Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

FOTO. Controale anti-COVID la Satu Mare. S-au dat amenzi și s-au împărțit măști

În zilele de vineri și sâmbătă peste 220 de polițiștii sătmăreni, jandarmi și polițiști locali au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.

Cu această ocazie, au fost efectuate verificări  în aproximativ 160 de societăți comerciale și obiective de interes, și la  peste 60 de mijloace de transport persoane. În cadrul acestor misiuni, au fost legitimate peste 1.800 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 27.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au fost la datorie în aceste zile, verificând legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.