Ultima actualizare: azi, 11:32
Locale

Zeci de oameni înghesuiți în bazine mici, la un ștrand din Satu Mare. Bazinele mari, umplute cu apă rece

Zeci de oameni sunt înghesuiți în bazinele mici de la ștrandul din Mihăieni, județul Satu Mare, în vreme ce bazinele mari sunt goale din cauza apei reci, spun oamenii.

De la primele ore ale dimineții, fără nicio măsură de prevenţie sau distanţare socială, zeci de oameni împart bazinele mici ale ștrandului din județul Satu Mare. Oamenii spun că ar respecta distanțarea socială dacă ar avea spațiu suficient.

„Umilință totala… Distanțare fizica 0! De ce? Pentru că bazinele sunt ținute cu apă rece. Și sunt goale”, a spus un bărbat pentru PortalSM.

Bărbatul se află la ștrand împreună cu familia, dar spune că nu are unde să îi lase pe copii. El este revoltat deoarece a plătit bilet, a făcut sesizare, dar nimeni nu face nimic.

„Stau cu copiii și nu am unde să îi las. E rece, observați că e gol. Eu am plătit bilet de ștrand, nu piscină cu apă rece. Ne aglomerează pe toți, cu copii, în cele mici. Sunt revoltat, dar asta e”, a mai spus bărbatul.

Totodată, bărbatul este nemulțumit de faptul că ospătarii nu poartă masca corespunzător.

Reamintim faptul că în data de 12 iulie, la același ștrand au fost probleme asemănătoare. Zeci de persoane au împărțit și atunci bazinul fără nicio măsură de prevenţie sau distanţare socială.

Informația s-a propagat atunci foarte repede în mediul online, la câteva ore de la publicarea imaginii pe internet, fotografia era virală în toată țara, iar la fața locului a fost trimis un echipaj de Poliție.

Prefectura Satu Mare a ales în atunci prevenirea.

„Am trimis imediat un echipaj de Poliție, care mi-a transmis niște imagini care erau foarte asemănătoare cu cele relatate de doamna respectivă. Nu avea rost să începem să dăm amenzi. Pentru ce?! Pe cine interesează că este amendat sau nu? Important este să se repare acea situație. Mi s-a părut mult mai important să prevenim decât să venim să amendăm. Am cerut administratorului, dacă dorește să funcționeze în continuare, să stea un membru al personalului lângă bazin. Există această regulă de o persoană la 4 metri pătrați. […] Se poate foarte bine păstra minimum de reguli care sunt necesare și care să reducă la maxim riscul de infestare.

Suntem, totuși, un județ în care cazurile sunt foarte mici, deci riscul este mic, dar totuși circulă oamenii”, a spus Radu Bud, în cadrul emisiunii PortalSM LIVE.

Citește și:


15 comentarii

  1. Tibi Răspunde

    Foarte prost articolul ….

  2. Szalma Jack Răspunde

    Dupa calculele prefectului de patru metri patrati pentru o persoana,in acel bazin trebuia sa fie cel mult 25 de oameni.In strand sunt in weekend peste 500 de persoane.Recomandarea medicala pentru apa termala este de cel mult 30 de minute,dupa care sa se faca o pauza de 20-30 de minute.Pentru ca exista poarta de acces la bazin,solutia era ca un angajat al strandului sa formeze grupuri cu numere de ordine de cate 25 de persoane la fiecare 30 de minute,iar cu un fluier sa dea startul de iesire-intrare in bazin!😀

  3. Satmarean 1 Răspunde

    Ce buni suntem unii sa facem misto in loc sa luam atitudine. Daca am fi un popor majoritar educat ,cu bun simt si responsabil nu am vedea asemenea scene ,sa nu mai vb ca autoritatile sunt la pamant. Odata d-le prefect alegi preventia ,dar a doua oara tai in carne vie altfel lasi sa se inteleaga amicitia intre autoritati si patroni, acestia din urma fiind avizi de bani nu-i intereseaza cati sunt pe metru patrat daca nu-i verifica nimeni. Va dati seama ce-i la aquaparc? Ce este atat de greu sa vinzi atatea bilete cat sa poti asigura o distantare fizica acceptabila, iar cu personalul angajat sa verifici periodic bazinele si cand constati ca se aglomereaza sa nu permiti sa mai intre? Cui nu-i convine il poti invita sa paraseasca incinta cu riscul de ai returna o parte din bani in functie de timpul petrecut in strand.

  4. ? Răspunde

    Logica de România, în restaurante sau cinema se ia Covid,dar acolo sărmăluțele nu primesc covid. Și oamenii sunt duși, să plătești și să stai în condițiile alea. Nu neapărat problema covid ,te duci la ștrand să te simți bine nu să te enervezi. Dar la noi este un dispreț total față de clienți,bani să iasă.

    • Driver Răspunde

      Una dintre cele mai jegoase ștranduri, după cel din Carei!!
      In schimb este ieftin biletul !
      Hai la bălăceală !!

  5. Mae Răspunde

    Covid în acțiune

  6. covid 19 Răspunde

    Dl. prefect încurajează nerespectarea legii? Cum să nu dai amendă? Nu se cunoştea legea? Poţi da o amendă mică dar deloc înseamnă că ne batem joc de lege.

  7. Prostu Răspunde

    Si cine dezinfecteaza cabinele de schimb dupa fiecare client, si pe holuri nimeni nu poarta masca, unul daca tuseste,,,,,, e infectat aerul pe 2 zile.
    Una infectata a tusit il lift, dupa 72 de oameni s-au infectat, fara sa seintalneasca cu cineva.

  8. Dorel Răspunde

    Bilanțul infectărilor cu coronavirus se menține îngrijorător. Patru dintre persoanele decedate în ultimele 24 de ore nu aveau alte boli

    • dorel Răspunde

      Oricum mai nou in tara asta se moare numai de covid.

      • Andreea Răspunde

        Întrebarea e, de ce oamenii nu respecta regulile impuse, sunt o grămadă de persoane care sunt inconștienți de toate măsurile acestea chiar daca le sunt IMPUSE! De ce sunt judecați administratori și personalul? Toate măsurile de prevenire sunt luate, nu este problema angajatorilor sau a administratorilor că sunt fel și fel de persoane care dezvolta dezinteres de toate regulile.
        Aceste anunțuri sunt total nerelevante.

        S-a gândit vreodată cineva cat duce un personal într-o zi? Nu ar trebui judecat fara a cunoaște o situație exactă. Toți din personal fac tot posibilul sa fie bine oaspeților sa fie tratați bine, și igienic. Ospătarii muncesc cu orele să fie toată lumea servita când ei poate abia au pus apa in gura, nu cred că 2 minute trasul măștii sub nas pentru a lua o gura de aer, e cel mai grav lucru. Aici cel mai grav lucru e că oamenii doar rău știu să facă și să judece inconștienți. Înainte să publicați astfel de articole ganditi-va de doua ori ce publicați.

        • Andreea dragă Răspunde

          Pentru că Andreea dragă aceste măsuri sunt contra firii umane. Omul este un animal social. Așa ne-am dezvoltat, așa ne-am ridicat din regnul animal. Așa ne place grămadă. Ce a făcut evoluția în milioane/miliarde de ani nu schimbă nici pandemia, nici lucovidul. Ceva asemănător ar fi ca să explici tigrului că e bine să mănânce vegetarian.
          Pe de altă parte de 5 luni tot auzi că vine baubau. Normal că ne-am suprasaturat. Trebuie schimbată și placa uneori.
          Nu zic să nu ne protejăm dar totuși tu vezi lumina de la capătul tunelului? Eu nu!

          • covid 19

            Omul se deosebeste de animal prin multe si anume: rationeaza, respecta reguli in societate, isi poate impune restrictii… ceea ce zici tu este de fapt un animal neevoluat.

  9. Gigi Paracliseru Răspunde

    Cei de la Mihaeni ar trebui sa se multumeasca cu clientii cazati la hotel si casute,fara sa permita altor persoane accesul la bazine !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.