Un nou sens giratoriu uriaș se construiește în Satu Mare, acesta urmând să facă legătura între DN19A și centura de ocolire a municipiului Satu Mare. Lucrările la sensul giratoriu din vecinătatea aeroportului sunt avansate, fiind turnat o parte din asfalt.
Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime de 19,540 km. Traseul variantei de ocolire se desprinde din DN 19A (km 41+900), acesta fiind km 0+000 al proiectului. Pentru racordarea la reţeaua stradală a Municipiului şi la zona industrială din această zonă, a fost prevăzut un nod rutier complex. Care va intermedia transferul fluxurilor de trafic spre şi dinspre Bulevardul Cloşca / DJ 194 şi strada Dorobanţilor.
,,Am luat pulsul lucrărilor de pe șantierul VO Satu Mare, obiectiv pe care s-au făcut progrese semnificative, ajungându-se la un stadiu fizic de 52%, lucrările la Podul peste Someș. Parte componentă din varianta de ocolire, având o evoluția bună care ne dă speranțe că la finalul anului acest obiectiv va fi finalizat”, a declarat ministrul Transporturilor Lucian Bode, în cadrul vizitei la Centura Sătmarului.
Ca a zis Bode ca va fi gata ma indoiesc , iar daca a zis vorbeste tampenii . Inca nu e gata proiectul de relocare a stalpilor electrici , care apoi tre finantat si executat si nu se face hop-top . La anu si la multi ani va fi gata .