Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Adrian Cozma: ,,Doar cei care muncesc prețuiesc munca!”

,,Doar cei care muncesc prețuiesc munca”, spune candidatul Partidului Național Liberal Satu Mare la Camera Deputaților, Adrian Cozma, precizând, totodată, că ,,o țară este construită de oameni harnici și cu cât vom fi mai implicați, cu atât ne va fi mai bine.”

Redăm mai jos, integral, mesajul transmis de candidatul PNL:

,,Cred că viitorul nostru depinde în mare măsură de conducători, dar și de ceea ce vom face fiecare dintre noi. Cu buni conducători în localități și la guvernare vom putea duce la bun sfârșit proiectele la care ne-am angajat că le vom realiza și acestea nu sunt puține.

Avem de construit sute de km de autostrăzi, spitale regionale, școli și grădinițe moderne, precum și creșterea calităṭii serviciilor publice. Noi, cei implicați, avem datoria de a ne ridica la nivelul demnităților și responsabilităților cu care am fost învestiți de cetățeni.

În Parlament, la guvernare, trebuie să-i alegem pe cei mai buni pentru a avea garanția că în anii care vin România va face un mare pas înainte. Și-l va face. Totodată, ca cetățeni, avem datoria de a susține munca și pe cei care muncesc.

O țară este construită de oameni harnici și cu cât vom fi mai implicați, cu atât ne va fi mai bine.

Nu va fi ușor. Pandemia a lovit în toate domeniile, de la turism până la producția industrială, iar revenirea va fi un proces de durată. Voi fi unul dintre cei care va susține investițiile publice și private, start-upurile înființate de tineri și nu numai. Producătorii locali trebuie să fie stâlpii unei economii sănătoase, sustenabile și durabile.”


Sursa: Comunicat de presă PNL Satu Mare

10 comentarii

  1. alin Răspunde

    Adita zi tata cand vedem dezbaterea dintre bagabontii satmarului cristescu&cosma!?….sa vedem ce va poate capul,proiecte,idei,viziuni……minciuni dinastea!,asteapta satmarenii cu nerabdare confruntarea secolului!,da nu prea cred ca te tin bracinarii!!!😂

  2. eu Răspunde

    Dute la Electrolux o saptamina sa vedem cum muncesti.

  3. Razvan Răspunde

    Jos cu PNL!!!!

  4. Lili Răspunde

    Nea Adrian, cand vor pretui cu adevarar munca si angajatorii, guvernantii, parlamentarii etc.??
    Zero impozite pe salariul minim pe economie ar fi de pretuit pt. viitorul guvern?
    De ce pnl nu il propune prim ministru pe Ilie Bolojan?
    Sa nu faca curatenia care este absolut necesara?

  5. Unde ești Țepeș? Răspunde

    Vorbește cel care nu a muncit o zi din viața.

  6. Gheorghe Răspunde

    Adriane,adriane si tu vii cu populisme.Asta este pentru ptostimea care abia asteapta sa mearga la vot crezand ca tot ce zboara se mananca.Da despre retributia pentru care muncesc satmarenii nu zici nimic?Dar tu si partidul tau a-ti fi dispusi sa munciti si sa traiti un an cu salariile pentru care lucreaza satmarenii.Fugi si te ascunde mai terchea-berchea…Sica mandolina&company no sa mai pape voturi de la diasporezi pentru ca sunteti si voi la fel ca si pzd-iii,mincinosi de ingheata apele.I-ati mintit pe oameni si continuati pe aceeasi moneda crezand ca oamenii mai pot sa fie fraieriti cu minciuni ieftine.Mai daunazi un consilier pnl a facut niste afirmatii pe care nimeni de la pnl nu le-a contrazi.Deci sa intelegem ca sunteti de acord cu el?….Voiam sa stiu pentru ca se cam apropie alegerile si daca printr-o minune o sa ma deplasez la vot sa stiu sa nu votez cu voi ,nici prietenii sau familia mea.

  7. Golf Răspunde

    Așa se împart posturile de director la apele Române. Dai jos directorul cu experiență în domeniu care a ocupat postul prin concurs și îl înlocuiești cu un pnlist care habar nu are pe ce planetă se află.

    https://youtu.be/JVkqDAP7gAk

    Iar acesta este doar vârful icebergului

    • PNL Răspunde

      Stai linistit abia asteapta armasarul cozma sa se vada cu un guvern pnl majoritar si la nivel de satu mare,v_a forta si el schimbari politice cu toti analfabeti care se vad deja directori/sefi prin institutii…..numa va dirija cine cade si cine se numeste pe functii din fotoliul de parlament……vai si amar va fi de satu mare cand pune semidoctul PNL/PD_L cozma mana pe putere,un parsiv si un alunecos de nu isi imagineaz satmarenii acest personaj sinustru cozma…….sa speram ca pataki/gabor nu il vor lasa sa se desfasoare asa cum isi calculeaza el!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.