Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. El este asistentul-erou decedat în tragedia de la Ciuperceni. A murit la datorie!

El este asistentul-erou decedat în tragedia de la Ciuperceni, ce a murit făcându-și datoria. Victor C., în vârstă de 37 de ani, lucra de mai mulți ani ca asistent medical generalist la Serviciul de Ambulanță Satu Mare, reușind de-a lungul timpului să salveze multe vieți.

Redacția PortalSM transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Accidentul rutier s-a petrecut, în această dimineață, între localitățile Ciuperceni și Livada între o autoutilitară și o ambulanța aparținând Serviciului de Ambulanţă Judeţean, anunţa ISU Satu Mare.

Până la sosirea pompierilor, la fața locului 4 pasageri din autoutilitară au reușit să se autoevalueze, unul rămânând încarcerat, acesta a fost carbonizat, iar o persoană din ambulanţă a decedat.

La fața locului s-au deplasat echipajele Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD.

“Azi, la ora 06.49 pe DN 19 in localitatea Ciuperceni, jud. Satu Mare, a avut loc un eveniment rutier in care au fost implicate o autospecială a ambulanței, o autoutilitară și un autoturism. In urma evenimentului a decedat o persoana , o persoana este in stop cardiorespirator , iar 6 persoane au fost transportate la Spitalul Județean Satu Mare pentru investigații medicale. In cauza cercetările continua in vederea stabilirii împrejurărilor in care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ Satu Mare.

21 comentarii

  1. Altu Răspunde

    Cum era de așteptat, asistentul care își făcea treaba este erou, muncitorul care și el își făcea treabă,mergea la muncă este un “nimeni” . Bugetarii toți sunt eroi,restul cantitate neglijabilă. De ce nu sunt eroi și ceilalți care mor la locul de muncă și ei au familii pt care muncesc,plus că plătesc salariile ” eroilor” în alb. Eroi au fost și cei care au tratat bebeluș de 6 luni de indigestie și el avea probleme cardiace, bine înțeles a decedat. Ultimul caz de malpraxis prezentat în presă. Și câți mor de mana eroilor. EROI suntem toți care trăim în țara asta, mergem la muncă să plătim taxe și impozite pt lichele, toți care ne luptăm pt familiile noastre. TOȚI aceștia suntem EROI.

    • alex Răspunde

      Perfect de acord!
      Sa odihneasca in pace si eroii si oamenii de rand!

      • Fasz Răspunde

        Acești eroi nu salvează pe nimeni, nici copii loviți de mașină, nici tineri înjunghiați, nici tinere depresive, dar sirenele urlă non-stop!

        • Fasz Răspunde

          Toată ziua numai sirene aud. Voi nu auziți? Cineva a zis că am halucinații. Am zis că nu se poate că e prea mare gălăgia în capul meu.

          • Satmarea

            Corect, ma bucur ca nu doar eu aud acesti eroi. Fratilor, dati sirenele mai incet ca ne bagati la morga!!! Se aude si daca injumatatiti “decimbelii”

    • Nichita Răspunde

      adevarat! eroi siunt si medicii de la spital care nu vor sa se testeze cand vin din concediu dar care trimiut pacienti care ajung la upu sa se testeze pe banii lor la ciica si alti pentru teste rapide care nici macar nu s valabile la internare

    • Satmarean Răspunde

      Urasc cand Altu are dreptate si da, sunt pana peste cap cu astfel de eroi! Noi platim si ei ne amendeaza sau ne omoara. Bravi eroi, va multumim!

    • Satmarean Răspunde

      Voi sunteti ,, … ” si Altu” deghizati!!! Ati ramas la fel de prosti si idioti! Pacat ca prostii raman in continuare pe pamant, trebuia sa fiti voi in locul lor!!!

  2. y Răspunde

    Perfect de acord cu @Altu. În țara asta tot ce este anormal devine normal. Inventăm (dacă nu sunt) breking news-uri pentru audiență, inventăm și eroi dacă e cazul. Acum doi ani era cazul Sorinei din Mehedinți care a fost infiată perfect ilegal pe post de piesă de schimb în SUA. Acum un an era cazul fetelor din Caracal. Mai vorbește cineva de aceste cazuri? Sau altceva. De aproape 5 ani a fost cazul Colectiv. Sentință definitivă???? Reparații financiare și morale pentru victime???? Pentru că au și așa destule probleme.
    Revenind la subiect. Eu cunosc multe din aceste persoane devenite peste noapte eroi în halate albe. Permiteți-mi să nu spun mai bine nimic. Eu nu cred că acele persoane s-au schimbat peste noapte de dragul pandemiei. Același material genetic e în același ambalaj. Și aceeași educație. Sfântul plic. Nu cred că s-au schimbat doar că nu au încotro în situația dată.
    În momentul în care fiecare își vede de treaba lui la locul lui/ei de muncă nouă ca societate ne va fi infinit mai bine. Dacă ajungem acolo foarte curând vom constata că e mai bine pentru toți. Asta trebuie să înțelegem. Și vă rog terminați cu titlurile astea bombastice de tip eroii. Fiecare om este important. În curând începe școala. Profesorii chiar o să trebuiască să facă pe eroii la ce debandadă este numai dacă citești declarațiile lui Orban și a lui Anisie. Atunci să vedeți ce va fi când copiii vor merge puhoi la școală din varii medii posibil infectate, mulți întorcându-se din concedii!!! În Ungaria unde stau mai bine cu covid sunt multe școli care au trebuit închise. Noi încă avem multe școli fără apă curentă și cu toaletă în spate. Și mai vrem igienizare???

  3. ? Răspunde

    ERÓU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o zeitate, înzestrat cu puteri supraomenești sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoană care se distinge prin vitejie și curaj excepțional în războaie sau în împrejurări deosebit de grele etc. ♦ ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. om deosebit prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale, care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei întâmplări. (< fr. héros, lat. heros)
    substantiv masculin erou. Așa, pt jurnaliștii făcuți la apelul bocancului.

  4. Adinutza Răspunde

    Înainte de a fi EROU ai fost OM devotat muncii și oamenilor,ai fost COPIL,SOT,TATA, PRIETEN și COLEG grozav-COTICA-+OMUL acela care a ars NEVINOVAT,toate pentru ca niste”copii”cu permis și fără experienta,cu masini foarte puternice fac ravagii în trafic.Respectati oameni buni masinile pornite in misiuni de salvare,trageți pe dreapta și eliberati-le calea.Si 2 minute fac diferenta de multe ori intre viata si moarte.Bunul Dumnezeu sa te odihnească,ai avut o misiune frumoasa si curajoasă pe Pământ,acum te asteapta Cel de Sus ,sa ajuți și acolo.Putere părinților,soției și surorii tale…Condoleate și celeilalte familii..

    • Altu Răspunde

      @adinutza ,bravo. Dacă lipseau primele 5 cuvinte din comentariu ,era perfect. În rest ai perfecta dreptate. Așa trebuia să scrie articolul, jurnalistul respectiv.

      • Satmarean Răspunde

        Voi sunteti ,, … ” si Altu” deghizati!!! Ati ramas la fel de prosti si idioti! Pacat ca prostii raman in continuare pe pamant, trebuia sa fiti voi in locul lor!!!

        • ... Răspunde

          Nu te gândi atât că îți explodează singurul neuron rămas brancardier de la morgă ce ești! Să știi că ești departe cât noi toți de Pluto. Lasă-te păgubaș. Să știi că @… și @Altu sunt două persoane diferite. Asta e sigur. Condoleanțe pentru familia ta că trebuie să te suporte zilnic.

  5. Eu Răspunde

    Ce-i drept majoritatea soferilor de pe ambulante sunt vai de capu lor…tractoristi efectiv…condoleante familiilor

  6. Satmarea Răspunde

    Tara in care traim este o tara de cretini! Fiecare bugetar care moare in accident sau din prostie este declarat erou! A mai fost un politist cu ani in urma care s-a pus in fata unei masini care gonea cu 200 km/ora, chipurile…sa-l opreasca. A devenit erou si ala.! Mai fratilor, un doctor care in sfarsit munceste 5 ore din 8, politistii care stau ascunsi prin boscheti sa te poata amenda, gardienii care amendeaza pe florari si pe cei care nu si-au acoperit si nasul cu masca dar de comerciantii de tigari din piete nu se ating, dau amenzi irecuperabile la prostituate etc., astia sunt eroii nostrii??? Am tampit ca si natie? A fi bugetar si a munci in sfarsit te ridica la rangul de erou??? Pai iti faci datoria, esti renumerat, faci un lucru normal, exact ca si cel care construieste case sau cultiva ogoarele ca sa ai tu ce baga in gura. O sa ajungem sa dam pensie familiilor acestor eroi. Astfel de articole te las Johannis…

    • Satmarean Răspunde

      Voi sunteti ,, … ” si Altu” deghizati!!! Ati ramas la fel de prosti si idioti!

      • Satmarean@ Răspunde

        Ai adoptat nick-ul Satmarean folosit de mai multi, chiar si de mine, ca sa induci in eroare comentatorii. Tu nu ai nimic de spus, esti aici doar sa semeni nestiinta si incultura si te miri ca nu iti ‘culege’ nimeni imbecilitatile. Esti revoltat ca sunt facuti eroi bugetarii, esti si tu un bugetar-erou cumva? Ai scris de 10 ori ca toti si Altu sunt idioti, prosti si “deghizati” in ghilimele. Adica, ei nu sunt deghizati sau care e rostul ghilimelelor aici? Profesor-erou sigur nu esti!

  7. Xman Răspunde

    Dumnezeu să-i ierte pe cei care au decedat, dar termenul de erou e puțin deplasat, e doar o simplă victimă la fel ca cel din autoutilitară și atât!!! Hai să nu îi mai ridicăm în slăvi pe aștia care lucră în sănătate, că sunt destul de privelegiați față de alți salariați!!! A decedat la datorie suna mai echitabil!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.