Bai oameni buni Albu negocieaza si cu dracu numai sa ramana in functie ca in ultima vreme I sa clatinat scaunul Romeo Nicoara ce sa mai vorbim asta nici nu stie pe ce lume traieste

  2. unu Răspunde

    romica daca pnl nu castiga numai pupi tu avioane in capitala , sa te plimbi abrabura cu iubita ta sotie- sincer ce dracu faceti voi in bucuresti – v am prins de cate ori mergeti luni veniti joi – ahh vineri sunteti in sm si ascultati problema satmarenilor si acolo se lucreaza de la ora 10 la ora14 – mult ….

  3. Ion Răspunde

    N-o mai ardeti cu alegerile in septembrie pt ca n-o sa vedeti asa ceva. Iar pana vor fi conditii normale pt alegeri din pedeneleu se alege praful, faceti implozie si iesiti din istorie pe scara de incendiu. La Bucale pierdeti, va da m..e Base ca s-au ferit pedeleii de el ca dracu de tamaie si n-au negociat nimic cu peempeul… O sa pierdeti si in alte orase mari unde acum bagati mana-n foc ca o sa castigati… Asta e politica lui Sasone cand e lasat acasa singur, de capul lui: FALIMENT!

  4. Moisenarul Răspunde

    Oportunistule tampit, de 30 ani ne conduc Ungurii, pe tine te intereseaza doar banii luati pt nimic din taxele platite si de mine si cei care lucreaza pe nimic in tara asta, condusa de imbecili ca tine, Albu si Piticu atomic. Tara Oasului si Tara Codrului sunt dezastruoase, sa nu te mai prindem ca vi in aceste zone.

  5. Satu Mare Răspunde

    Până nu vă uniți nu o să câștigați,
    tot ungurii vor conduce orașul,
    dar se pare că vă cam convine, ceva PUTE !!!

  6. unu Răspunde

    sigur ca le convine ca impreuna sug ciolanul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.