Poliţiştii sătmăreni s-au sesizat în urma imaginilor cu prvire la petrecerea de la un bar din judeţul Satu Mare în plină pandemie. Aceştia au aplicat amenzi în valoare totală de 7.500 de lei administratorului barului şi persoanelor identificate. De asemenea, s-a propus suspendarea activităţii barului pe o perioadă dee trei luni.
Poziţia IPJ Satu Mare:
“Având in vedere informațiile apărute in spațiul public, referitoare la faptul ca mai multe persoane din Stana ar fi organizat un eveniment privat, va comunicam următoarele:
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au stabilit faptul ca la data de 8 Noiembrie a.c., a avut loc un eveniment privat, intr-un bar de pe raza localității Stana, la care au participat membrii unei familii.
Astfel, polițiștii au procedat la sancționarea administratorului barului respectiv cu amenda in valoare de 2 000 de lei, și de asemenea, au fost identificate alte 11 persoane, membrii ai familiei administratorului barului, și acestea fiind sancționate contravențional, cu amenzi in valoare totala de peste 5 500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Totodata, polițiștii au înaintat o propunere către administrația publica locală care a eliberat autorizația de funcționare a societății comerciale depistate, in vederea suspendării activității acesteia pentru o perioada de 3 luni”.
Chef de pomină, transmis LIVE pe Facebook
Amintim că mai multe persoane din judeţul Satu Mare au făcut un chef de pomină, ignorând toate interdicţiile impuse de autorităţi şi au transmis live pe Facebook o parte din petrecere.
Totul s-a petrecut într-un bar din localitatea Stâna. Oamenii pur şi simplu au ignorat faptul că sunt interzise petrecerile, nu poartă mască, sunt zeci de persoane într-o încăpere, neţinând cont de pericolul răspândirii virului. Mai mult, în barul respectiv sunt şi jocuri de noroc, activitate interzisă de Guvern în această perioadă.
Stat fascist polițienesc…
Si cati dintre ei credeti ca vor plati amenzile ??Garantat niciunul !!
Din surse am aflat ca petrecerea din bar s-a organizat cu ocazia alegerii noului presedinte al SUA,Joe Biden,care a multumit tuturor persoanelor de culoare care au fost alaturi de el ,dar mai ales pentru ca presedintele Klaus Iohannis i-a scris o scrisoare de felicitare noului presedinte ales, iar pe diasporezii nostri asta i-a marcat incat n-au rezistat si au pus-o de-un chef !!Amenzile probabil se vor prescrie !
Nu pățesc băieții nimic,nici amendă nu plătesc ,nici boala nu se ia de ei. Râdem noi de țigani dar așa mai nespălați cum sunt au imunitate mai bună decât civilizații spălați. Cele mai afectate țări sunt cele cu grad de civilizație , cică mai mare. În India care sunt nespălații și săracii lumii se moare foarte puțin raportat la populația lor de covid. Nici boschetarii nu fac covid. Eu nu zic acum să nu ne spălăm,dar nici exagerați și paranoici cum sunt acum unii părinți.
Asta cu prea mult spalatul e dovedit de altfel.
Altul, este vorba de mecanismul run or fight. Vezi de super bacteriile din spitale care sunt numite așa pentru că nu pot fi distruse nici din interiorul organismului cu antibiotice dar nici de pe suprafețe. Motivul este simplu, s-au adaptat la toate chimicalele create pentru ale ucide și la antibiotice.
Ești răcit, acum i se spune coco, și ajungi la spital, ai șanse mari să ieși cu picioarele în față.
https://www.gandul.ro/sanatate-2/spitalele-mortii-superbacteriile-letale-care-dau-lovitura-fatala-bolnavilor-covid-ascunse-sub-pres-protocoale-drastice-de-dezinfectare-doar-pe-hartie-lista-infectiilor-nosocomia-19533347
romanu nu e prost destul ,daca nu e si fudul !!! ha,ha ,ha
…mi-ai luat vorbele din gura.
Peste tot te bagi precum chilotu-n cur vulpe.
Dacă doar acest film este principala dovadă, atunci nu valorează nimic în fața instanței …:-P
Peace ! 🙂
Cam așa, spui că petrecerea a avut loc la o dată anume când nu existau restricții și doar acum au postat pe rețelele de socializare.
😀