Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Fost şef al Poliţiei Satu Mare, într-un scandal cu milionarul Micula

Fost şef al Poliţiei Satu Mare, Alin Haniş, actualmente şef al IPJ Bihor, apare într-un dosar al controversatului milonar Bihorean Victor Micula, cel care a fost trimis în judecată după ce s-a filmat în timp ce participa la percheziţii cu mascaţii din judeţul vecin.

Milionarul Victor Micula s-a îmbrăcat în uniformă şi s-a plimbat la volanul maşinii de Poliţie cu sirenele pornite, s-a dat absolvent al Academiei de Poliţie, poliţist la Antidrog, ba chiar s-a prezentat drept „chestor” în faţa subofiţerilor pe care voia să-i umilească. Sunt detalii care apar în rechizitoriul făcut public, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, la solicitarea BIHOREANULUI.

 

“Poliţist” în acţiune

Actul de acuzare semnat de procurorul Cristian Ardelean dezvăluie că Victor Micula a început să aibă relaţii în rândul poliţiştilor orădeni încă din 2014, pe când avea doar 19 ani, şi când “i s-a încredinţat de poliţişti o autospecială de poliţie (posibil a Biroului Rutier), pe care a condus-o singur pe raza municipiului Oradea (zona cartierul Nufărul – B-dul Cantemir) cu semnalele acustice pornite, îmbrăcat în uniformă de poliţist”, ca şi cum ar fi fost, deci, într-o acţiune.

În documentul transmis presei nu sunt prezentate amănunte despre incidentul care a ajuns în atenţia procurorilor prin intermediul unei înregistrări video ridicată ca probă şi depusă la dosar, dar se precizează că Micula a continuat să-şi întreţină relaţiile din Poliție şi ulterior, în perioada 2017-2018, după ce şi-a înfiinţat propria firmă de protecţie şi pază.

Tânărul şi-a amplificat legăturile mai ales cu poliţiştii care activează în domeniul ordinii publice. “Influenţa sa asupra poliţiştilor a ajuns să fie de notorietate”, arată procurorul, într-atât încât amicii săi au ajuns să-l sune de ori de câte ori erau opriţi în trafic de agenţii rutieri, pentru a-i îndupleca să nu-i sancţioneze.

Autoporeclit „Pablo de Bihor”, Micula jr. a exploatat “slăbiciunile morale ale poliţistilor”, mai explică anchetatorul. Aşa a ajuns să aibă acces direct la logistica oamenilor legii, să intre în sediul Poliţiei Oradea în zone în care accesul persoanelor străine este restricţionat, după bunul său plac, să participe la acţiuni poliţieneşti, să-l sune după miezul nopţii pe şeful Inspectoratului, “pentru a-i reproşa că poliţiştii de la „mascaţi” au avut „curajul” să-l oprească în trafic, ori să circule cu viteză pe străzi pietonale aglomerate proaspăt reabilitate din fonduri UE, cu trimitere la strada Alecsandri.

Oradea, “arena infracţională”

Şi nu e tot, căci milionarul s-a plimbat cu autospecialele la evenimente şi incidente sesizate de diferite persoane fizice pe care tot el le generase, a ajuns “să indice poliţiştilor pe cine să sancţioneze şi pe cine nu, să folosească arme în scopuri recreative pe raza mun. Oradea, să ignore constant obligativitatea montării plăcuţei de înmatriculare pe autoturisme, să vâneze din elicopter”, ba chiar “să-şi atribuie batjocoritor calitatea „chestor de Poliţie” în faţa poliţiştilor din Bihor cu scopul de a-i umili”.

 

Absolventul fără Bac

În rechizitoriu sunt dezvăluite detalii despre incidentele pe care BIHOREANUL le-a prezentat deja şi care i-au transformat în inculpaţi, alături de Victor Micula, şi pe polițiștii Ovidiu Vaida, Camelia Ile, Alin Zanca, respectiv Claudiu Rengle, ultimul pensionat, acuzaţi de abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, divulgare de informaţii secrete de serviciu şi nepublice, respectiv complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.

În episodul din noaptea de 16/17 noiembrie 2018, de pildă, când agentul Ovidiu Vaida l-a luat într-o acţiune de prindere în flagrant a unui interlop, Alin Mărginean, Micula a vrut de fapt să-i demonstreze lui Mărginean că este absolvent al Academiei de Poliţie, ba chiar “poliţist la Antidrog”. “Folosindu-şi influenţa pe care o avea asupra agentului de poliţie, l-a determinat pe acesta să-l angreneze activ în operaţiunea de prindere în flagrant, prin atribuirea calităţii false de organ al legii, scopul urmărit fiind acela de a-i demonstra amicului său veridicitatea afirmaţiilor făcute anterior legate de pretinsa sa cariera profesională, în condiţiile care acesta nu cunoştea că inculpatul nu absolvise liceul şi că era în imposibilitate obiectivă de a absolvi Academia de Poliţie”.

Ce a urmat se ştie deja. Agentul l-a urcat pe Micula lângă el în autospeciala Poliţiei, cerându-le poliţiştilor locali să stea pe bancheta din spate, şi a pornit în urmărirea lui Mărginean, pe care l-au şi găsit pe strada Avram Iancu. Aici, Vaida i-a dat lui Micula geaca de poliţist şi o cagulă şi, de faţă cu un echipaj de mascaţi, l-a lăsat să percheziţioneze el un pasager din maşina interlopului, să-i caute acestuia în portbagaj, să-i însoţească la Medicina Legală, pentru recoltarea de probe biologice, iar apoi şi în sediul Poliţiei, unde, culmea, tânărul a asistat şi la întocmirea actelor, ba chiar şi la audieri, proceduri supuse unor reglementări stricte.

L-au încătuşat pe reclamant!

Poate cea mai şocantă dezvăluire din documentul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor se referă la noaptea de 13/14 aprilie 2018, când Victor Micula a fost scăpat de amicii poliţişti de o amendă, după ce a intrat cu maşina pe strada Vasile Alecsandri, proaspăt reabilitată şi transformată în pietonală.

BIHOREANUL a relatat, deja, că în urma unui apel la 112, la locul incidentului a intervenit iniţial un echipaj cu mascaţi, care l-au oprit şi legitimat pe Micula. În loc să-şi recunoască greşeala, tânărul l-a sunat pe însuşi şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniș, fost şef al IPJ Satu Mare, reproşându-i că „acum și mascații tăi au treabă cu mine?”, iar apoi la locul incidentului a apărut un echipaj al Biroului de Ordine Publică format din agenţii Alin Zanca şi Claudiu Rengle. Cei doi i-au luat actele lui Micula, dar după plecarea mascaţilor i le-au înapoiat, fără să-l sancţioneze ori măcar să noteze incidentul în evidenţele Poliţiei.

Ceea ce nu s-a ştiut până acum e că orădeanul care a sunat la 112 şi, apoi, le-a reproşat mascaţilor că nu iau măsuri împotriva lui Micula, a ajuns el însuși încătuşat, vârât în duba mascaţilor şi dus la sediul Poliţiei Municipiului, ba chiar amendat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, în vreme ce afaceristul fusese „iertat”.

 

Un comentariu

  1. Gogu Styuk Răspunde

    Zici ca s-a rasturnat in curtea IPJ Bihor caruta cu prosti !! Ok,sa raspunda daca au fost prosti,cu sef cu tot !!!Iar derbedeul ala care de ani buni nu se mai linisteste trebuie aruncat pentru vreo 5 ani in puscarie.Dar nu in Bihor,ci undeva departe,la Jilava ,unde sa nu aiba influenta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.