Ultima actualizare: ieri, 20:27
Naţionale

Spania, scoasă de pe lista galbenă. Cei care sosesc în România nu vor mai sta în carantină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea numărul 39 prin care s-a decis eliminarea Regatului Spaniei de pe lista țărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România.

De asemenea, a fost luată decizia ca instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic ridicat să se adopte prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza situației emisă de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și a propunerilor formulate de Institutul Național de Sănătate Publică.

La emiterea acestor decizii vor fi luate în considerare toate implicațiile asupra sănătății publice și vor fi analizate aspectele socio-economice generate de instituirea măsurii de carantinare.

În cazul în care situația o impune, decizia privind instituirea carantinei pentru cetățenii care se întorc în România poate fi luată pentru anumite zone sau regiuni administrative din statele cu risc epidemiologic ridicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
Ludovic Orban: Cel mai probabil vom prelungi starea de alertă

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că Guvernul va prelungi „cel mai probabil” cu alte 30 de zile starea de...

Închide