Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Amendă de 100.000 lei pentru cei ce au populat Someșul cu pește invaziv

Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Maramureș a fost amendată pentru că a populat râul Someș cu somn pitic, o specie de pește invaziv, extrem de dăunător pentru fauna acvatică.

Pescarii s-au revoltat după ce AJVPS Maramureș a făcut public o acțiune de populare cu pește invaziv în Someș. De asemenea, la mijlocul lunii ianuarie, a fost inițiată și o petiție prin care se cerea demisia celor vinovați. Reprezentanții Agenției Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) au transmis astăzi că AJVPS Maramureș a fost sancționată.

,,Conform adresei nr. 0074/GM/10.02.21, primită de la Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, AJVPS Maramureș a fost sancționată cu suma de 100.000 lei conform art. 96 alin. 3 pct. 12 din OUG 195/2005 pentru popularea cu caras (carassius gibelio) și somn pitic (Ameiurus melas) în proximitatea ariilor naturale protejate Someșul Inferior și Bozânta’’, transmit reprezentanții ANPA.

De asemenea, inspectorul ANPA care a participat la acțiunea de repopulare este cercetat disciplinar. Totodată, a fost demarat un program de perfecționare a personalului cu drept de inspecție și control din cadrul instituției.

2 comentarii

  1. sm_noname Răspunde

    Scuze, dar doar atat? De ce nu au amendat si persoanele in cauza?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.