Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Proiect de lege îndreptat împotriva profesiei de consilier juridic şi a bune gestionări a banului public

COMUNICAT DE PRESĂ

PROIECT DE LEGE ÎNDREPTAT ÎMPOTRIVA PROFESIEI DE CONSILIER JURIDIC ȘI A BUNEI GESTIONĂRI A BANULUI PUBLIC

            ORDINULUI CONSILIERILOR JURIDICI DIN ROMÂNIA, organizație reprezentativă a celui mai mare corp profesional din domeniul dreptului, își exprimă nemulțumirea și indignarea față de un proiect de lege care pare croit împotriva profesiei de consilier juridic și a bunei gestionări a fondurilor publice.

Potrivit art. I din OUG nr.26/2012, autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare. Măsura a fost necesară în momentul adoptării, având în vedere, printer altele, neregularităţile constatate de Curtea de Conturi cu privire la anumite zone de utilizare a fondurilor publice. Totuși, prin excepție, ordonanța de urgență la care ne referim asigură autorităților și instituțiilor publice posibilitatea de a achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare în situaţii temeinic justificat, atunci când acestea nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat.

Cu toate acestea, autorii inițiativei legislative apreciază că interdicția instituită de art. I trebuie abrogată.

            Ordinul Consilierilor Juridici din România consideră că această propunere legislativă trebuie respinsă întrucât argumentele reținute de inițiatori în expunerea de motive sunt complet nejustificate.

Astfel, este absurd să se susțină că nu mai este nevoie de asemenea interdicții în cheltuirea banului public pentru că ar fi depășite circumstanțele economico-financiare ale anului 2012 care au impus reducerea cheltuielilor din bugetul de stat, în contextul în care ne aflăm în plină pandemie Covid-19, cu  efecte dezastruoase din punct de vedere economic, cel puțin la fel de grave precum cele produse de criza economică din 2008-2013.

Deși inițiatorii susțin că abrogarea art. I din OUG nr. 26/2012 este menită a reduce cheltuielile din bugetul de stat pentru aceasta activitate, este evident că, în realitate, prin externalizarea serviciilor juridice, cresc necontrolat costurile pentru instituțiile publice, deoarece, pe lângă salariile consilierilor juridici din instituțiile publice, mai trebuie plătite și onorariile caselor de avocatură, în cele mai multe cazuri în cuantumuri cu mult peste sumele alocate pentru salarizarea consilierilor juridici.

Practic, prin acest proiect de lege se deschide calea contractării unor servicii juridice externe fără niciun fel de control, după bunul plac al conducătorilor instituțiilor publice.

Pe de altă parte,este clar că inițiatorii doresc să elimine temeiul legal în baza căruia Curtea de Conturi a constatat în mai multe rânduri, în cadrul controalelor efectuate, că banul public a fost cheltuit nejustificat, cu încălcarea prevederilor OUG nr. 26/2012, prin achiziționarea de servicii juridice externe, în condițiile în care instituțiile publice în cauză beneficiau de structuri juridice interne suficient specializate.

Apreciem, de asemenea, că și celelalte argumente din expunerea de motive sunt nefondate și rupte de realitate. La nivelul mai multor autorități și instituțiilor publice din România există, într-adevăr, deficit de personal specializat în domeniul juridic. Dar soluția rezolvării acestei situații nu este aceea a externalizării serviciilor juridice în orice circumstanță, prin cheltuirea unor sume exorbitante din fondurile publice, ci creșterea numărului consilierilor juridici care formează structurile/departamentele juridice din cadrul instituțiilor și autorităților publice, precum și salarizarea corespunzătoare a acestora, în concordanța cu importanța și complexitatea activității pe care o desfășoară.

Dacă inițiatorii proiectului de lege ar fi binevoit să realizeze o analiză și un studiu de impact, ar fi putut constata că extinderea și întărirea departamentelor/structurilor juridice din cadrul instituțiilor publice, prin creșterea numărului de consilieri juridici și diversificarea gradului de specializare a acestora, reprezintă modalități mult mai economice și mai eficiente, atât pentru desfășurarea activității juridice, cât și pentru gestionarea banului public.

Consilierul juridic are ca misiune asigurarea apărării drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale instituţiilor publice şi ale celorlalte persoane juridice de drept public sau privat, fiind, astfel, un participant activ la asigurarea legalităţii şi înfăptuirea justiţiei. În acest moment, profesia de consilier juridic este reglementată de o lege lacunară și depășită, adoptată înainte de  aderarea României la Uniunea Europeană, o reglementare care nu este adaptată actualelor condiții economice și sociale. În ciuda numeroaselor solicitări și demersuri pe care le-am realizat în ultimii 15 de ani pentru a moderniza această lege și o alinia la cerințele pieței muncii, ne-am lovit de refuzul decidenților ca de un zid. De aceea, credem că printre prioritățile parlamentarilor români ar trebui să se regăsească, de exemplu, modificarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și nu proiecte menite să contribuie la risipirea banului public.

Menționăm că propunerea legislativă cu privire la care înțelegem să ne exprimăm protestul are în vedere abrogarea articolului I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative” și este înregistrată la Senat sub nr. B 530/2020, avându-i ca  inițiatori pe: Cazanciuc Robert-Marius – senator PSD; Fenechiu Cătălin-Daniel – senator PNL; Pauliuc Nicoleta – senator PNL; Preda Radu-Cosmin – senator PSD.

Președinte O.C.J.R.

Consilier juridic

Valentin TRUȚAN

3 comentarii

  1. Vulpea bi-polara Răspunde

    Pai cu asa juristi, cum e de exemplu ultima “achizitie” a primariei Carei, introdusa prin “usa din spate” – in limbajul colegilor ei, fosta secretarita prin doua comune si actuala pretendenta la “scaunul” bunei ei prietene si sogorite ce sa mai zici. Toti “absolventii” de aistede si dragosvode poarta mai nou robe negre, si is considerati ca fiind intelectuali distinsi prin satele lor.

  2. Matei Răspunde

    Oo da, fasneata doamna Ery. O adevarata “profesionista”. Tata Misu poate confirma asta la orice moment, mult peste abilitatile contabilei. Dar, si mai scumpa.

  3. Eniko Răspunde

    Pupaza asta, cu studiile seral la un srl obscur e presedinte de comisie de votare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.