Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Prefectura: Tot mai mulți pacienți la UPU! Spitalul Județean crește capacitatea de izolare a pacienților

La nivelul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, din cauza trendului crescător de solicitare a serviciilor medicale de urgență, a fost extinsă capacitatea de izolare până la aflarea rezultatului testului prin relocarea unor secții, potrivit Prefecturii Satu Mare. 

În ultimele zile, la nivelul județului nu s-au înregistrat cazuri noi de îmbolnăviri de COVID-19 în rândul elevilor, dar se remarcă în continuare aglomerări de persoane în jurul unităților de învățământ, astfel că s-a luat în discuție purtarea obligatorie a măștii de protecție pentru toate persoanele care se află pe o rază de 100 de metri în jurul școlilor.

Cu toată că județul Satu Mare continuă să rămână județul cu cel mai scăzut număr de cazuri de îmbolnăvire de COVID-19, prefectul a solicitat forțelor responsabile să continue și intensifice activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.