Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

Se anunță protest de amploare în centrul Sătmarului, împotriva carantinei!

Se anunță un protest de amploare în centrul municipiului Satu Mare, împotriva restricțiilor de carantină. Protestul, organizat de sătmăreanul Iulian Câcău, este programat pentru sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 16.00, în fața Instituției Prefectului.

Peste 300 de persoane au anunțat că vor participa, iar alte sute de persoane se arată interesate, potrivit anunțului de pe Facebook.

,,Satu Mare începând de joi intră in carantină având o rată a infectarii de COVID 7.4/mia de locuitori (cifre ireale) în condițiile în care Clujul are 9.04 si Timisoara 8.23(neimpunandu-se măsura carantinarii). Nu accept ca prefectul județului sa compromită economia pentru a “crește” in ochii lui Orban! Domeniul HORECA, beauty și toata industria divertismentului e in pragul falimentului! Nu e acțiune politică ci o actiune civică la care suntem obligați moral sa participăm toți! În număr cât mai mare cu măști sau fără măști NE CEREM LIBERTATEA ÎNAPOI”, spune Iulian Câcău.

44 comentarii

  1. Sm Răspunde

    Dragi privați, închideți tot dar tot, magazine, benzinării,farmacii,etc. Să de-a guvernul mâncare la popor. Să vadă și bugetarii cum e să ai lipsuri,nu doar privatul care de luni de zile este terfelit. Șomaj, faliment doar pt privat,la stat angajări,sporuri, măriri de salar. Trăim în 2 Românii,pt unii mumă pt alții ciumă. RIP pnl

  2. Satmarean Răspunde

    Oameni buni înțelegeți că nu mai sunt locuri în spitale. Este mai importantă sănătatea și viața!

    • Sm Răspunde

      @satmarean,e ușor să înțelegi cu burta plină. Dar ăia care de luni de zile trăiesc cu șomaj tehnic ce de multe ori nu trece de 1000 Ron,ce să înțeleagă. Dacă guvernul dădea un exemplu de solidaritate ,dădea șomaj tehnic la toți care stau acasă inclusiv parlamentarii mai ziceam. Dar nu, tăiem doar de la cei care produc. Lasă @satmarene că în curând va veni ziua când în afară de viață nu vom mai avea ce pierde și atunci să se țină guvernele. Iar cei ca tine card o duce bine că angajat la stat să nu uite, când se rupe lanțul bicicleta nu mai merge și vor cădea toți.

      • Mae Răspunde

        Toate sînt importante ……e greu sa gestionez situația !!!!! Nu mai știu nici eu cum să facă !!!! Ce au greșit ca nu au tăiat salariile la bugetarii !!

        • Bogu Răspunde

          Organizatorul protestului nu înțelege de ce municipiul Satu Mare întra în carantină. Incidenta de cazuri la 1000 de locuitori nu este singurul factor și dă exemplu CJ și TM, spitale cu un nu3de aproape 100 de paturi ATI cu ventilatoare. Vezi câte paturi sunt în SM
          …. Cu privire la închiderea afacerilor, DA e un moment greu. Sectorul bugetar nu face aceleași eforturi de re ucere a cheltuielilor și acest aspect trebuie reglementat. Însă în plină pandemie, sa organizezi protest? Asta este iresponsabilitate.

  3. covid 19 Răspunde

    Şedeţi blânzi pe curu’ vostru acasă! Vi s-o urât de bine? La urma urmei poţi ieşi când vrei dacă ştii completa o hârtie. Eheee! dar dacă aţi făcut şcoala degeaba…

    • Sm Răspunde

      @covid 19, băi deștepților nu e vorba de ieșit, că nu moare nimeni 2 săptămâni în casă,e vorba că multe afaceri sunt ruinate și veniturile scad drastic. Dar și tu ești un bugetar pe care-l doare-n p..a. Lasă că vine și randul vostru.

    • blka Răspunde

      Covid 19 esti mai prost decat prevede legea . LA PROTEST toata lumea! Oricum la anu o sa vina prima Revolutie Mondiala. Asa cum au existat razboaie mondiale, rascoala taranilor etc. Si o sa vedeti ca dupa aceata revolutie, o sa dispara si virusul ca un miracol..

  4. Oșan Răspunde

    Ne vedem în centru Satmarul ui sambata

  5. May. Răspunde

    Bravo👏Era si timpul ca cineva sa faca ceva !!!si cred ca multi dintre noi vom iesii …..e deja prea multa bataie de joc😡

  6. Viorel Răspunde

    Propun ca dupa demonstratie sa se faca un tur pe sectiile de Covid ale Satmarului, bineinteles fara haine de protectie si fara masca, sa ajutati cca 30 minute asistentele si medicii, care se lupta pentru salvarea fiecarui pacient lovit de soarta. Totodata propun infiintarea unui fond de solidaritate de catre patronii din sectorul HoReCa sin din Beauty (saracii de ei, sunt pe venit minim pe economie, incaseaza 300 ron pe ora si platesc impozite dupa venitul minim pe economie), fond din care pot fi despagubitii angajatii din sectorul Horeca, care tot figureaza cu salarii minim pe economie, chiar daca unii ( nu toti, si scuze fata de restul) au incasat 7-8000 de lei nefiscalizati ca ciubuc, dupa munca prestata… Asa ca “hai la demonstratie”, sa mai diseminam virusul si sa bagam inca vreo 200 de persoane cu Covid in spitale – poate pe trepte, ca nu prea mai sunt locuri… Sa traiasca inconstienta si prostia… In vecii veciilor…

    • Unu Răspunde

      Lasă și tu vrăjeala cu plimbatu prin spital, că nu te primește nimeni ,numai din gura sunt buni. Îi poftesc și eu pe cei din sănătate să lucreze la privat pe maxim 2000 Ron , așa nu mai mor de covid. Să vedem câți se oferă. Iar pe langa Horeca sunt multe alte domenii afectate, efectul de domino se va vedea în curând. Abia aștept, anarhia în România, că asta merităm.

      • Bogu Răspunde

        Dacă e asa mare vrăjeală, “dă o tură la spital”. Cred că unii nu înțeleg, dar situația actuală este similară unei stări de război, în cazul acesta cu un inamic nevăzut. Dacă populația respecta masurile de prevenire Covid-19, nu se ajungea atât de repede aici.

        • ... Răspunde

          Nu sunt sigur de asta. Metodele de combatere la început au fost de-a dreptul haotice. Capaca pus importul de 1,7 milioane de români potențial infectați care lucrau la negru prin vest și de care s-a debarasat brusc occidentul. Asta e. Dar crede-mă, autoritățile de fapt habar nu au ce să facă. Masca ajută doar la limitarea efectelor și asta doar dacă se poartă corect. Cum toți nespălații și necăjiții de soartă pot merge în continuare la păcănele nu știu cu ce ajută. Bine că închidem afaceri care crează locuri de muncă și plătesc de bine/de rău taxe și impozite. Ce vom face când cei din horeca trag brusc obloanele? Nu avem nevoie de ei? Chiar dacă vom avea soluții contra covid efectele asupra comportamentului oamenilor nu vor dispărea în curând, poate niciodată. Și aceste modificări de comportament afectează și obiceiurile de la cumpărături. Plus nu o să aibă oamenii bani. No, atunci va fi interesant! De foame românul face revoluție. S-a întâmplat și recent, nu?

    • Golf Răspunde

      Viorele, gata, propaganda nu mai funcționează. Probabil tu, coco19 și sătmărean sunteți aceeași persoană crezând că luând apărarea autorităților trădătoare de țară și popor folosind pseudonime vei crea un curent de opinie. Acum când aveți guvernul vostru și au loc cele mai odioase măgarii nu mai este nici o problemă, rezistenții sunt mulțumiți.

      După colectiv v-ați strâns în stradă cu plăvanul în frunte să cereți demisia guvernului, acum mucles, agenda stăpânilor la care vă închinați este alta. Trădătorilor.

    • clala Răspunde

      Ce propui fraeiere? ai fost tu in spitale sa vezi daca nu mai au astia paturi? Apropo, de ce nu au paturi? Au fost luati prin surprindere de valul 2? Se vrea Noua Ordine Mondiala! Eu ies la protest cu masca si pastrez distanta. Paturi sunt la spitale mincinosilor. Problema e ca nu vor medicii si asistentele sa trateze pacientii. Mai ales ca le-au murit vreo 2 colegi…. Una in accident si unu cu alte probleme de sanatate si covid. Sa-si dea demisia toti medicii si asistentele care sa caca pe ei sa-si exercite treaba, Si asa TOTI astia au intrat cu pile!!!!! TOTI MEDICII si ASISTENTELE ce lucreaza in SM. Si diplomele le-au luat cu pile! Scoala au trecut-o cu pile! Mi-e scarba deja de tzigania asta din RO. De guvern, de oamenii manipulati de presa si TV etc

  7. Hitler Răspunde

    Viorel mai taci acolo

  8. May. Răspunde

    De asta am ajuns in starea asta !Ce zice Romanul ?Mai rau sa nu fie !!de asta a facut statul ce a vrut din noi!Nu trebuia sa ne inchida cand nu era nici un caz,Trebuia sa inchida granitele cand era Covidul in China !!!!!!Iar acum nu mai fac fata de ce???pentru ca statul nu a investit in spitale .Daca statul era curios de noi nu ajungeam unde santem sau daca oamnenii ar fi iesit de mult in strada poate duceam un trai mai bun!!!!!

    • Golf Răspunde

      Nu au investit pentru că au venit extrem de flămânzi la putere și au furat într-un singur an de zile cât toate guvernele din ultimii 30 de ani. Au făcut un spital modular la Lețcani cu 100 de paturi ATI pentru care s-a cheltuit 13 milioane de euro. Se puteau face 10 astfel de spitale cu un total de 1000 de paturi care puteau să deservească toate regiunile țării. Costul de 130 de milioane de euro este infim în comparație hoția derulată în ultimul an.

      Aceste spitale fiind noi, infecțiile nosocomiale nu ar fi fost o problemă și toți ar fi avut loc în ele.

  9. Nimeni Răspunde

    – D-le doctor, se va termina vreodata epidemia de covid?
    – Habar n-am, nu ma pricep la politica.

    • ... Răspunde

      Am mai spus mai demult. Va ține exact cât trebuie. În momentul în care cei morți la Piatra Neamț sunt trecuți la morți de covid ce mai vrei? Bine, bine știu că erau covid-pozitivi. Dar poate nu mureau toți. Motivul decesului a fost focul și intoxicația cu fum. Fir-ar naibii de necropsie!

  10. unu Răspunde

    ce sa zic va zic acest virus exista , stiu cativa care au trecut peste inclusiv EU nu ii doresc nimanui durerile alea , in fine nu am venit sa ma plang dar vreti sa fie un protesc ca cel din 10 august in care nu ati rezolvat nimic , doar ati primit bataie , daca am suparat pe cineva imi cer scuze , app lucrez la privat.

    • ... Răspunde

      Da măi, și eu am trecut prin covid. E nașpa rău, după luni bune tot nu-s bun de nimica după un efort fizic. Înainte de asta mă durea în pix. Dar nu se moare chiar în halul ăsta cum se spune. Iar dacă intrăm într-o criză dură economică după criza asta sanitară nu avem nici o șansă. Păi cu cine să mai ieși? Aici e buba. Și eu sunt privat. Dar trebuie să și muncim ca să putem trăi măcar decent.

      • Gyuri Răspunde

        Oricum vine criza. Vrei sa vina cu boala deodata? Esti privat pe dracu! Postezi zi si noapte. Si n-ai trecut prin boala ca ramanea-i acolo. Cand ti-or disparea comentariile inteligente vom sti ca esti intubat. Ai fi vrut ca diaspora sa nu fie primita in tara sa. Te auzi? Si vorbesti de drepturi si pericole dictatoriale.

        • Gyuri Răspunde

          Si inca ceva, zici ca te simti slabit de luni de zile. Cum ai putea lucra intr-o fabrica cu capacitate de munca scazuta? Esti varza!

        • Iulică Răspunde

          Ăsta e prezent pe fiecare articol. Se pricepe si are opinii despre absolut tot ce înseamnă politică, economie, medicină, afaceri externe, trafic rutier, construcții de drumuri și civile. E dreptul lui până la urmă, dar crezând că te pricepi în atâtea domenii, te face ca lumea să nu te mai ia in serios la un moment dat. Dar e un ” rău necesar”, în sensul că te apucă râsul când vezi ce imaginație au unii.

          • ...

            Nu tot ce înseamnă privat este lucrător pe bandă. Tu continuă să trăiești în continuare în lumea ta. Mai bea o amestecată.

          • ...

            Revin. Totuși e o chestie să porți un dialog cu tine însuți. 😱Nu ai uitat să iei ceva de dimineață?

  11. radical2 Răspunde

    Prostimea va participa. Nu ma duc sa ma infectez atat cu covid car si cu prostie.

  12. martian Răspunde

    Sunteti un po-pulis de idioti, cand trebuia sa iesiti in strada ati stat in casa cand ar trebui sa stati in casa iesiti in strada…zi rroman si trage apa

    • 😷 Răspunde

      👍Exact. Cand era tara in pericol sa alunece pe panta unei dictaturi dragniste, cand sute de mii de oameni manifestau in toata tara pentru apararea democratiei si libertatii, la noi in oras nu s-a intamplat nimic. Acuma cand se duce o lupta pentru viata si sanatatea oamenilor, se trezesc cativa “inteligenti” sa fie Gica contra. Stai bland martian, multi dintre cei care posteaza pe aici sunt psd-isti si nu fac altceva decat sa intarate lumea. Urmarestele postarile sa vezi cum politizeaza orice subiect…ma rog, nu toti, mai sunt si din aia slabi cu duhul, da macar aia au o scuza. Apropo, eu nu pot sa cred ca ii este dor cuiva de Dancila…ma refer la oamenii normali la cap.

    • loles Răspunde

      martian nu ai scris bine. Ai vrut sa zici “cand partidu v-a pacalit sa iesiti in strada nu ati iesit, acuma cand trebuie sa iesiti in strada pentru ca voi sa nu muriti de foame, iesiti” 😉 Tu esti manipulat de politica rau de tot! Iesi in strada la comanda , nu cand ti-e rau. Asta inseamna sa fii spalat la creier . Pacalici influentat ce esti tu

  13. @@ Răspunde

    Pentru manifestanți de sâmbătă, rog să aveți buletinele la voi să fiți mai ușor de identificat și bineînțeles un pix să semnati amenda.

  14. x-ulescu Răspunde

    mai bine va mobilizati sa iesiti la vot in 6 dec, ( daca tot se tine ) si sa votati impotriva pnl-ului si usr-ului , nu va amendeaza nimeni cand o sa iesiti la vot si puteti strica planu lui werner

    • 😷 Răspunde

      Da x-ulescule, in 6 decembrie o sa-l votez pe Colacu prim ministru.Nah asa! Sa ma razbun! Poti sa-ti faci bagajele de pe acuma, oaie. 😁

  15. Soul Răspunde

    Salut tuturor.
    Am citit articolul si raspunsurile. Din pacate ce am reusit sa deduc e jalnic. Daca omul nu intelege ca situatia actuala e grav cu pandemia asta atunci nu e nimic de discutat. Daca esti in sectorul private atunci ii mult mai greu(si eu sunt) dar la sfarsitul zilei fiecare a decis unde si ce vrea sa faca. Nu tea obligat nimeni sa lucrii in fabrica, restaurant etc.
    Daca ai somaj tehnic de 1000 de Ron poate trebuia sa stati mai mult in banca si nu strada.
    Legat de spitale oamenii au dreptate, trebuia investit mult mai multi bani, mai putine artificii si spectacole inutile.
    In sfarsit legat de protest, candy am citit ultimul rand din el “cu sau fara masca” mentalitatea asta strica tot efortul oamenilor care incearca sa opreasca virusul, si domnul respective at trebuii sa gandeasca inainte sa scrie asemenea aberatii, cer scuze pt. expresie dar din pacate asta e.
    Cei care merg la protest sa intrebe prima data merita riscul de inbolnavire ? Si sa raspandeasca in familia lor.

  16. Iulică Răspunde

    Te înșeli Illuminatule, ca de obicei.

  17. Iulică Răspunde

    Îmi cer scuze. Mai nou încep să devin incoerent și stau să mă cert în fața oglinzii cu mine însumi.

  18. X Răspunde

    Astia care sunteti de acord cu protestul mergeti prin spitale si sa vedeti ce e pe la sectiile covid. Ba mai mult ca va plângeti de locuri de munca, momentan se angajează asistent ca e nevoie, mai primiti si un ban. Din cauza asta nu se opreste raspandirea virusului, oamenii nu inteleg, rad, iau in bataie de joc totul. Poate va intra mintile in cap doar cand cineva din familie ar avea de suferit si dupa parca vad cum postati ca aceti nevoie de plasma, etc…
    Stati in casa ca e groasa !

  19. John Doe Răspunde

    In 89′ lumea a decis că vrea democrație și astfel am intrat întro nouă eră a poporului român. Am criticat comunismul din cauza lipsei de libertate, dar totuși, chiar si in ziua de astăzi funcționăm ca și societate datorită fundației puse de către regimul comunist.

    De la revoluție încoace:
    Majoritatea spitalelor (90%) nu au fost modernizate, nici măcar întreținute timp de 30 de ani.
    Sistemul de învățământ este tot unul neschimbat, cu toate că se vorbesc de reforme de 30 de ani.
    In cei 30 de ani s-au perindat ambele partide mari la putere, fiind aproximativ la egalitate ca și durată. De vină sunt doar oamenii politici care au condus in toată această perioadă, care nu au nici o doctrină politică, decât ceea a traseismului. Care este vina populatiei, care plateste taxe si se asteapta ca aceste 2 sisteme sa fie functionale?
    Orice „modernizare” sunt doar vorbe în vânt.

    Suntem un popor dezbinat și continuă acest trend. Suntem dezbinați din cauza politicului, in curând din cauza vaccinului (cei care vor și cei care-l nul vor), diaspora vs. cei din țară, privat vs. bugetari. Iar cei care ne conduc, privesc cât de ușor reușesc să-și implementeze agenda. A dispărut complet noțiunea de consens. Există doar ce spunem noi sau fake news.

  20. igrec Răspunde

    Mai X, dute tu in spitale prima data .Dupa aia sa vii cu stiri deastea . Sa filmeze cineva in spital la noi, sa vedem toti. Da nu asa cum se facea pe vremea lu Ceasca, ca adunam 20 de oameni intr-o sala ii punem in pat ca sa iasa bine la poza. Nu sunt paturi ca au fost luati prin surprindere asa-i? Ca zapada in fiecare iarna. Ia prin surprindere autoritatie . Nimeni nu se astepta sa ninga iarna si uite ca s-a intamplat…saraca conducere…Nu e usor sa anticipezi ce va fii iarna. Asa e si cu spitalele. Nimeni nu a crezut ca virusu asta va revenii toamna, asa-i? Iti zic eu ce nu mai avem noi: Medici si asistente.Toti stau pititzi prin spital si se caca pe ei cand e vorba sa intre la pacientii cu covid. Ei erau obisnuiti sa primeasca spaga, nu sa stea acolo cu oameni care poa sa le transmita boli. Cand si-au luat diplomele cu pile, nu s-au gandit la versiunea asta. Isi bateau capu ca halatu are buzunare prea mici pt sumele pe care le va primii zilnic de la pacienti nenorociti

    • X Răspunde

      Si daca stii ca e asa in spitale cu medicii, ca nu se ocupa de pacienti, ca le e frica sa intre la ei si de-astea. De ce ai face ceva ca sa risti sa ajungi acolo? Cum ar fi un protest? Asta cum se cheama? Inconștiență? Prostie? Nepasare? Toti is conștienți dar se pare ca pentru unii sau de fapt pentru multi, banul e inainte de orice !
      Sa-i vad pe toti cei ce sustin protestul sa aiba pe cineva drag cu virusul asta sa vada si ei cat e de serioasa treaba. Momentan oamenii nu inteleg, nu e de vina PNL-ul sau alte partide. Cu putina intelegere Satu Mare ar putea “stopa” raspandirea in masa a virusului acum in perioada de carantina a orasului. Repet “stati in casa ca e groasa” !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.