Ultima actualizare: ieri, 21:31
Naţionale

Guvernul a prelungit starea de alertă! Reguli de protecție pentru alegerile locale

Guvernul a prelungit, în ședința de luni, starea de alertă, cu aplicare de marți, 15 septembrie. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a anunțat că alegătorii vor trebui să se dezinfecteze la intrarea și ieșirea din secția de vot iar cartea de identitate va trebui atinsă doar de ei. De asemenea, proiectul de hotărâre mai prevede posibilitatea organizării de demonstrații în limita a 100 de persoane.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a votat, prin Hotărârea 45/2020, propunerea către Guvern a măsurilor care să fie luate în timpul campaniei și în ziua votului.

,,Aici subliniez aspecte precum permisiunea de a se desfășura nu numai mitinguri electorale, da și demonstrații în limita de 100 de persoane și respectând măsurile stabilite de igienă.

La secțiile de vot, s-a adăugat pe lângă măsurile de port mască, distanțare și obligativitatea alegătorilor la intrare în secția de vot și la ieșire de a dezinfecta mâinile”, a afirmat Raed Arafat, la începutul ședinței de Guvern de luni.

Șeful DSU a spus că STS a introdus o clarificare privind procedura de vot.

,,Cei care au carte de identitate, vor introduce ei personal cartea în fanta de la tableta sau de la aparatul care o citește. Cei care au buletine vechi, vor fi prelucrate manual, cu dezinfecția mâinilor lucrătorilor”, a precizat Arafat.

De asemenea, Raed Arafat a precizat că industria HoReCa poate organiza seminare și workshopuri, respectând regulile de organizare a acestora care au fost stabilite anterior.

Sursa: Digi24

Un comentariu

  1. Huzău Răspunde

    Duamne agiută!
    Tre sa ține 4 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.