Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Coronavirus Satu Mare: 40 de cazuri noi în județ, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare s-au înregistrat 40 de cazuri noi de coronavirus. În România, în 24 de ore, au fost înregistrate peste 4.700 de îmbolnăviri.

Până astăzi, 24 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 147.932 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 6.318  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 23.10.2020 (10:00) – 24.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (49 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj,  Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.307. Dintre acestea, 787 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.036.643 de  teste. Dintre acestea, 33.843 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.931 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.912 la cerere.

 

3 comentarii

  1. copypaste Răspunde

    Toate paturile de terapie intensivă din Ardeal sunt ocupate
    Întrebat dacă s-a încercat transferul acestui pacient în alt spital unde ar fi putut fi găsit un pat de ATI, Gabriel Budescu a spus că în Ardeal nu mai există această posibilitate, toate paturile de terapie intensivă fiind ocupate.

    „Este plin de pacienți care doresc să meargă la ATI (…) câte 3 – 4 – 5 – 7… nicăieri nu există posibilitatea. Sau cel puțin în Ardeal nu există posibilitatea aceasta. Dar să știți că și pacienții intubați își pot pierde viața, pentru că este o luptă”, a spus Gabriel Budescu.

    Acesta trage un semnal de alarmă: situația va deveni din ce în ce mai dificilă.

    „Eu doresc să nu ne mai întâlnim cu situații de acest fel. Situația va deveni din ce în ce mai dificilă pentru că sunt persoane în vârstă, care, din păcate, din neatenția lor ori din neatenția familiei, a colegilor, ajung să ia acest virus și să știți că situația este foarte delicată”, a mai declarat directorul DSP Sibiu.

    Pacienții cu COVID-19 în stare gravă sunt tratați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde există doar 12 paturi la Terapie Intensivă. Deși până la începutul lunii octombrie, spitalul a putut primi pacienți și din alte județe, în ultimele două săptămâni, cinci pacienți cu COVID-19 au fost transferați la secții ATI din județul Argeș.

    Mai multe localități din județul Sibiu, între care și municipiul Sibiu, intră, de sâmbătă, în scenariul roșu, din cauza ratei de infectare, care a trecut de 3 la mia de locuitori.

  2. presa Răspunde

    Un pacient cu COVID-19 internat în Spitalul Municipal din Mediaş, care nu are paturi de ATI pentru bolnavii cu noul coronavirus, a decedat vineri, în timp ce aştepta să fie transferat într-o secţie de Terapie Intensivă dintr-un alt spital, a declarat pentru AGERPRES directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu,
    “A murit. S-a cerut să fie dus undeva la un ATI, nu a avut loc nicăieri, pentru că nu sunt locuri. Cei de la Turda, spre exemplu, cer şi ei paturi peste tot, intrebat ce şanse de supravieţuire avea acest pacient COVID-19 care nu a mai apucat să fie intubat într-un ATI, Gabriel Budescu a spus că şansele erau destul de mici.
    “85% din pacienţii care sunt la ATI intubaţi se duc. Cam asta este şansa, care este foarte mică”, a afirmat el.

  3. Altul Răspunde

    Acum încep să înţeleg şi eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.